Sir Philip Anthony Hopkins este un ilustru actor britanic, cu o prodigioasă carieră artistică, dar și cu o istorie de viață ce depășește orice scenariu de film. În cel mai recent episod al seriei #AltfelDespreVedete, vă invit să-l cunoaștem mai bine pe cel care ne-a impresionat pentru totdeauna cu interpretarea maiestuoasă din Tăcerea Mieilor.
Totul a început cu ucenicia într-o brutărie
Potrivit site-ului factinate.com, Sir Anthony Hopkins provine dintr-o familie ai căror membri se ocupau de o brutărie locală, fiind el însuși un veritabil ucenic, în anii copilăriei. Dacă uneori tiparul profesional al părinților este urmat și de către descendenți (nu de puține ori auzim de copii ce au îmbrățișat meserii precum cele ale părinților lor), nu a fost și cazul lui Hopkins, care a urmat un drum nebătătorit de niciun alt membru al familiei sale: actoria.
Educația, o problemă pentru elevul Hopkins
Se spune că artiștii sunt boemi, creativi, visători, fără să fie ancorați, pe de-a-ntregul, în realitatea de facto. Și am putea să credem că un elev are astfel de înclinații dacă, așa cum a fost și exemplul lui Hopkins, nu se poate acomoda cu materiile de bază de la școală – lui Hopkins îi plăcea să deseneze, să picteze și să cânte la pian, motiv pentru care perioada dedicată ciclului educațional nu a fost una ușoară pentru actor, iar rezultatele sale școlare vorbeau de la sine.
Aici îmi permit să fac o paranteză ca să punctez că este important de reținut faptul că nu înseamnă că elevii care nu au rezultate extraordinare la învățătură merită să fie stigmatizați sau marginalizați, ci dimpotrivă, susținuți și atrași către domeniile în care ar fi interesați sau în care avea aptitudini speciale. Este necesar ca aceste aptitudini să nu fie minimalizate, ci mai degrabă cultivate până când se descoperă adevăratul talent ascuns.
Așa se face că, deși Antony Hopkins nu se afla în fruntea clasamentului la final de an, avea, totuși, un bogat bagaj cultural, motiv pentru care University of Wales i-a acordat, în 1988, titlul de Doctor Onorific în Litere. Este lesne de înțeles că nu este important locul ocupat în topul calificativelor, ci informațiile ce ne rămân, ne ajută și ne modelează, în formarea noastră.
Ce nu face actorul pentru un rol?
Pregătirea rolurilor nu este un lucru la îndemână. Dincolo de textele în sine pe care sunt nevoiți să și le însușească și să le redea, sunt artiști care au fost nevoiți să-și schimbe înfățișarea cu totul (să slăbească, să se îngrașe, să se radă în cap etc.). Ei bine, Hopkins nu a fost lipsit de aceste sacrificii, motiv pentru care, pentru rolul Picasso din filmul Surviving Picasso, actorul a mâncat ceea ce însuși Picasso consuma în fiecare zi.
Pictura, o îndeletnicire care nu îi este străină
Puțini știu că pictura este una dintre cele mai dragi hobby-uri ale actorului. Se autointitulează drept un „artist timid“, deși este un pictor desăvârșit care își șlefuiește, zilnic, talentul în studioul său din Malibu. De altfel, această pasiune l-a și ajutat în interpretarea rolului Picasso.
Soldat în armata britanică
Un alt talent ascuns al actorului este pasiunea pentru domeniul militar. Înainte de a se muta la Londra și de a se antrena la Academia Regală de Arte Dramatice, Anthony Hopkins a petrecut doi ani deservind Royal Artillery, alături de armata britanică, fiind repartizat în serviciul de artilerie (de unde și-a primit și porecla de „Tunarul Hopkins“).
Autobiografia care a rămas nefinalizată
Ne-am obișnuit cu lucrurile realizate altfel de către Hopkins și, cumva, nu ne așteptam ca în viața de zi cu zi să fie un om obișnuit, ci mai degrabă unic și care merită cu prisosință să fie transmis posterității. Așa se face că demersurile au fost făcute, iar actorul a fost contractat pentru a-și scrie autobiografia. Însă proiectul nu a fost dus la bun sfârșit pentru că Hopkins a realizat că, în definitiv, viața sa este una plictisitoare, drept pentru care a fost nevoit să renunțe la acest proiect editorial.
O carieră cu 47 de premii câștigate
Anthony Hopkins a fost nominalizat pentru 57 de premii, dintre care a câștigat 47. A fost distins cu o stea pe Walk of Fame la Hollywood, precum și cu premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga activitate, cu premiul BAFTA (la secțiunea „cel mai bun actor“ din filmele Război și pace și Shadowlands), premiul Emmy („cel mai bun actor într-o mini-serie“ pentru rolul în The Bunker), premiul Hollywood Film Award, iar lista poate continua.
De asemenea, deși prestația sa din filmul Tăcerea mieilor a avut alocat doar 24,52 minute, acestea au fost arhisuficiente pentru a câștiga un veritabil premiu Oscar. De altfel, în 1993, Hopkins a fost numit cavaler de către Regină, pentru contribuția sa în domeniul artei.
