Scrisoarea unui bărbat către femeile care l-au modelat
Am învățat iubirea pas cu pas. Profesoare mi-au fost cele mai importante femei din viața mea, care mi-au modelat sufletul – fiecare în felul ei. Fiecare mi-a arătat o altă fațetă a iubirii. Așa ajung bărbații niște oameni iubitori și plini de recunoștință; datorită acestor resurse de iubire: femeile din viața lor.
Prima a fost, bineînțeles, mama. Mi-o aduc aminte din mai multe etape ale creșterii mele, din priviri, gesturi și mai apoi cuvinte. Îmbrățișări, încurajări, povești cu final fericit… Eu nu am vrut să „mă însor cu ea când voi fi mare”, așa cum în general își doresc băieții mici. Eu am vrut să fiu ca ea.
De fapt, cred că am vrut să fiu ceea ce simțeam atunci când era ea în prejma mea: căldură, siguranță, ocrotire, bucurie…
Și așa am învățat să fiu….
Când am mers la școală, învățătoarea mi s-a părut a fi cel mai deștept om de pe pământ. Mi-era greu să înțeleg cum putea cunoaște atâtea litere fără să le încurce, atâtea cifre și atâtea socoteli; iar când ne povestea despre natură, plante, animale, pământ și tot felul de istorii, eram convins că deținea o putere magică. Și, bineînțeles, am vrut să fiu ca ea.
De fapt, cred că voiam să fiu ceea ce simțeam atunci când era ea în prejma mea: curiozitate, fascinația cunoașterii, bucuria împărtășirii…
Și așa am învățat să fiu…
Am uitat să vă spun, am o soră cu 3 ani mai mare decât mine. Cât am fost mici, mai mult ne-am certat: de la jucării, de la curățenia în cameră sau, pur și simplu, de la diferențele de opinii. Cu timpul însă, ne-am împrietenit și ea a devenit cea mai bună prietenă a mea. Pe când aveam eu vreo 12 ani, deja ne împărtășeam secrete pe care mama „nu trebuia să le știe“: bilețele de la colegii ei de clasă, o carte cu „o declarație de dragoste“ de la vecinul de scară (pe care a ascuns-o în spatele bibliotecii) sau prima trusă de machiaj (pe care și-a cumpărat-o din propriile economii). Mi se părea că toți băieții o iubeau; mi se părea atât de frumoasă și interesantă. Uneori, când era tristă, îi simțeam lacrimile sub pleoape și mergeam în camera ei și plângeam amândoi, stând umăr lângă umăr fără să ne spunem nimic. După asta, spunea o glumă și râdeam amândoi, ca și cum toată lumea ar fi fost a noastră. Și atunci am vrut să fiu ca ea.
℗PUBLICITATE
De fapt, cred că voiam să fiu ceea ce simțeam atunci când era ea în prejma mea: conectare, încredere, apreciere…
Și așa am învățat să fiu…
La 16 ani m-am îndrăgostit… iremediabil de o fată cu doi ani mai mare decât mine. Inutil să spun că pentru mine era prima și ultima mea iubire; lumea mea începea și se termina cu ea. Era frumoasă, deșteaptă, bună sportivă și mergea la cursuri de dans. Nu m-a prea luat ea în serios de prima dată, dar sora mea mă învățase niște secrete de-ale fetelor și, cu răbdare și atenție, ca un dansator pe sârmă ce mă simțeam alături de ea, am reușit să îi captez atenția. De câte nu eram în stare pentru ea… Mă trezeam mai de dimineață ca de obicei ca să mă pregătesc pentru momentul întâlnirii, ba începusem și eu să merg la sală și chiar o pusesem pe sora mea să o „spioneze“, ca să văd care erau locurile unde îi plăcea ei să meargă. În vara aceea, a plecat la o universitate din stăinătate, ne-am scris un timp, apoi s-a topit încet în valurile timpului. Dar știu că, atunci când am cunoscut-o, voiam să fiu ca ea.
De fapt, cred că voiam să fiu ceea ce simțeam atunci când era ea în prejma mea: curaj, responsabilitate, determinare…
Și așa am învățat să fiu…
Am învățat să iubesc, am învățat să fiu iubire datorită acestor femei minunate din viața mea. Și am învățat că iubire înseamnă căldură, siguranță, ocrotire, bucurie, curiozitate, cunoaștere, împărtășire, conectare, încredere, apreciere, curaj, responsabilitate, determinare…
Te iubesc, FEMEIE! Și îți mulțumesc. Fie ca sufletul tău să poarte veșnic aceste straie de iubire…
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
