În săptămâna mare, vă invităm să abordăm un subiect important pentru noi toți – singurătatea psihologică și emoțională. Mulți dintre noi echivalează singurătatea cu izolarea, dar, potrivit observațiilor din psihologie, diferența dintre acești doi termeni este substanțială.
Singurătatea este sentimentul subiectiv că‐ți lipsesc conexiunile sociale de care ai nevoie. Simți ca și cum ești împotmolit, abandonat sau dat deoparte de oamenii cărora le aparții – chiar dacă ești înconjurat de alții. Ceea ce‐ți lipsește, ca om singur, sunt sentimentele de apropiere, de încredere și de afecțiune, de la prietenii adevărați, oamenii dragi și de la comunitate – spune dr. Vivek Murthy, autorul cărții Împreună.
Este dovedit științific că există trei „dimensiuni“ ale singurătății, ce reflectă tipurile particulare de relații care lipsesc: intimă, relațională și colectivă.
- Singurătatea intimă, sau emoțională, ce vine la pachet cu dorința de‐a avea un confident apropiat sau un partener intim – cineva cu care să ai o legătură mutuală profundă bazată pe afecțiune și încredere.
- Singurătatea relațională, sau socială, care înseamnă să tânjești după prieteni de calitate, tovărășie socială și sprijin.
- Singurătatea colectivă, adică foamea după o rețea sau o comunitate de oameni care‐ți împărtășesc scopurile și interesele.
Aceste trei dimensiuni, luate împreună, reflectă gama completă a conexiunilor sociale calitative de care au nevoie oamenii pentru a fi împliniți. Lipsa relațiilor, în oricare dintre aceste trei dimensiuni, ne poate face să ne simțim singuri, ceea ce explică de ce e cu putință ca, având totuși căsnicii satisfăcătoare, să ne simțim, în același timp, singuri, fără prieteni sau o comunitate apartenentă.
Calitate vs. Cantitate
Pentru că nivelul nevoii de conexiuni sociale este diferit pentru fiecare dintre noi, este imposibil de spus de câți prieteni ar fi nevoie pentru a preveni singurătatea. Nivelul variază nu doar de‐a lungul vieții, ci și prin prisma personalității.
℗PUBLICITATE
- Oamenii mai extrovertiți tind să tânjească după contact uman și activitate socială și se simt energizați atunci când se conectează cu străini.
- Cei mai introvertiți au nevoie de mai mult timp în care să fie singuri și se simt secătuiți de prea multă interacțiune, preferând să socializeze în grupuri mai mici sau unu la unu.
Atât introvertiții, cât și extrovertiții se pot simți singuri și toți au nevoie de relații solide, pentru a nutri un sentiment sigur al apartenenței. În general, nu contează atât cantitatea sau frecvența contactului social, ci calitatea conexiunilor și cum ne simțim în raport cu ele.
Ce este izolarea psihologică și de ce este nesănătoasă?
Spre deosebire de sentimentul de singurătate, care este subiectiv, izolarea descrie starea fizică obiectivă de‐a fi singur și în afara oricărui contact cu alți oameni. Izolarea este considerată un factor de risc pentru singurătate, pur și simplu pentru că e mai probabil să te simți singur dacă interacționezi rar cu ceilalți. Dar să fii singur fizic nu se traduce în mod necesar prin experimentarea emoțională a singurătății. Mulți petrecem perioade bune de timp singuri atunci când suntem adânciți în munca noastră sau într‐o căutare creativă și, drept urmare, nu ne simțim deloc singuri. Pe de altă parte, ne putem simți singuri, inclusiv din punct de vedere emoțional, chiar și când suntem înconjurați de alți oameni. Singurătatea depinde de nivelul nostru de disconfort interior.
Solitudinea ne protejează împotriva singurătății
Asta face ca singurătatea să fie distinctă de solitudine. Atunci când ne simțim singuri, suntem nefericiți și ne dorim să scăpăm de această durere emoțională. Prin contrast, solitudinea este o stare de singurătate pașnică, o izolare voluntară. Este o oportunitate pentru a reflecta la noi și o șansă de a ne conecta cu propria persoană, fără distrageri sau interferențe. Îmbunătățește măsura dezvoltării personale, creativitatea și starea de bine emoțional și ne permite să reflectăm, să ne refacem și să ne relaxăm. Timp de milenii întregi, călugării și pustnicii din diferite tradiții spirituale au căutat solitudinea ca oportunitate pentru introspecție și pentru reînnoirea conexiunii pe care o aveau cu divinitatea. Spre deosebire de singurătate, solitudinea nu poartă povara rușinii. Este, mai degrabă, o stare sacră.
Solitudinea poate fi, și ea, resimțită puțin tulburător, chiar înfricoșător, din moment ce permite să iasă la suprafață atât gânduri și emoții pozitive, cât și negative. Teritoriul pe care ne confruntăm demonii nu este întotdeauna unul unde punem piciorul voit. Dar este necesar să ne rezolvăm problemele, să devenim clari în legătură cu sentimentele noastre și să închegăm confortul din noi. Prin urmare, dezvoltarea confortului cu ajutorul solitudinii este esențială pentru întărirea conexiunii pe care o avem cu noi înșine și care, prin extensie, facilitează legătura cu ceilalți. În mod paradoxal, solitudinea ne protejează împotriva singurătății.
Articol extras din cartea – Împreună.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
