Skip to content

O adorăm, am urmărit-o mulți ani pe tot parcursul profesional și personal și, totuși, sunt lucruri pe care nu le cunoaștem despre ea. Doamnelor și domnilor, în ediția #AltfelDespreVedete din săptămâna aceasta o vom întâlni pe nimeni alta decât Beyoncé Gissele Knowles (cântăreață de muzică R&B și actriță americană).

A suferit de depresie în perioada Destiny’s Child

Poate părea greu de crezut că și vedetele suferă de depresie, dar este important de conștientizat că această afecțiune nu iartă pe nimeni, indiferent de culoarea pielii, limbă, rasă, naționalitate etc. 

Așa se face că plecarea din trupă a lui Luckett și a lui Robertson a fost un motiv suficient pentru ca presa să o critice pe Beyoncé din cauza asta. Iar asta a făcut-o pe artistă să se „arunce“ în brațele depresiei.

Salvarea a venit din partea mamei sale care a ajutat-o să-și revină și care a încurajat-o să aibă grijă de sănătatea sa emoțională. Totodată, potrivit site-ului bestlifeonline.com, artista ar fi declarat publicației The Sun, în anul 2011, că și-ar fi luat liber un an de zile pentru a se putea recupera în totalitate.

În acest sens, Centrul de Cosmetologie Beyoncé (de la Casa Phoenix din Brooklyn) are un program menit să ajute pacienții cu probleme mintale, oferind în același timp clienților săi, pe o perioadă de șapte luni, formare cosmetologică.

A scris piesa Crazy in love în doar două ore și, pe deasupra, și mahmură

Astăzi, piesa Crazy in love înregistrează 502 milioane de vizualizări, dar povestea din spatele succesului este una cu totul și cu totul specială. În anul 2002, producătorul muzical Rich Harrison credea foarte mult în melodia Crazy in love, dar nu găsise artistul potrivit pentru ea. După o discuție cu Beyoncé, acesta a avut nevoie de doar două ore pentru a o finaliza întru totul, inclusiv versurile, iar rezultatul a fost spectaculos, după cum se și poate aprecia.

A avut un singur iubit înaintea lui Jay-Z

Artista declara în 2008, pentru publicația The Telegraph, că primul său iubit l-a avut în jurul vârstei de 12-13 ani și au rămas în relație până când artista a împlinit 17 ani, însă nu locuiau împreună și nu se putea numi că au o legătură amoroasă, în adevăratul sens al cuvântului. Ulterior, titlul de „iubit“ a fost deținut de nimeni altul decât rapperul Jay-Z, cu care a și întemeiat o familie. În ceea ce privește relațiile, Beyoncé spune despre ea că este un om foarte loial și extrem de matur atât pe plan personal, cât și profesional.

Promovează firescul maternității

Multe femei se tem de faptul că, odată ce rămân însărcinate, ar fi nevoite să renunțe la cariera pe care au construit-o până în acel moment. Motiv pentru care amână sau chiar renunță la ideea de a mai juca rolul de mamă. 

Beyoncé, după experiența maternității, a creat un vizual al albumului Partition în care este îmbrăcată sumar, cu scopul de a puncta că există viață și după naștere și că femeile își pot recăpăta formele deținute odinioară dacă își îndreaptă energia spre asta și lucrează în acest sens.

Blue Ivy Carter, record la doar două zile de la naștere

Piesa Glory s-a lansat la doar două zile de la nașterea primului copil al cuplului Beyoncé – Jay-Z, cea mică fiind creditată de către tatăl său drept contributor, întrucât strigătele sale sunt incluse în finalul piesei. Așa se face că Blue Ivy Carter ajunge să fie cea mai tânără persoană, până în prezent, care a apărut în Billboard 100.

Este alergică la parfumuri

Deși Beyoncé și-a lansat trei parfumuri proprii (HeatHeat Rushwith și Beyoncé Pulse), potrivit thefactsite.com, puțini știu că artista este alergică la parfumuri.

A locuit o lună de zile împreună cu alți artiști

În 2012, Beyoncé lucra la un album-surpriză și, pentru că ideile creative nu apar oricum, aceasta a invitat diverși muzicieni să lucreze și să locuiască cu ea în Hamptons, New York. Dincolo de distracție, cu siguranță vorbim și de multă muncă ce, chiar dacă de cele mai multe ori nu e privită ca fiind un antrenament intens, fără doar și poate s-a dovedit a fi o sesiune creativă ale cărei ecouri s-au regăsit în finalizarea albumului.

Crede în importanța de a-i ajuta pe ceilalți

Recunoscută pentru actele caritabile pe care le întreprinde, artista s-a întrecut pe ea însăși atunci când și-a donat remunerația aferentă prestației din filmul Cadillac Records organizației de centre de reabilitare a dependenților de heroină, Phoenix House.

Totodată, alături de fosta sa colegă de trupă, Kelly Rowland, a creat Fundația Survivor, cu scopul de a ajuta victimele dezastrelor naturale. În egală măsură, Fundația Beygood a strâns fonduri pentru a sprijini supraviețuitorii cutremurelor din Nepal. Nu a neglijat nici persoanele fără adăpost sau copiii fără posibilități materiale și luptă constant pentru egalitatea de gen.

