skip to Main Content
Mintea Dintre Noi – și Evoluția Noastră, Ca Specie

Mintea dintre noi – și evoluția noastră, ca specie

Mintea – ultima frontieră

Dintre toate câte i-a dat Dumnezeu omului, pe una singură a lăsat-o in progress. Dacă-ți pierzi o mână, alta nu-ți mai crește la loc. Dacă ai rinichii distruși, nu te poți baza decât pe un transplant, căci ei singuri nu se vor regenera. Dar mintea are… o cu totul altă poveste. Poate s-o ia și înainte și înapoi, dar și pe-alăturea cu drumul. Evoluția sau involuția ei depinde de noi înșine.

Am în față cea mai nouă carte a lui Daniel Siegel: Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane. După ani întregi de cercetări făcute împreună cu un grup de 40 de oameni de știință (cercetători din mediul universitar, pe de o parte, și clinicieni, pe de altă parte) – printre care se numărau specialiști în fizică, filozofie, informatică, biologie, psihologie, sociologie, ligvistică și antropologie – Daniel Siegel publică, în sfârșit, răspunsul la întrebarea care l-a măcinat încă din tinerețe: „Care este legătura dintre minte și creier?

Ei bine, e foarte posibil ca mintea să nu fie doar ceea ce face creierul. Poate că sălășluiește nestingherită prin întregul organism – și, uite, de-aia simți fluturi în stomac când te îndrăgostești și de-aia ți se înmoaie genunchii de frică sau simți un gust sălciu în gură când mintea ta respinge cu silă pe cineva. Ba mergând mai departe de-atât, poate că mintea e chiar și în fluxul energetic care circulă între noi. Nu-l vedem, dar asta nu înseamnă că nu există. (Ce, ați văzut vreodată curentul electric ieșind dintr-un fasung? Dar numai să puneți mâna acolo!…) Iar dacă ținem seama că în structura atomului există mai mult energie și mai puțin materie și dacă ne bazăm pe însăși Teoria Relativității, prin care Einstein arată cum materia este energie condensată, putem conchide că, da, e foarte posibil să fie așa cum explică Siegel – adică mintea ar putea fi un flux de energie și informație care se transferă între noi. Dus-întors. Circular, ca într-o sferă.

Îi pui o întrebare copilului tău, la care el poate să răspundă în fel și chip. Cu o fracțiune de secundă înainte să deschidă gura, știi exact care va fi răspunsul său. Un raționalist ar spune că știi, fiindcă îi cunoști aprioric preferințele. Dar dacă?… Dacă… mintea dintre voi? Telepatia. Și dacă funcționează chiar și cu oameni care nu-ți sunt apropiați? Păi atunci, așa s-ar explica de ce unii îți sunt simpatici, iar alții îți dau fiori. Nu vezi gândurile pe care ei le emană înspre tine, dar le simți. Și cum fizica afirmă că diversele tipuri de energie se transformă dintr-una într-alta – pentru că, în ansamblu, energia finalmente se conservă – rezultă că noi, cu mintea noastră, avem forța să convertim energia negativă pe care o primim de la alții în energie pozitivă pe care s-o emanăm în jur. Aruncă o piatră în apă, și ea va stârni valuri. Trimite un gând bun în eter, iar el se va întoarce către tine amplificat de sfera din jur – „bine faci, bine primești“. Sau, în cuvintele lui Mahatma Gandhi (pe care Siegel îl citează): „Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.

Am văzut în viața reală cum, succesiv, mintea strică creierul și creierul strică mintea – ca într-o buclă care se autoconsolidează. Din rău în mai rău. Dar uite că, pentru prima dată, vine cineva cum este Siegel și leagă argumentele biologice (bazate pe experimente și studii longitudinale) de ideea că, succesiv, mintea poate vindeca creierul și creierul poate vindeca mintea. Iar această neuroplasticitate a creierului e vizibilă pe patru niveluri, afirmă Siegel: 1) se dezvoltă noi neuroni din celule neurale stem; 2) se înmulțesc conexiunile sinaptice ale neuronilor; 3) se depune mielină pe fibrele nervoase, așa că aprinderile neurale se petrec mult mai rapid; 4) se modifică regulatorii epigenetici, schimbându-se astfel predispoziția genetică.

Work in progress. Dar înspre bine sau înspre rău?!? Liberul tău arbitru e cel care decide încotro o ia mintea ta. Vestea bună e că… niciodată nu e prea târziu, atâta vreme cât încă mai respiri. Deși avem senzația că timpul se scurge inexorabil într-o singură direcție, Siegel ne amintește:

„Timpul sub forma a ceva ce curge, pe care putem să-l pierdem și de care suntem forțați să ținem seama este o construcție mentală, un stres auto-creat, o iluzie a minții.“

Săgeata Timpului (concept creat de astronomul Arthur Eddington și explicat în carte, din perspectivă psihologică, de Siegel) implică faptul că trecutul e invariabil, dar viitorul e deschis. Deci, pe acesta din urmă îl putem influența, prin intermediul minții noastre. Adică avem șansa de a lăsa în urmă o „amprentă eternă“ mai luminoasă. Acest concept, de „amprentă eternă“, e fundamentat de Siegel pe fizica cuantică și e definit de el ca ilustrând o imagine a fiecăruia dintre noi, ce dăinuie în Univers și în conștiința celorlalți, în afara reperelor spațio-temporale.

Atunci, dacă avem un „sine multiplu“ (după cum susține Siegel) și suntem dependenți unii de alții – fizic, emoțional, mental și spiritual – rezultă că am face bine să tragem cât mai sus năvodul care ne leagă de ceilalți. Darwin spunea că nu speciile cele mai inteligente sau mai puternice supraviețuiesc, ci acelea care se adaptează cel mai eficient la mediu. Fiindcă mediul condiționează specia. Dar omul a dovedit, mai mult ca orice altă specie, că poate schimba mediul. Siegel pledează, așa cum era de așteptat, pentru schimbarea în bine și își justifică această convingere afirmând:

Bunătatea este, pentru minte, ceva la fel de natural ca respirația pentru organism.

Mintea lui Siegel e mult prea complexă pentru ca toate ideile esențiale din textul cărții să poată fi cuprinse într-un singur articol. Trebuie citită integral. Fiindcă el este unul dintre acei puțini, care apar periodic în istorie și au curajul să împingă mai departe limitele acceptate de știința convențională. Pe de altă parte, sunt oameni care, până mor, nu deschid ochii minții…

Ca să-l parafrazez pe Jean-Luc Picard (și să-i contrariez pe fanii Star Trek)… Nu spațiul, ci mintea e ultima frontieră. Iar cartea aceasta e călătoria lui Daniel Siegel în adâncurile minții. Misiunea lui, însă, coincide cu cea a navei spațiale Enterprise: „…de a explora lumi noi, necunoscute, de a căuta noi forme de viață și noi civilizații, de a pătrunde acolo unde nimeni nu a mai ajuns.

Ioana Chiriță

Ioana Chiriță este marketing editor, cu o experiență de 20 de ani pe piața editorială din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută