Skip to content

A trecut ceva timp de când mi-am promis că voi mai scrie articole, doar dacă am ceva real de expus, ceva mai mult decât o teorie, mai mult decât niște cunoștințe tacite ori prea mărețe. Am păstrat cuvintele pentru când am ceva de spus despre emoții și nevoi, iar azi a venit acel moment. 

De ce avem nevoie de resourcing

E o vreme de când am descoperit ideea de resourcing, tărâm pe care te invit și pe tine azi. Foarte la subiect, acest proces încurajează identificarea și regăsirea resurselor din propria viață, din proximitate, resurse care pot reprezenta „benzina“ pentru viață. Este un exercițiu în care te poți plasa atunci când ai niște zile mai grele, când ai nevoie de o pauză ori de o hrană spiritual-emoțională. 

Pentru mine, una dintre activitățile care mă ajută cel mai mult în acest proces de resourcing este plimbatul. Azi, în timp ce încercam să mă adun plimbându-mă pe lângă lac, o idee m-a străbătut, pornind de la ceva atât de sfios: o salcie − ce lecție valoroasă poate proiecta! Ai remarcat vreodată cum, indiferent de vremea de afară, ea nu uită să se privească? Apa este cea mai bună oglindă pentru ea; nu se uită în stânga și dreapta, ca să vadă dacă are o performanță mai bună a creșterii decât vecinele ei, nici nu o interesează dacă ploaia se anunță în zare. Salcia își amintește să se uite la ea, să se privească. Ce proces profund, față de care ne trezim adesea fugind! 

Privește-te: identifică-ți nevoile și fii în acord cu ele!

În câteva cuvinte, te încurajez să îi preiei exemplul – țin să specific: nu ca o formă de egoism. Poate că ai învățat să fii atent la ceilalți și la nevoile lor, astfel încât să oferi când vine vorba de cel de lângă tine, și acest lucru este demn de apreciere. Totuși, cred că aceasta vine la pachet, uneori, cu lipsa de timp pentru a te privi, a te înțelege sau auto-îngriji, așa cum salcia o face, folosindu-se de apă. Poate ai nevoie să îți amintești să iei oglinda aceasta metaforică și să te privești, să îți identifici nevoile și să fii în acord cu ele. Ca să le poți oferi celorlalți, e nevoie să îți amintești că tu ai nevoie de „benzină“, în primul rând. 

℗PUBLICITATE



Imaginează-ți că nevoile tale se află în sertare menite spre a fi umplute cu cele necesare. Pentru a-ți fi mai ușor să descoperi ce sertăraș al nevoilor necesită reumplut, îți recomand să vizitezi sertarul atașamentului și să vezi cum ai mai răspuns în ultimul timp nevoii de conexiune, de stabilitate, de iubire. Mai apoi, oprește-te pe la cel al nevoii de autonomie și performanță, chiar dacă știi că acolo îți e, probabil, cel mai simplu să pui conținut. Nu uita nici de sertarul nevoii de limite și granițe sănătoase pe care, uneori, îl forjezi peste măsură, ori chiar uiți că umplerea lui are un rol esențial pentru sănătatea vieții tale emoționale. Fă o oprire și în zona nevoii de autoapreciere și exprimare a emoțiilor, de împărtășire a lor − Doamne, ce pânză de păianjen se creează uneori pe acolo, în uitarea ta și prin faptul că prioritizezi alte aspecte, mai pragmatice, ale zilei de azi. Într-un final, dar fără să fie mai puțin relevant, amintește-ți de sertărașul relaxării și al jocului, încercând să îți îndrepți privirea și timpul și spre acel copil pe care îl porți în interiorul tău.

În fond, că privești resourcing-ul ca pe o plimbare, un film văzut cu un prieten, o discuție profundă, o drumeție, el vine în ajutorul tău, spre a avea nevoile precum atașamentul, autonomia, limitele sănătoase, nevoia de apreciere, nevoia relaxării în echilibru, spre a nu simți că te poți pierde, cu atâta ușurință, în provocările vieții, fără a te regăsi constant. 

Articol realizat cu sprijinul PsyLife

Maria Coșuțiu a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, în cadrul Universității Babeș-Bolyai (licență și master). Interesele au purtat-o spre zona sănătății emoționale din cadrul cuplului și al familiei, motiv pentru care a urmat formări complementare în acest sens. Ea crede că scrisul este o formă de artă, prin care oamenii pot ajunge mai aproape de sine.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0