Mulți dintre noi am crescut cu ideea că „omul care iubește, are dreptul să fie gelos“. Eu cred că aveam vreo șaptesprezece ani (și vreo o mie de prejudecăți romantice) când adunam în secret dovezi de gelozie pentru a măsura cât de mult mă „iubea“ El. Preluasem din jur această matematică tocmai bună pentru îngrășat ego-ul și o priveam ca pe o relație firească de cauză-efect. Să fii gelos mi se părea aproape cool.
În plus, ideea că gelozia e un „semn de iubire“ era o justificare convenabil de nobilă pentru a-mi manifesta propriile „dovezi“ fără prea multe procese de conștiință. Îmi amintesc și acum câteva „scene“ care ar putea inspira o telenovelă reușită. Și chiar unele momente în care am trecut de la pasiunea pentru scenarii de telenovelă la pasiunea pentru scenarii de filme SF! Drama queen, guilty as charged.
Abia câțiva ani și câteva telenovele mai târziu, am început să realizez că ecuația „gelozie = love“ are cel puțin câteva capcane potențial fatale unei relații. Printre cele mai mari este ignorarea faptului că avem nevoie de interacțiuni cu oameni diferiți pentru a evolua. Și, da, persoanele de sex opus, altele decât partenerul(a), intră la categoria „oameni diferiți“. E un adevăr atât de evident, încât uităm de el: ne îmbogățim înțelegerile despre lume și viață pe măsură ce schimbăm idei și experiențe cu persoane și medii diferite. Prin urmare, e o graniță ultra fină între a limita interacțiunile sau prieteniile cuiva și a limita dreptul acelei persoane la dezvoltare.
Conștientizând tot mai multe capcane de acest fel, am început să lucrez cu mine pentru a înlocui ideea „gelozie = love“ cu o altă matematică a iubirii. A fost al naibii de greu. Presiunea socială pentru a gândi și a reacționa în anumite contexte după anumite tipare, confruntarea cu propriile temeri (începând cu bine-cunoscuta frază „nu sunt eu suficient de…“), conștientizarea modelelor din familie și a rănilor din copilărie, depășirea nevoii de control – au fost numai o parte din blocajele de care m-am lovit în tot acest proces.
Privind înapoi, aș spune că detașarea de gelozie este precum un detox. În primul rând, trebuie să ai o motivație interioară suficient de puternică pentru a începe această transformare. Ca și la detox, va trebui să înțelegi impactul fiecărui gând și fiecărui scenariu nociv, ca și cum ar fi un aliment toxic pentru mintea și corpul tău. Va trebui să ai răbdarea de a le recunoaște atunci când apar și, mai târziu, înțelepciunea de a nu le transforma în acțiune. Va trebui să te pregătești pentru a vedea în jur manifestări de gelozie fără a simți nevoia de a le copia sau de a le răspunde cu aceeași monedă, ca atunci când mergi într-o vizită și trebuie să refuzi politicos un fel de mâncare despre care știi că nu îți face bine.
Și tot acest detox începe prin a conștientiza „De Ce“.
De ce apare Gelozia?
Ca orice altă emoție, gelozia nu este în sine bună sau rea. Dintr-o perspectivă evoluționistă, ea a apărut cu un scop adaptativ important: ne-a dat, de-a lungul istoriei, vigilența de a proteja acele relații care sunt valoroase pentru noi. Manifestările ei sunt locul de unde pot să înceapă însă problemele.
Psihologia ne arată că cei mai cunoscuți „vinovați“ în apariția geloziei sunt legați de stimă de sine scăzută, nevrotism (tendința de a resimți și manifesta emoții fluctuante), sentimente de nesiguranță, sentimentul de neadecvare la relația respectivă (sau de incompatibilitate cu partenerul), dependența dezvoltată față de partener sau existența unui stil anxios de atașament.
