Sunt celebri, se iubesc enorm și nu se sfiesc să-și trăiască viața, chiar dacă sunt și părinți de trei copii mici. Se prezintă în fața publicului fix așa cum sunt, fără a pune filtre și fără a părea perfecți. Cred în dragoste și în gesturile mici, cred în „spațiul dintre noi“ și mai cred că diferența de vârstă nu constituie un impediment, acolo unde iubirea își face loc. Despre provocări și normalizări în cuplu și parenting i-am „descusut“ pe Adela Popescu și Radu Vâlcan, în interviul de mai jos.
Ce apreciați, cel mai mult, unul la celălalt?
Adela: Eu apreciez la el că m-a făcut să mă apreciez pe mine. Ca femeie, ca mamă.
Radu: Nu știu ce apreciază Adela la mine, dar îți spun de ce o prețuiesc atât de mult. Pentru că știe să mă iubească, cum să mă iubească. Pentru că râde, pentru că râde când plânge. Pentru că este tonică atunci când este obosită. Pentru că este mamă. Pentru că știe cum să fie mamă, dincolo de ecran, dincolo de perdea.
Cum v-ați descrie partenerul de viață în cinci cuvinte?
Adela: Familist, mucalit, împrăștiat, supărăcios, fidel, sincer.
Radu: Caldă, sinceră, veselă, maleabilă, iubitoare.
Apariția unui copil poate lega sau dezbina cuplul. Existența a trei copii necesită un parteneriat strașnic între părinți. Cum reușiți să găsiți un echilibru în meseria de părinte și cum faceți să nu intervină frustrarea?
Adela: Intervine. Suntem ca o barcă în derivă, deseori. Uneori pe un râu învolburat, alteori pe o mare liniștită. Dar, ca să revenim la exemple concrete, pe noi ne ajută faptul că ai noștri se culcă foarte devreme. Așadar, începând cu ora 20:00, ne putem ocupa de noi. Să bem un pahar, să vorbim, să nu vorbim, să ne uităm la un film. Am reușit, în timp, să ne împărțim destul de bine responsabilitățile. Iar după venirea celui de-al treilea copil am luat decizia să aducem acasă o bonă internă.
Radu: Am putea spune că avem experiență, dar nu este așa. Cu primul copil, Alexandru, am avut momente când eram depășiți. Părinți la început de drum. Apoi, Andrei ne-a scuturat puțin. Adrian ne-a adus liniștea pe care ne-o adusese, de fapt, Alexandru. Ce vreau să zic, copiii aduc fericirea, dar pentru foarte mulți este o iluzie. Trebuie să depășești stadiul de responsabilitate, presiunea asta ce te face să uiți că ești atât de norocos. Frustrări vor fi din belșug, probabil pentru tot restul vieții. Fie pentru că, într-un context anume, nu am lăsat copiii să se murdărească mai mult în noroi, fie că nu am stat încă două secunde îmbrățișați.
Cum reparați conexiunea dintre voi, după un conflict?
Adela: Procesul acesta de împăcare s-a schimbat mult, în ani. Dacă, la început, ne certam și nu mai vorbeam și o săptămână, acum intrăm mai greu în starea de îmbufnare. Dacă, totuși, se întâmplă, ne trece repede cu o ciupitură, un „îți dau o cafea în oraș?“. Din poziția asta ne e mai ușor să comunicăm ce ne-a deranjat.
Radu: Uneori, de cele mai multe ori, o mângâiere sau un sărut în trecere, unul pe lângă celălalt.
Ce faceți atunci când știți că celălalt a fost rănit sau deranjat de un gest personal și vrei să vă împăcați?
Adela: Eu sunt cea nonconflictuală dintre noi și cred că și cea mai empatică. Așa că nu rănesc, niciodată, cu voie. Dacă, totuși, se întâmplă, prima etapă e să încerc să îl conving că „tu m-ai determinat să spun asta“ apoi, efectiv îmi cer scuze. Uneori, cu jumate de gură, alteori, cu credință. Radu își cere scuze mai des și mai ușor. Bine, asta și pentru că el greșește mai des și cu mai multă ușurință. [râde]
Radu: Nu avem de ce să ne împăcăm. Suntem noi, atât.
Care sunt acele defecte ale fiecăruia care perturbă armonia în viața voastră de cuplu? Cum ați învățat să vă acceptați unul altuia defectele sau imperfecțiunile tipic umane?
