Absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din București, la clasa profesorului Gelu Colceag, Rodica Lazăr este una dintre cele mai talentate actrițe românce. Cunoscută pentru rolurile de la Teatrul Bulandra, din lungmetrajul „Moartea Domnului Lăzărescu“, din serialul „Valea Mută“, sau din cea mai recentă peliculă, „La Gomera“ (propunere României pentru o nominalizare la Oscar în 2020), artista a reușit să se remarce și să fie extrem de îndrăgită pentru franchețea și seriozitatea cu care joacă. Despre toate acestea, dar și despre alte fațete neștiute despre ea, în interviul alăturat.
Cum era copilul Rodica?
Un copil destul de neastâmpărat, foarte jucăuș, dar și foarte, foarte vorbăreț. Asta s-a repetat în mod frecvent despre copilul care eram eu – că vorbeam foarte, foarte mult… Aveam porecle ca „Stela Popescu“ sau „Cristian Țopescu“ ș.a.m.d. Țin minte că eram, totuși, un copil destul de atent la ce se întâmpla în jur. Și, după ce-am mai crescut puțin, când am intrat în perioada adolescenței, am devenit, cred, destul de retrasă.
Cum ai ales această meserie?
Am cochetat cu această meserie… cred că – într-un fel sau altul – dintotdeauna. Prin clasa a IV-a, am început să frecventez niște cursuri de teatru de la Casa Pionierilor (cum se numea pe atunci); după care, atunci când am venit în București ca studentă la Facultatea de Jurnalistică, am văzut foarte mult teatru. Și, atunci, am decis că, de fapt, asta trebuie să fac.
De cine erai cel mai atașată, în adolescență?
Cel mai atașată eram de mama mea – foarte mult. Eram atașată de fratele meu, de tatăl meu, de bunicii mei. Dintre cei care nu-mi erau familie, probabil că cel mai atașată am fost de prietena mea, Mona.
Care este relația ta cu Divinitatea?
Relația mea cu Divinitatea este una personală, pe care mi-am stabilit-o eu, probabil ca să-mi fie convenabilă. Dar e una pe care nu o arunc asupra nimănui (sau în ochii nimănui). Dar am o relație cu Divinitatea, da. Și sunt împăcată cu această relație pe care o am acum.
Teatru sau film – ce-ai alege, dacă ai fi nevoită?
Am tot răspuns la întrebarea asta. E foarte dificil. Și nu vreau să aleg. Și, dacă am fost destul de norocoasă până acum să am șansa de a face și teatru și film, sper că voi fi și de acum înainte și voi putea să le fac pe amândouă.
Ce ingredient secret are actrița Rodica Lazăr?
E vorba de dorința foarte mare de a juca și de dragostea pentru această meserie – o dragoste reală și o preocupare reală pentru meseria asta. Sunt pasionată de profesia mea. N-aș vrea să sune bombastic. Actoria înseamnă foarte mult pentru mine, ca om și ca artist. Contează ce înseamnă și pentru cei din jur, care vin să ne vadă – ca oameni și ca spectatori. Da, ingredientul secret e faptul că iubesc meseria asta și o fac cu foarte mare bucurie.
Citești cărți din sfera parentingului?
Am citit foarte puține. Nu am răbdare, cred, să citesc prea multe. Iar unele dintre cele pe care am încercat să le citesc mi s-au părut foarte prețioase și nu întotdeauna în acord cu realitatea.
Care este lucrul pe care apropiații îl consideră tipic ție?
Faptul că sunt foarte directă, că vorbesc prea mult uneori, că fac gafe alteori. Am zis deja trei. Cred că e de ajuns.
Ce nu ai vrea să știe oamenii despre tine?
℗PUBLICITATE
N-o să spun, tocmai pentru că nu vreau ca oamenii să știe astfel de lucruri despre mine.
Care sunt gândurile cele mai frecvente pe care le ai?
Cele către Dora, fetița mea. Apoi mă gândesc la sănătatea noastră, la cum trăim, la lume, la cum îmi apare acum societatea și la lucrurile care se întâmplă în ea, la felul de a fi al oamenilor, la puterea lor de asumare, la moarte – cam astea sunt cele mai frecvente gânduri pe care le am.
Rolurile tale te pun în ipostaze justițiare, directe. Se pliază mai ușor pe personalitatea ta sau din contra?
Da, într-adevăr, rolurile care mă pun în ipostază justițiară și interpretările directe se pliază mai bine pe personalitatea mea. Probabil că de aceea și inspir alegerea unor asemenea personaje.
Cu cine ai vrea să joci și nu ai avut încă ocazia?
Vreau să joc cu foarte mulți actori. Foarte concret, primul care îmi vine acum în minte este domnul Rebengiuc, cu care am o relație de simpatie reciprocă și căldură reciprocă, dar cu care, din păcate, nu m-am întâlnit încă pe scenă.
În ultima perioadă, tot mai multe filme românești ajung să fie apreciate în străinătate. Crezi că urmează o generație care va face istorie în cinematografia internațională?
Nu știu dacă va urma o astfel de generație. Nu cred că sunt capabilă să fac asemenea prevestiri. Dar cred că filmul românesc va fi din ce în ce mai mult văzut în cinematografia internațională. Sper doar că vom avea și noi posibilitățile pe care le are cinematografia internațională. De fapt, cred că doar asta ne ține… nu atât de „în“ cinematografia internațională: faptul că avem mai puține posibilități, nu faptul că avem mai puțin talent sau mai puțină creativitate.
Care este cel mai mare regret al tău?
Cel mai mare regret al meu este timpul pe care-l pierd.
Cum este relația cu fiica ta, Dora?
Relația cu fiica mea, Dora, este una care se schimbă în permanență; pentru că ea, dar și eu ne schimbăm în permanență. Este o relație care are la bază o iubire ce nu poate fi descrisă, contestată, pusă sub semnul întrebării și peste care, bineînțeles, se așază personalitățile noastre – care sunt foarte puternice. A ei e una în formare, a mea e una care încearcă să n-o strice pe a ei. Dar și ăsta e un lucru dificil și care se transformă în fiecare zi.
Pe când, un scenariu scris de tine?
Cred că fiecare actor (sau aproape) are câte un scenariu pe undeva, în stare latentă sau lăsat acolo… și la care se va întoarce. Există niște idei, există un scenariu, două chiar. Nu știu, mai vedem, mai vorbim despre asta.
Dacă ai avea o superputere, care ar fi aceea?
Cum mi-aș dori să fiu eu? Mi-aș dori să fiu invizibilă, din când în când. Asta e sigur.
Ai fost tentată să emigrezi și să profesezi în altă țară?
Da, ocazional sunt tentată. Am fost tentată mai demult, acum câțiva ani (mai mulți la număr). Mi-a trecut prin cap acest gând – să plec. Dar nu pentru totdeauna. Gândul plecării definitive, realmente, nu l-am avut niciodată. În ultimii ani, sincer, îmi mai trece prin cap ideea asta. N-aș vrea să emigrez, dar bineînțeles că mi-ar face plăcere să profesez și afară – pentru un proiect sau un film sau o piesă de teatru.
Unde te vedem din toamnă?
Este un moment greu. În toamnă, o să mă vedeți în continuare în spectacolele Teatrului Bulandra, unde sunt angajată. Și, bineînțeles, nu în ultimul rând, în cinematografe – în filmul „La Gomera“.
©Credit foto: Cristian Tudose
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