Privită din aceste perspective, gelozia manifestată de partener față de tine nu este despre tine și despre ceea ce faci sau nu faci tu, ci despre temerile lui, fie despre sine, fie despre relația voastră. Iar gelozia ta nu este de fapt despre partener și comportamentele sale, ci despre blocajele sau traumele pe care le-ai acumulat în tine de-a lungul timpului, prin toate relațiile sau eventualele telenovele, inclusiv cea cu părinții.
Distincția dintre iubire și atașament ne poate ajuta să definim și mai bine lucrurile. Atunci când iubești, nu trebuie să îl vezi și să îl controlezi pe celălalt ca să te simți iubit și în siguranță. Iubirea e o stare pe care nu o poți da și lua înapoi în funcție de ceea ce face sau nu celălalt. Poți negocia termenii relației, poți defini împreună cu partenerul o viziune comună despre ce înseamnă pentru voi loialitate, fidelitate sau o relație „închisă“ ori „deschisă“, poți face sau desface angajamentul de a fi în acea relație, dar nu poți negocia „iubirea“. Uneori, asta e o veste bună.
Tot la întrebarea „De ce apare gelozia?“, o perspectivă mai spirituală arată rolul unui alt mecanism important: „Gelozia este comparație“, spunea Osho. „Am fost învățați să comparăm, am fost condiționați să ne comparăm întotdeauna cu ceilalți. Cineva are o casă mai bună, altcineva are un corp mai frumos, altcineva are mai mulți bani, altcineva are o personalitate mai carismatică. (…) Bine că nu ne comparăm cu copacii, altfel am fi supărați că nu suntem verzi și nu avem frunze!“
Comparația cu ceilalți este un tipar hiper-activat acum de social media, care împinge la maximum toate butoanele geloziei și pune o presiune fără precedent asupra stabilității cuplurilor. Savatie Baștovoi, filozof ortodox contemporan din Basarabia, sfătuia femeile să se raporteze la propria frumusețe astfel: „Ai observat că frumuseţea florilor e diferită de cea a păsărilor şi frumusețea cerului e altfel decât frumuseţea munților. Fluturii şi peștii se întrec în turnirurile culorilor… Fii recunoscătoare pentru tot ce ai şi nu te pune cu nimic mai presus de alții. Oamenii sunt frumoși, inteligenți sau îndemânatici pentru un scop anume. Află care este rostul darurilor tale. Altminteri, oamenii frumoşi şi deştepţi fac aceleaşi păcate ca şi oamenii proști şi urâţi. Dacă excelezi în ceva, fă ca aceasta să schimbe în bine viaţa celor din jur.“
℗PUBLICITATE
În concluzie, cauzele geloziei sunt extrem complexe și diferite pentru fiecare din noi. Pentru a înțelege propriul „De ce?“ trebuie să ne uităm înspre mediul în care am crescut, educația pe care am primit-o și experiențele pe care le-am avut. Doar o treime dintre factorii declanșatori ai geloziei pot fi moșteniți genetic, restul țin exclusiv de istoria personală. We really are our choices.
Cum putem gestiona Gelozia?
Dacă înțelegerea cauzelor reprezintă un pas teoretic, a doua etapă a detox-ului e mai degrabă practică: gestionarea stării acute de gelozie. Nimeni nu ne învață ce să facem când ne simțim geloși, așa că nu e de mirare că mulți oameni devin investigatori performanți. Știți ce se spune, o femeie geloasă face un research mai bun decât FBI-ul.
În primul rând, în momentele critice, ar putea ajuta câteva mantre precum: Emoțiile sau scenariile mele nu sunt fapte. Eu nu sunt această emoție. Comportamentul meu trebuie bazat pe fapte și nu pe emoții.