View this post on Instagram℗PUBLICITATE
Capacitatea de a nu clipi o vreme îndelungă
O altă performanță artistică greu de egalat realizată de către Anthony Hopkins este însăși modalitatea prin care a reușit să nu clipească, în timp ce verbaliza replicile rolului „Hannibal Lector“, cu scopul de a-l mai transforma într-un personaj cât mai înfricoșător.
A învățat să trăiască cu dislexia
Unul dintre lucrurile neștiute despre Hopkins este tocmai lupta sa cu dislexia (care îi dă bătăi de cap atunci când lecturează). Însă, în contrapartidă, se poate lăuda cu o memorie de invidiat. De altfel, actorul nu a privit această tulburare drept o problemă în sine, ba chiar dislexia l-ar fi determinat să devină interesat de actorie.
Memorarea, unul dintre atuurile sale
Și pentru că tot aminteam anterior, dincolo de aptitudinile sale artistice, Hopkins poate spune că se bucură de o capacitate de memorare imbatabilă. Iar pentru a exemplifica, unul dintre momentele definitorii în acest sens îl reprezintă acela în care a uimit echipa de filmare memorând șapte pagini ale unui discurs, pe care l-a redat, dintr-o suflare, fără a fi necesară nicio dublă.
Cadoul pe care și l-a făcut înaintea vârstei de 38 de ani
Viața are suișuri și coborâșuri, iar acestea sunt general valabile și nu fac distincția între rasă, gen, culoare a pielii, limbaj etc. Așa se face că însuși actorul Anthony Hopkins s-a luptat cu ceea ce se numește consumul băuturilor alcoolice. În apropierea vârstei de 38 ani însă a luat decizia de a renunța la acest viciu (după ce s-a trezit într-o cameră de hotel din Arizona, fără să aibă habar despre cum a ajuns acolo) subliniind faptul că meritul i se datorează subconștientului său, care l-a salvat din „ghearele“ dependenței. De asemenea, Hopkins a susținut că un ajutor major în recuperarea sa a fost și credința în divinitate. Suntem oameni și ne lovim pe parcursul vieții de diverse situații în care, poate, nu ne-am fi gândit că am fi putut ajunge. Prin urmare, este necesar ca personalități de talia lui Antony Hopkins să explice, să vorbească deschis și să încurajeze persoanele care luptă bătălii asemănătoare și să le facă să înțeleagă că se poate să învingă – fie prin conștientizare și lupta cu sinele, fie cu ajutorul unui specialist.
Fă rai din ceea ce ai
Deși este considerat unul dintre cel mai bine remunerați actori ai industriei cinematografice, Hopkins s-a dedicat, în egală măsură, și actelor caritabile. Așa se face că a ajuns Președinte al National Trust’s Snowdonia Appeal, al cărui scop era strângerea de fonduri pentru conservarea Parcului Național Snowdonia din nordul Țării Galilor și, mai mult decât atât, în 1998, actorul a donat 1 milion lire sterline în acest scop.
Când Dumnezeu îți pune în traistă, tot ce ai nevoie
Și cum atuurile expuse anterior nu erau suficiente, ei bine, Anthony Hopkins este renumit și pentru capacitatea de a-și transforma accentul galez în diverse roluri, acesta reușind să dubleze, cu succes, vocea lui Laurence Olivier în diverse scene din Spartacus.
Fan al Breaking Bad
Sir Anthony Hopkins este un împătimit al filmelor, motiv pentru care reușește să realizeze zile întregi de binging. Însă cel care l-a impresionat pe de-a întregul a fost serialul Breaking Bad, pe care l-a vizionat timp de două săptămâni și la finalul căruia i-a trimis un mail lui Bryan Cranston, în care își arăta aprecierea față de performanța artistică realizată.
Cu familia, tuturor ne este greu
Dincolo de relațiile amoroase (a avut trei mariaje), Sir Anthony Hopkins a avut o relație șubredă și cu fiica sa, Abigail, pe care a avut-o cu prima sa soție, actrița Petronella Barker. Potrivit site-ului dailymail.co.uk, sarcina nu ar fi fost un colac salvator al relației cu soția sa, actorul canalizându-și energia și timpul mai degrabă spre profesie, însă, în egală măsură, și spre consumul de alcool. La scurt timp, dependența sa a ajuns la cote alarmante (consuma o sticlă de tequila zilnic), iar el a renunțat la familie și s-a recăsătorit cu Jenni Lynton (secretară la studiourile Pinewood); Abigail a rămas în custodia mamei. De aici, relațiile s-au destrămat, lui Abigail (de profesie cantautor și antrenor de actorie) fiindu-i greu să își reamintească frânturi de amintiri din viața de familie.
De altfel, nici pe parcursul vieții nu și-au refăcut relația tată-fiică, ultima fotografie împreună fiind realizată în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Totodată, relația dintre cei doi a ajuns într-atât de fracturată, încât, întrebat de jurnaliști, actorul nu a știut dacă fiica sa are copii, sau nu.
Școala Anthony Hopkins
În Noua Zeelandă există o școală de actorie care-i poartă numele. Prezent la niște filmări desfășurate exact în aceea perioadă, Hopkins și-a surprins admiratorii participând la deschiderea oficială a școlii și inspirând, prin discursul său, nenumărate generații de actori.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
