Originară din Gorj și absolventă a Facultății de Jurnalism, Carla Tănasie este jurnalist în prima linie, dar și prezentator al emisiunii Tinerețe fără bătrânețe pe Digi24. Cu o rigurozitate, respectiv o meticulozitate aparte dar și profesionalism desăvârșit, protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine ne-a dezvăluit câteva dintre secretele parcursului său profesional, demontând mituri ale acestei meserii, ce pare la ora actuală, aparent, destul de facil de realizat. Vă invităm să o cunoașteți pe Carla, prin intermediul interviului de mai jos.
Care este relația cu corpul tău?
Fac un efort considerabil să fie una cât mai bună. Din păcate, se întâmplă să-l ignor uneori, din lipsă de timp. Asta e ceea ce fac practic; teoretic, știu că trebuie să îl pun pe primul loc și să mă pun pe primul loc. Ultimii 2 ani au fost o lecție pentru mine, pe care am învățat-o, dar îmi e greu să o pun în aplicare zilnic. Corpul este, cumva, cel mai bun prieten, pentru că te anunță tot ce nu-i convine, tot ce faci greșit, te anunță la timp pentru a lua măsuri. Îți dă o șansă, pe care o ratezi sau nu. Am învățat că ignoranța față de propria persoană te poate costa mult, iar din acest motiv unul dintre obiectivele mele majore este să nu-mi ignor corpul și nici pe mine. E greu în tumultul în care trăim, dar mă lupt cu mine pentru asta.
Care este cel mai puțin sănătos obicei alimentar pe care-l ai?
Mănânc atunci când nu trebuie. Adică seara, poate chiar noaptea, pentru că atunci am timp, iar dimineața deloc. Dimineața prefer să dorm mai mult decât să mănânc. Nu e sănătos, dar, cum spuneam, mă lupt cu mine să repar greșelile pe care le fac față de corpul meu și de mine.
Cea mai amuzantă gafă făcută într-o emisiune TV…
Din cauza oboselii, uneori se întâmplă să nu-mi mai iasă cuvintele corect sau să le înlocuiesc. De exemplu, în loc să spun 100 de mii de cazuri de infecții respiratorii, am zis 100 de mii de lei.
Ce te supără cel mai tare atunci când vine vorba despre relațiile interpersonale?
Orgoliile prostești, faptul că unii oameni nu au curajul să vorbească și să spună direct ce îi deranjează, ce simt. Cred că toate astea înseamnă pierdere de timp și stres inutil. Eu sunt un om mai direct, poate chiar deranjant de direct, uneori, dar pentru mine asta e ca o terapie. Dacă spun ce gândesc și exact cum gândesc nu acumulez frustrări și nervi. Sunt mai liniștită.
Care crezi că este acea calitate a ta care uneori se dovedește a fi un defect?
Am un spirit critic. Sunt atentă la detalii și îmi doresc, de multe ori, ca lucrurile să iasă perfect. Nu întotdeauna este bine.
Cât de des îți verifici conturile de social media, într-o zi de weekend?
În weekend mai rar. Încerc să mă desprind de telefon și să fac ceva pentru mine.
Atunci când vine vorba despre o ceartă ești cea care vorbește și se precipită sau mai degrabă cea care se retrage și evită să comunice?
Prima variantă. Eu nu sunt omul care să tacă, ci cel care trebuie să își argumenteze deciziile și opiniile. Câteodată poate exagerez, dar în niciun caz nu evit să comunic. Și mi-am dat seama că nu e întotdeauna o calitate.
℗PUBLICITATE
Cât de des îi spui partenerului de viață că îl iubești?
Sincer, nu foarte des. Dar e un sentiment pe care trebuie să îl simți, nu neapărat să îl spui foarte des. Iar ce simți transmiți și mai departe.
Care este cel mai surprinzător cadou primit în luna femeii?
Asta e o întrebare grea. Nu îmi aduc aminte de un cadou care să mă surprindă atât de mult, adică ceva ieșit din comun. Surprinzător e de la cine primesc cadouri. De la oameni la care nu m-aș aștepta că se gândesc la mine.
