De ce îi ajutăm pe ceilalți? Pentru ei sau pentru noi? Pentru a ne crește stima de sine? Pentru a fugi de propriile emoții? V-ați întrebat vreodată de ce în anumite situații ați ținut cu tot dinadinsul să ajutați?
Persoanele care afișează bunătate intră mai ușor în contact cu ceilalți, iar trăsătura bunătății servește la întărirea relațiilor. Să influențezi viața cuiva purtându-te frumos cu el duce la creșterea stimei de sine și îți aduce satisfacție și bucurie. La o primă vedere, nu vedem nimic în neregulă, ba din contră, spunem despre cel ce ajută că este un om bun, un om pe care te poți baza. Nu ne gândim că acel comportament de bunătate poate ascunde o acută nevoie personală de a-i mulțumi pe ceilalți. Nu ne gândim că altruismul poate deveni patologic, că cei care par a face aproape imposibilul pentru ceilalți, de obicei, își ignoră propriile emoții.
Se pare că, în general, comportamentul serviabil și codependența le sunt specifice femeilor. Mai mult ele au tendința de a manifesta un comportament binevoitor, sunt gata să ofere sfaturi, să ajute, să-și ascundă propriile nevoi prin ajutorarea celorlalți. Femeilor se pare că le este mai ușor să se facă utile, pentru că sunt în general mult mai adaptate nevoilor altora. În cazul bărbaților, altruismul se pare că ar avea legătură mai mult cu demonstrarea curajului. Iar bărbații sunt mai predispuși să fie eroi sau cel puțin să se uite eroic în ochii altora.
Întotdeauna prefer să fiu cel mai bun dintre toți. Acest lucru mă scapă de atât de multe belele. – Rudyard Kipling
Cu toții avem prin preajmă sau cunoaștem persoane dependente – fie de substanțe (nicotină, cofeină, zahăr etc), fie de… alte persoane. Există însă și oameni dependenți de a-i mulțumi în permanență pe ceilalți.
Altruismul reprezintă ajutorul dezinteresat oferit altor oameni. Înseamnă a face lucrurile, pur și simplu, dintr-o dorință sinceră de a ajuta, nu pentru că ne simțim obligați. Viața de zi cu zi este plină de mici demersuri altruiste – de la cel care-ți ține ușa deschisă când te grăbești să ieși dintr-o încăpere, până la cel care-i dă câțiva bănuți unui om fără adăpost.
La persoanele binevoitoare, gata oricând să le facă pe plac celorlalți, vinovăția poate fi privită ca o „emoție pozitivă“, ce împiedică manifestarea unui comportament agresiv și antisocial. Altfel spus, vinovăția este o experiență predominant conștientă, care ne protejează de o emoție și mai îngrozitoare: anxietatea intensă (Les Barbanell, în Adio, vinovăție!).
Prea mult altruism poate fi un lucru rău. Iar altruismul patologic apare atunci când oamenii duc altruismul la extrem și acțiunile lor provoacă mai mult rău decât bine.
℗PUBLICITATE
Altruismul organic există atunci când este vorba de o empatie reală. Iar empatia variază de la persoană la persoană. Tendința de a-i ajuta pe alții este (cel puțin parțial) o trăsătură de bază a naturii umane? Psihologii evoluționiști cred asta.
Dar, oare, ce inspiră asemenea acte de bunătate? Ce motivează oamenii să dea dovadă de altruism?
Se pare că îi ajutăm pe alții din motive biologice, neurologice (altruismul activează centrele de recompensare din creier). Neurobiologii au descoperit că, atunci când suntem implicați într-o faptă altruistă, centrii plăcerii din creier devin activi – din motive ce țin de mediu și de normele sociale. Regulile, normele și așteptările societății pot, de asemenea, să determine dacă oamenii se angajează sau nu într-un comportament altruist. Norma reciprocității, de exemplu, este o așteptare socială în care ne simțim presați să îi ajutăm pe alții, dacă ei au făcut deja ceva pentru noi.
Există oameni de știință și filozofi care citează teoria schimburilor sociale ca dovadă că altruismul adevărat este imposibil. Fie că au o bună reputație care trebuie menținută, fie că vizează o recompensă ori o dispoziție mai bună, teoria schimbului social afirmă că oamenii acționează întotdeauna din motive egoiste. Pe de altă parte, mulți resping teoria schimbului social. Ei susțin că acele acte care servesc câștigurilor egoiste se încadrează într-o altă categorie.
La nivel neurochimic, când le dăruim altora ceva, secretăm oxitocină – un hormon care induce sentimentul de legătură, empatie și dragoste. De aceea, altruismul ne dă un sentiment de bine. Când îi ajutăm pe alții, ne ajutăm, de fapt, și pe noi sau, uneori, poate mai mult pe noi.
Personalitatea altruistă implică atât răspunsuri cognitive, cât și emoționale. Persoanele altruiste tind să-și manifeste empatia și simpatia față de ceilalți și consideră că este potrivit să respecte normele responsabilității sociale.
Însă atunci când altruistul preia controlul asupra situației și rezolvă problema cu care se confruntă un altul, potențialul beneficiar poate respinge ajutorul oferit. Fiindcă oamenii nu pot aprecia ajutorul pe care îl primesc, atunci când acesta vine pe baza nevoii prezumate.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
