fbpx
skip to Main Content
Aceleași Obligații. Aceleași Drepturi. Interviu Cu Noemi Meilman

Aceleași obligații. Aceleași drepturi. Interviu cu Noemi Meilman

Noemi Meilman este om de comunicare, specialist PR și mare activist al drepturilor LGBTQ. Prietenii îi spun „Noemi connecting people“. O puteți citi pe blogul ei „Plăcerile lui Noe“: noemimeilman.com.

Cu ce ai vrea să rămâi în amintirea oamenilor?

Cu „Mamă, ce mult a trăit asta!“ În rest, îmi doresc cel mai mult să știu că Avi va avea o viață bună. Aș mai vrea să reușesc, cumva, ca toate adăposturile de animale fără stăpân din România să aibă condiții bune, cu mâncare și apa, caldură iarna și angajați care să își facă meseria cum trebuie. Din păcate, în prezent, sunt prea puține astfel de adăposturi.

Care este talentul tău ascuns?

Anduranța.

Întrebarea care ți se adresează și care te irită cel mai tare?

Uite, asta este o întrebare foarte bună. Mă irită multe întrebări în perioadele în care sunt foarte obosită. Dacă sunt în vacanță, sau într-o zi mai liniștită, nu mă irită nicio întrebare.

Îți plac surprizele? Cea mai impresionantă surpriză avută până acum?

Sigur că îmi plac surprizele. Am avut și, sper să mai am norocul, să primesc atâtea surprize frumoase, încât dacă mă apuc să le înșir, voi încheia chestionarul peste 50 de ani. Dar Clint, găsit pe stradă, în seara de Crăciun 2012, va rămane una dintre cele mai frumoase surprize.

Instagram sau Facebook?

Instagram.

Pe cine merită să urmărim pe Instagram?

Asta este cea mai grea intrebare, pentru ca sunt multe conturi care îmi plac și pe care le urmăresc. O să menționez, însă, niște conturi care merită să fie urmărite: @centrulfilia, @asociatiaanais, @bucharestprideforeveryone, @mozaiqlgbt, @womensmarch.

Cel mai accesat articol de pe blog-ul tău este…

Să știți că nu am verificat asta, dar acum mă faceți curioasă….

Cum ai ajuns să faci armata?

Am emigrat în Israel la vârsta de 16 ani și jumătate, în iulie 1989, (cu câteva luni înainte de Revoluția de acum, aproape, 30 de ani), împreună cu mama, (Geta Pavel), cu un fox terrier sârmos (Harry), pisica Suzie (gri, tigrată), pisoiul Dixie (negru cu cravată albă) și birmanezul Figaro. Am terminat liceul (clasele XI-XII), iar din 19 noiembrie 1991 și până în 1 septembrie 1993, am fost în armată. Știu că prietenii mei vor râde de aceste cifre exacte, dar înregistrez ca un computer datele importante din viața mea (fie ele fericite sau triste). Este o „înregistrare de momente“, independentă de voința mea. Am ajuns să fac armată pentru că asta este legea în Israel: fetele fac 2 ani de armata, și băieții, 3 ani.

Cum ai descrie în câteva cuvinte rolul tău de mamă?

Cred ca sunt mai multe roluri: mamă, iubire, responsabilitate, calm, calm, calm, siguranță, ocrotire, un pic de „ți-am spus eu“ (că, uneori, nu mă pot abține).

Parenting-ul este…

Un rollercoaster și, uneori, este și un magician.

Cel mai mare mit cu privire la evrei…

Hahah, mitul „Evreii au bani. Evreii conduc lumea“. Păzea, Noemi este milionară și conduce lumea. Cum, nu știați? În general, nu îmi plac etichetele astea „genetice“ și regionale.

℗PUBLICITATE


Ce înseamnă artă în secolul XXI?

Cred că arta în secolul XXI este ce însemnă și în secolele precedente. Fiecare secol își are artiștii săi, și, totodată, îi are și pe artiștii din secolele trecute. Nu sunt un expert în artă, dar îmi place să merg în muzee și în galerii, și să citesc despre artiștii care îmi plac. Cred că arta în secolul XXI este foarte mult despre schimbările sociale, despre eliberarea din închistările de natură homofobă, din trecut. Citesc despre nume de artiști din secolele al XIX-lea și XX și care au fost descoperiți abia acum. Iar asta se datorează și tehnologiei, deci, implicit, rețelelor de socializare. Sunt atâția artiști contemporani talentați! Numai dacă mergeți aici, în România, la Facultățile de Artă (București, Gala Uad Fashion Design, Iași, Timișoara), sau la Romanian Design Week, #diplomaselected (în București), și la Zain Expressions (la Cluj), găsiți multe lucrări memorabile. Dar dacã, totuși, vreți sã știți rãspunsul corect, vã recomand, cu mare cãldurã, cursul de „Introducere în Arta Modernã și  Contemporanã“, ținut în concept store-ul de artã și design Albalb Shop de Cristina Bogdan, fondatoarea Odd Catalysts.

Un mesaj prin care putem să ne schimbăm mindsetul cu privire la persoanele LGBTQ…

„Aceleași obligații. Aceleași drepturi“. Este importantă educația de bază, educația de acasă și din mediul în care ești crescut și educat. Mai este momentul în care Iisus a spus că toți oamenii trebuie să fie buni și să nu se certe (asta este ceva ce omenirea nu prea a respectat, în toate momentele sale istorice). Persoanele LGBTQ trebuie să aibă drepturi egale.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Noemi Meilman (@noemimeilman) on

De ce este important să avem anual parade LGBTQ?

Pride-ul, aici, în România, și în toate țările în care se ține, este, în primul rând, un marș al prieteniei. Ca să citez din prietenii mei de la asociațiile ACCEPT și Mozaiqlgbtq, respectiv Bucharest Pride For Everyone: „Pride-ul este un coming out extrem de important pentru comunitatea LGBTQ“. Mă bucur mult că numărul participanților la Bucharest Pride a crescut în fiecare an. Eu merg la Pride din 2006 și cred că am lipsit (motivat) doar de la 3 dintre ele. În 2006, am fost vreo 300 de oameni și, tot în acel an, doi băieți (pe unul dintre ei îl cunosc) au fost bătuți la metrou, la Izvor, imediat după terminarea Pride-ului; bătuți și băgați în spital. Lucram, atunci, la revista Tabu și am fost cu toții: Cristina Bazavan, Catinca Roman, Despina Bădescu, Ana Bucur, Ioana Hodoiu, Ioana Ulmeanu, Robert Rațiu, Vali Crișbăsan, Cristi Petrescu. Am încasat, cu toții, pietre, ouă și alte ingrediente. Din an în an am fost mai mulți la Pride, am început să defilăm de la Arcul de Triumf și până în Piața Victoriei. Vin și ambasade, și angajații IBM Romania, artista Andreea Bălan cea minunată și Emil Rengle. Anul trecut am defilat pe Calea Victoriei, un total de 8.000 de oameni, cu câteva luni înainte de infamul referendum homofob, care a costat zeci de milioane de euro, bani care ar fi construit spitale, și scoli, sau săli de sport performante, sau centre culturale pentru comunități, sau, măcar, încă niște km. de autostradă.

Mă bucur mult să văd părinți care își însoțesc fetele și băieții care și-au făcut coming out-ul, și că sunt alături de ei. La Gay Pride simt multă prietenie și unde bune; copii mici pe umerii părinților, căței veseli și imensul steag curcubeu.

Pe scurt, mergem la Pride ca să fim alături de prietenii noștri din comunitate și, uite, că se întâmplă lucruri bune: pe 17 mai, de Ziua Internațională Împotriva Homofobiei și Transfobiei, MozaiQ a organizat prima Gala a Aliațiilor LGBTQ+, cu sprijinul  IQOS. IBM Romania a luat premiul LGBTQ+ Employer of the Year și a urcat pe scenă întreaga echipă. Au luat premiu și Andreea Bălan, Ioana Ulmeanu, Emil Rengle și Elle România. Sper ca la Pride-ul de anul acesta (22 în cadrul Bucharest Pride – 15-23 iunie), să fim, cel puțin, 10.000.

Ce ai schimba în procedura anevoioasã a adopției unui pui de om?

În primul și în primul rând, le-aș mări salariile asistenților sociali și as face în așa fel, încât, să lucreze în condiții civilizate, să aibă cu ce să se deplaseze. Sunt copii pe care îi văd asistenții sociali abia atunci când vine și potențiala familie adoptatoare, mai ales în satele în care se ajunge greu. Aș angaja doar personal competent și aș lăsa copiii în grija unor asistenți maternali care să fie instruiți, în prealabil, și care să meargă, frecvent, la cursuri de specialitate. Pe de altă parte, este important ca familia care adoptă, să meargă să vadă copilul (aici ma refer la copiii cu vârste de 3+), să lase acasă scenariile cu „blond cu ochii ca cerul la 10 dimineața“, și să nu se aștepte că acel copil ascultă Bach și Sibelius. Să fie sinceri, de la început, și să zică dacă vor sau nu, copil de etnie romă. Pe scurt, revin, din nou, la educație, la asumare, la respectaea drepturilor copilului, mai presus de orice.

Care sunt actele de caritate în care te implici și de ce?

Le-as spune, mai degrabă, activități normale pentru mine: mă implic atât cât pot, în cauza animalelor fără stăpân. Știi că în aprilie 2017, a fost scurtată pedeapsa inițială, de la 2-7 ani, la 1-3 ani de închisoare, pentru cei care săvârșesc acte de cruzime asupra animalelor? Câte știri ați văzut la TV, cu înregistrări oribile, în care sunt chinuiți câini, pisici, cai, măgari? Education, education. Câtă vreme tai porcul în fața unui copil de 2 ani, și lași animalul să se chinuie, iar apoi îl și jupoi, și tranșezi… în fața copilului, copilul respectiv poate repeta momentul cu stră-stră-nepotul victimei porc, peste mai puțin de 18 ani.

Visul care te sperie cel mai tare (nu un coșmar)…

Într-o vreme îmi notam ce visam, imediat cum mă trezeam din somn. De vreo trei ani, însă, chiar dacă m-am speriat în somn, am uitat. Dorm buștean și visez extrem de rar.

Filmul pe care nu trebuie să-l ratăm în 2019?

Încă sunt sub vraja documentarului „Distanța dintre mine și mine“, cu și despre Nina Cassian, by Mona Nicoară și Dana Bunescu, produs de Ada Solomon.

Un mesaj pentru Noemi de la vârsta de 18 ani…

„O să vezi tu…“

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută