Se spune că relația părinte-copil este asemenea unei oglinzi în care părintele poate descoperi atât cele mai frumoase, cât și cele mai dureroase părți ale sale, poate vedea cele mai minunate momente din viața sa, dar și pe cele mai înfricoșătoare. Am putea spune că perspectiva aceasta este valabilă și pentru copil. În interacțiunea cu părintele, copilul se descoperă sau se lepădă de sine, află ce este posibil și ce este interzis, învață ce înseamnă fericirea și cât de cutremurătoare poate fi durerea.
Relația părinte-copil este transformatoare, atât pentru îngrijitor, cât și pentru cel îngrijit. Asemenea oricărei legături sufletești, și aceasta ne modelează credințele, părerile despre sine, despre ceilalți și despre lumea din care facem parte. Iar ingredientul necesar ca modelarea să fie una benefică este starea de prezență conștientă a părintelui. Un îngrijitor conștient va simți cât de importantă este conexiunea dintre el și copil, și-i va permite copilului să se hrănească sufletește cu energia relațională, în timp ce are libertatea de a se descoperi pe sine.
În lipsa unui parentaj conștient, părintelui nu-i rămâne decât varianta relaționării inconștiente. Una în care traumele, nevoile, durerile, suferințele și dorințele sale vor deveni, mai devreme sau mai târziu, moștenirea psihologică cu care fiul sau fiica sa va porni, în viață. Inconștiența vine cu povara „atitudinii simbiotice“ ‒ una în care privesc copilul drept extensie a personalității și a idealurilor mele. Prin urmare, mă simt îndreptățit ca acesta să obțină ceea ce mie nu mi-a reușit sau să ducă mai departe misiunea existenței mele. Mai simplu spus, mare parte este despre mine și mică parte despre copil. Cu cele mai bune intenții și cu iubirea în minte, părintele inconștient și absorbit de sine va cauza, din lipsă de cunoaștere, multe daune relaționale. Omițând să recunoască că ceea ce contează, cel mai mult, nu constă în măreția sentimentelor sau a proiecțiilor sale, ci în felul în care se simte copilul în relația cu acesta.
℗PUBLICITATE
- Părintele inconștient „știe“ cine trebuie să devină și să fie copilul. Părintele conștient este curios și dornic să descopere cine este copilul.
- Părintele inconștient modelează personalitatea copilului asemenea unui cofetar, care utilizează forma de tăiat fursecuri. Părintele conștient se străduiește să fie el adultul care să inspire copilul.
- Părintele inconștient se luptă ca fiul sau fiica sa să se identifice cu copilul perfect din mintea sa. Părintele conștient caută să respecte și să onoreze autenticitatea copilului din fața sa.
- Părintele inconștient respinge copilul, prin intruziune sau indiferență. Părintele conștient acceptă și copilul, descoperindu-i nevoile și unicitatea.
Despre spațiul psihologic dintre părinte și copil, despre proiecțiile părinților și efectele acestora asupra copiilor, au povestit Mirela Retegan și Gáspár György la Antrenorul părinților, pe frecvențele Radio Europa FM.
Unul dintre ascultătorii fideli a câștigat câte un exemplar din Mai bun decât părinții tăi și Dincolo de parenting și teorii.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