Cifra 4 este preferata sa

Se pare că cifra 4 este nu numai preferata sa, dar este și una norocoasă pentru îndrăgita cântăreață, din moment ce este destul de prezentă în viața ei (ziua sa de naștere este în data de 4 septembrie, s-a căsătorit într-o zi de 4 aprilie, mama sa este născută în data de 4 ianuarie, soțul său, Jay-Z este născut pe 4 decembrie, iar cel de-al patrulea studio al său se intitulează simplu: 4).

℗PUBLICITATE



Este câștigătoare a 22 de premii Grammy, precum și a premiului International Artist Award

Anul 2010 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru artistă, întrucât a obținut 6 premii Grammy pentru albumul I am…Sasha Fierce. De altfel, Beyoncé a câștigat 22 de premii Grammy de-a lungul carierei sale de peste două decenii. 

De asemenea, inclusiv anul 2007 a fost unul de neuitat pentru aceasta, când a câștigat premiul International Artist Award la gala American Music Awards, devenind, astfel, prima femeie ce primește un astfel de titlu. 

Este unul dintre cel mai bine vânduți artiști din toate timpurile

Numele său nu mai are nevoie de nicio prezentare, fără îndoială. Așa se face că, având peste 13 milioane de albume vândute pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, respectiv 118 milioane de discuri vândute în întreaga lume (la care se pot adăuga cele 60 milioane, alături de Destiny’s Child), Beyoncé se poate numi unul dintre cel mai bine vânduți muzicieni din toate timpurile. 

A introdus un nou cuvânt în dicționarul Oxford

Melodia Bootylocious a devenit, ușor-ușor, un fenomen în adevăratul sens al cuvântului și, dată fiind amploarea acestuia, cuvântul „Bootylocious“ a ajuns să fie adăugat în dicționarul Oxford, cu sensul de „atrăgătoare din punct de vedere sexual“.

A produs și a regizat propriul documentar

În anul 2013 avea să se lanseze documentarul Life is but a dream, regizat și produs de însăși Beyoncé.

Pelicula prezintă detalii importante din viața personală și profesională, cu accente detaliate asupra felului în care se implică în tot ce înseamnă show-urile ce-i poartă semnătura. De altfel, lungmetrajul este unul de neratat, datorită implicării totale a artistei în acest proiect.

O muscă îi poartă numele 

Omul de știință Bryan Lessard descoperea, în 2012, o specie de muscă în nordul Australiei (Queensland), pe care, datorită firelor unice de păr de pe abdomenul insectei, a botezat-o, simplu, „scaptia beyonceae“.

A depășit recordul absolut al Twitter-ului

În 2011, și-a anunțat sarcina la finalul spectacolului Love on Top, din cadrul Video Music Awards (MTV), știre care i-a adus un titlu Guinness World Book of Records pentru cel mai mare număr de tweet-uri pe secundă (8.868).

Este fan al trupei Beatles

Un alt detaliu simpatic din copilăria sa este acela că Beyoncé a câștigat, la vârsta de numai șapte ani, un concurs de canto, după ce a interpretat piesa Imagine a trupei Beatles. Nu numai că a fost premiată, dar a fost și ovaționată.

Pizza este plăcerea sa (ne)vinovată

Chiar dacă are o siluetă de invidiat, își permite să se abată de la regimul alimentar echilibrat pe care îl respectă, iar Beyoncé și-a obișnuit fanii cu sinceritatea și cu transparența ei; drept urmare, nu se ascunde să recunoască faptul că mâncarea sa preferată este pizza.

Menajul nu este punctul său forte

Se spune că extremele se atrag. Ei bine, este și cazul lui Beyoncé și al soțului său, Jay-Z, care, la capitolul menaj, au păreri contradictorii. Dacă artista este mult mai puțin interesată de tot ce înseamnă curățenie, Jay-Z este la polul opus și este aproape obsedat de asta.

Deține mai multe recorduri Guinness

Printre acestea se numără și vestea celei de-a doua sarcini (cu Rumi și Sir). Știrea a avut un ecou major în social media în 2017. Astfel, în primele opt ore, anunțul înregistrase șase milioane de aprecieri, reușind să bată recordul pe Instagram și câștigând titlul Guinness World Record, pentru Cea mai apreciată imagine de pe Instagram.

#PutereaRelațiilor este prezentă și în familia sa de origine 

Cu abordări total diferite, dar cu inspirații aparent identifice (în special când vine vorba de omagiul adus copilăriei lor din Houston, Texas), relația dintre Solange și Beyoncé este destul de apropiată, deși mulți cârcotași pun în balanță succesul amândurora. Nici în plan personal cele două nu se aseamănă deloc (Solange fiind o mamă singură care dorește să se bucure de intimitate și care îl acompaniază pe fiul său, Julez, la școală). 

Așa se face că în anul 2012, Solange a declarat revistei Rollercoaster că sora sa, Beyoncé, este modelul său în viață.

Este atentă la mesajele pe care le transmite

Psihologia și spiritualitatea fac parte din viața ei de zi cu zi. Iar din mesajele pe care le promovează este evident faptul că se află într-un proces continuu de învățare și de autocunoaștere. Câteva dintre citatele sale celebre sună în felul următor: „Dacă totul ar fi perfect, nu am mai avea ce să învățăm și nu am mai putea crește“; „Trebuie să ne redefinim modul de raportare față de sine. Ca femei, trebuie să ne facem vocile auzite și să ne asumăm propria viață“; „Cu toții avem un sens, cu toții avem putere”.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0