Mai departe, a recunoaște și a mărturisi partenerului această trăire, înainte de a face din ea un reproș sau o dramă, poate dezamorsa mult lucrurile. John Gottman, cercetătorul care a înființat Institutul Fericirii, spune: „Fiecare persoană are vulnerabilitățile sale cronice iar gelozia e una dintre ele. Pentru ca o relație să reușească, aceste slăbiciuni trebuie să fie înțelese, acceptate și onorate de partenerul său de cuplu.“
Și cercetătoarea și scriitoarea Brené Brown susține că gelozia, asumată cu calm (la prima vedere, Misiune imposibilă I) și acceptată de partener cu înțelegere (la prima vedere, Misiune imposibilă II), poate fi transformată într-o oportunitate de apropiere: „Vulnerabilitatea este locul de naștere al iubirii, al apartenenței, al empatiei și al creativității. Să avem curajul de a fi vulnerabili“. Poate că nu am avut în jurul nostru multe astfel de exemple de curaj, dar, cum spune Brené Brown: „Curajul este contagios. De fiecare dată când alegem curajul, îi facem pe toți cei din jur să se simtă mai bine.“
Nu în ultimul rând, sfatul care mi se pare cel mai greu de aplicat, dar și cel mai eficient, vine tot din transcrierile lui Osho. „Ar trebui să conștientizăm că nimeni nu poate face nimic dacă se adeverește cel mai pesimist scenariu al unui om gelos – persoana dragă se îndrăgostește de altcineva. Adevărul este că suntem cu toții lipsiți de orice control și de orice putere în astfel de situații. Mai mult, e posibil ca asta să ni se întâmple chiar nouă într-o bună zi, fără nicio intenție prealabilă.“ Această idee nu e o pastilă ușor de înghițit, dar are un efect de reformatare. Odată ce ai integrat posibilitatea celui mai temut scenariu, ai schimbat regulile jocului și ai golit gelozia de miza ei cea mai mare: da, chiar poți „pierde“ tot, bun venit în clubul Homo Sapiens! Partea frumoasă este că mai apoi, împăcat cu faptul că nu există nici certitudini și nici permanențe, poți realoca energia pe care o investeai către a lucra la tine ca să devii „cât mai demn de a fi iubit“.
Detox-ul de gelozie e unul din examenele maturității. Pentru că nu e un test punctual, pe care l-ai trecut o dată și gata. „Testarea“ limitelor e o constantă de-a lungul vieții, în funcție de dinamica fiecărei relații în care alegi să intri. Studiile arată că sunt persoane care nu manifestă gelozie în cadrul unei anumite legături romantice, pentru că ea nu le activează vulnerabilitățile, însă devin foarte geloși în interacțiunea cu un alt partener.
De aceea, nu știu dacă te poți trezi la un moment dat „eliberat“ de orice sentiment de gelozie, ca o atitudine valabilă definitiv, în toate contextele și în toate relațiile tale. Mai degrabă, cred că poți deveni conștient de mecanismele interioare care au probabilitatea de a-ți declanșa aceste stări și poți învăța cum să le depășești, cu tot mai puțin efort și cu tot mai multă înțelepciune.
Sunt generațiile de azi mai puțin geloase?
Generațiile Millennials și Z încep să modifice tot mai mult discursul legat de gelozie – tinerii și adolescenții par a pune tot mai mult focus pe experiențe, pe libertate și pe autonomie relațională, un set de valori în care gelozia are un loc din ce în ce mai stingher. Și nici n-ar fi prima oară în istoria recentă când să fii gelos nu mai e cool sau când devine de-a dreptul inacceptabil. Să ne amintim de efervescența din perioada Hippie sau de valorile afișate cu entuziasm imediat după primul război mondial („the roaring 20s“).
Dar trendurile trec și emoțiile rămân. Chiar dacă este un tabu, chiar dacă o ascundem între patru pereți sau dacă uneori ajunge și la cei ai vecinilor, chiar dacă nu se postează pe Instagram, gelozia există și consumă – oameni, relații, iluzii. Să înțelegem de unde apare și cum o putem transforma poate fi mult mai util decât să credem că nouă nu ni se (mai) poate întâmpla vreodată. Iar negarea sau reprimarea ei în viitor poate fi o idee la fel de proastă precum glorificarea sa în trecut (acum vreo două sute de ani, provocarea la dueluri pe viață și pe moarte era perfect justificată în numele geloziei).
Astăzi, conversația despre gelozie începe să se schimbe. Dar rămâne deschisă. De aceea detox-ul prinde foarte bine, indiferent de generație.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