Ai fost primul jurnalist care a avut curajul de a intra în secții ATI la începutul pandemiei Covid-19. Ce emoții ai simțit, în acele clipe?
Nu mai știu dacă am fost chiar prima, dar știu că m-a trecut un fior când am intrat acolo. Până acum nu am văzut o boală care să te chinuiască atât de mult. Când mă întreabă cineva, asta am eu în minte, o imagine: o pacientă care avea pe cap ceva ca un cort (așa se numește – cort sau cupola Helmet), care o ajuta să respire. O femeie care dormea ridicată de câteva nopți, dar care lupta. Am vorbit cu ea. Mi-a spus că e greu, dar pe fața ei se vedea că nu așa vrea să fie sfârșitul ei și cred că a reușit. Am văzut atât de mulți oameni chinuindu-se să respire, care urlau de durere, care intrau în panică, încât și acum mi se taie respirația când mă gândesc.
Lucrând la multe reportaje din domeniul medical, cum faci față anxietății și disconfortului emoțional?
Mult timp am trăit cu impresia că sunt bine și nu mă afectează nimic. Că pot să gestionez și să uit tot ce văd. Anii de pandemie m-au dat puțin peste cap, dar mi-am dat seama abia după ce lucrurile s-au liniștit. Atunci îmi spuneau mulți prieteni, inclusiv părinții mei, să am grijă că am văzut prea multe, dar nu prea i-am luat în calcul. Am rămas cu temeri, pe care acum încerc să le gestionez și chiar de curând am fost pentru prima dată la psiholog. Nu e ceva ce mă afectează la modul general, dar îmi dau seama că, de fapt, nu am uitat și nu am trecut peste ce am văzut. Din când în când se reactivează unele frici. Și lucrez la asta. Încerc să fac mai multe lucruri pentru mine și să îmi acord mai mult timp.
Cum ai primit vestea că vei fi noua gazdă a emisiunii „Tinerețe fără bătrânețe“?
A venit într-un moment în care chiar mă gândeam la un proiect pe partea de prevenție. Și asta fac în cadrul emisiunii. Cumva, completează ce am făcut până acum și fac în continuare. Simt că am închis cercul. Realizez „Pacient în România“ – o campanie dedicată problemelor sistemului de sănătate -, am mai început campania de donare de sânge „Avem același sânge“, prin intermediul căreia aducem un beneficiu direct pacienților și chiar îmi lipsea această parte de prevenție, dar care a venit prin această emisiune.
Lucrând la o televiziune de știri, te-ai gândit vreodată să prezinți jurnalul sau să moderezi o emisiune politică?
Lucrez în presă de 15 ani și am avut ocazia să le fac pe toate. Să-mi dau seama ce îmi place și ce nu. Acum fac exact ce îmi place. O emisiune politică nu cred că voi face vreodată, iar să prezint știri nu mi se pare suficient. Ce mă ține pe mine în presă de atâta timp și mai ales la Digi 24 este că domeniul de care mă ocup acum îmi oferă satisfacția că nu muncesc degeaba, că pot să ajut la modul real, că pot, punctual, să mai schimb ceva. Când vine vorba de o schimbare la nivel macro, de sistem, uneori îmi pierd speranța.
Care este vedeta de televiziune care te inspiră în meseria ta?
Nu am o vedetă care să mă inspire. Mă inspiră oamenii pe care îi întâlnesc zilnic și poveștile lor. De aici îmi iau energia.
Ultima minciună pe care ai fost „nevoită“ să o spui este…
E o minciună pe care o spun destul de des părinților mei, care, de câte ori mă sună, mă întreabă dacă am mâncat. De fiecare dată le spun că da, dar nu de fiecare dată este adevărat. Însă, așa evit următoarele întrebări: Și ce ai mâncat? Și la ce oră? Și evident că uneori nici nu mai știu când și ce am mâncat. Cert este că mănânc și nu mor de foame. Sigur o să citească interviul și vreau să stea liniștiți.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