Adela: Eu știu exact că mă refer acum la unul anume, vouă nu pot să vi-l spun, cu care m-am luptat în primul an de relație. Efectiv, nu doream să fac cum mă ruga el. Era o chestie de principiu. Era ceva legat de un obicei al meu. După, am înțeles că nu e mare lucru să schimb ce mă ruga. Chiar nu era mare lucru. Și că, realmente, dacă pentru el e atât de important, merită. În altă ordine de idei, nimic nu ne enervează la celălalt atât de tare, cât să nu găsim soluții. Aș schimba multe la el, dar niciodată nu l-aș schimba pe el cu altul.
Radu: Ai zis bine, defectele sau imperfecțiunile. Nu am să expun aici imperfecțiunile Adelei. Dar armonia ei este infinită, este o oază de tot. Am învățat cum este să fii ca ea, ea a învățat de la mine cum să… abia aștept varianta ei.
Sex dimineața sau seara? Sex sau dragoste, cum ați descrie partea intimă a relației voastre?
Adela: Sex în timpul nopții. Și sex, și dragoste, depinde de perioadă. De când am devenit părinți, profităm de orice moment liber. Că vorba aia, nu știi cât ține și când vine următorul. Moment liber, nu copil. [râde]
Radu: Trebuie să fii nebun să mai faci diferența dintre dragoste și sex, în condiția noastră. Dar eu nu sunt nebun.
Cât de des vă spuneți „te iubesc“?
℗PUBLICITATE
Adela: Zilnic. La fiecare despărțire, încheiere de convorbire telefonică.
Radu: „Te iubesc“ este ceva greu, nu poți să-l „arunci“ așa, pur și simplu. Eu, pentru că interviul îmi este adresat, o iubesc!
Dacă peste 50 de ani i-am întreba pe cei din jur ce fel de parteneră a fost Adela în viața lui Radu (și viceversa), ce ți-ai dori să răspundă?
Adela: A avut muiere ca lumea, Dumnezeu s-o odihnească. [râde]
Radu: Peste 50 de ani, copiii mei să își bea cafeaua împreună.
Ați apelat, vreodată, la psihoterapie?
Adela: Nu, din păcate, însă au fost în ultimii doi ani momente când ar fi trebuit. Poate ne-ar fi ajutat să ajungem, mai repede, în punctul în care am ajuns până la urmă, dar mult mai șifonați.
Radu: Nu.
Ce faceți, atunci când intervine monotonia în cuplu? Ați simțit vreodată ceea ce psihologia simțului comun numește monotonia în cuplu?
Adela: Nu aș fi crezut că asta e posibil când ai trei copii. Și nu crezi asta pentru că, de fapt, atenția ta nu mai este îndreptată către relația de cuplu, ci către copii. Însă, dacă ai răgaz să privești, poți să ai surprize. Eu nu știu dacă am simțit monotonia în cuplu, cât oboseala în cuplu. Efectiv, nu mai aveam putere să oferim bucăți din noi și celuilalt. Însă, am început să fructificăm mai bine prima parte a zilei, atunci când doi dintre copii sunt la școală și la grădiniță. Ne bem cafeaua împreună, ieșim la prânz, la un masaj de cuplu.
Radu: Nu există monotonie în cuplul nostru, pentru că avem mereu parte de libertate, comunicare, surprize, activități comune, momentele noastre, sexuale și nu numai. Zicea Sigmund Freud: „Noi nu ne întâlnim întâmplător, întâlnim doar acele persoane pe care deja le cunoaștem în subconștientul nostru.“
Diferența de vârstă între parteneri poate fi un impediment în formarea unei familii?
Adela: Nu absolut.
Radu: Da, după cum se vede.
Cum faceți atunci când bunicii intervin în rutinele copiilor?
Adela: Mama ne-a ajutat enorm în primii șase ani și ne cam subordonăm ei. Atât de multă încredere aveam în felul în care vedea și vede lucrurile. E drept că a fost educatoare și metodele ei pedagogice se potriveau cu ce ne imaginam și noi despre parenting. Pe de altă parte, sunt foarte relaxată în aceasta privință, în general. Cred că fiecare experiență le e necesară, cumva. Învață tipuri de relaționare.
Radu: Ne permitem să plecăm la film, doar noi doi.
Care este ultimul gest romantic pe care l-ați făcut unul, pentru celălalt? Care este visul relațional spre care vă duceți energia în 2023?
Adela: A venit din Thailanda pentru trei zile, să ne vadă și s-a întors înapoi. Și, în general, sentimentul că pentru el eu sunt cea mai importantă, chiar și înaintea copiilor, e cel mai romantic mod de a trăi alături de cineva.
Radu: Astăzi i-am făcut un masaj. După asta mi-a spus că mă iubește. Pentru mine, că am simțit-o, a fost suficient. Visul relațional? Că visăm împreună!
© Credit foto: Revista Viva!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
