Protagonistul interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine este actor și psiholog, deopotrivă. Despre cum se împletesc cele două meserii, despre provocările actorului român, despre recunoașterile breslei și activitatea intensă pe care o are artistul, în zilele noastre, am discutat cu nimeni altul decât Nelu Serghei.
Cum ați vrea să vă descrie spectatorii?
Spectatorii sunt un grup eterogen, care, la un spectacol trebuie să ajungă la acel fior transmis de pe scenă. Fiecare individ, din acest grup vine cu temerile lui, cu speranțele lui pe care le regăsește, vizionând spectacolul. Așadar, spectatorii sunt cei care fac posibilă magia spectacolului. Totodată, ei fac ca actorul să își poată îndeplini misiunea lor. Fără spectatori, un spectacol nu e posibil, nu își are sensul.
Actor de teatru sau de film? Unde vă simțiți, cel mai bine?
Actor de teatru, fără îndoială, pentru că totul se petrece în prezent, acum. Actorul trebuie să simtă pulsul sălii, pentru că întotdeauna există un freamăt interior al spectatorului, care potențează jocul actorului, de pe scenă. Și daca se produce feedback-ul, înseamnă că ți-ai atins scopul. După spectacol ești convins că fiecare spectator va pleca acasă cu întrebări, cu mulțumiri, sau nemulțumiri.
Filmul se petrece întotdeauna, în trecut. Are fascinația lui, lucrul pe platou, interacțiunea cu echipa dar mi se pare foarte greu ca tu, ca actor să treci dincolo de ecran, la inima publicului, așa cum se întâmplă în teatru.
Cum au fost filmările la pelicula „Libertate“?
Libertate are un subiect interesant, evenimentele de la Sibiu 1989, moment de cotitură în istoria contemporană. Trebuie vizionat mai ales de cei tineri care nu au trăit, nu au suferit, și poate nu știu ce înseamnă, cu adevărat, cuvântul „libertate“. Distribuția filmului a fost una de excepție și a reunit peste o sută și ceva de actori profesioniști și peste 200, în figurație. Întreaga echipă de actori, producători, tehnicieni dar și regizorul Tudor Giurgiu au lucrat într-un ritm intens. Filmul s-a realizat cu o disciplină de lucru aparte, având în vedere condițiile de iarnă dar și numărul mare de actori. Filmările s-au desfășurat într-un bazin dezafectat de la Brăila, pe străzile Sibiului și ale Bucureștiului. Au fost zile când s-a filmat de la 5 dimineața până la miezul nopții. Am fost impresionat de modul în care Tudor Giurgiu și echipa sa au organizat și coordonat întregul proiect.
Care a fost cel mai amuzant moment de pe platourile de filmare?
La filmări, pe lângă seriozitatea și disciplina de care vorbeam se întâmplă, bineînțeles și lucruri amuzante. Mai o glumă, mai un banc… Există însă, în filmul Libertate, o scenă când actorii, fiind în bazin, unde era frig, se acoperă cu covoarele care fuseseră realizate la Cisnădie și care ar fi trebuit trimise, cadou dictatorului. Paradoxal, au ajuns să țină de cald celor arestați și ținuți în bazin. Nu a fost ușor, a fost obositor, așa că într-una din pauzele de filmare, actorii chiar au adormit, înveliți în covoarele acelea.
Sunteți aspru cu propria persoană, după spectacole sau filmări?
Ca orice actor, care nu se limitează a-și considera profesia doar un job, îmi fac o analiză, după orice spectacol, pe anumite criterii: reacțiile publicului, legătura cu partenerii de scenă, ce a mers, ce n-a mers? Jucăm pentru public. Biletul se plătește, spectatorul te cunoaște și atunci trebuie să apari, în orice rol, credibil. Publicul trebuie să simtă că îl iubești și îl respecți. Actorul nu este un funcționar, s-a terminat programul și a plecat acasă liniștit…
În film e mai greu. Nu e timp de prea multe repetiții pentru o secvență. Trebuie să stai în pauze sau noaptea să-ți înveți textul. Uneori, te întâlnești cu partenerii direct pe platoul de filmare. Abia atunci repeți textul.
Jucați în mai multe filme. Vi s-a întâmplat, vreodată, să uitați replici?
Da. S-a întâmplat să uit cuvinte din replicile pe care le aveam. Dar în film se reia secvența… Pe când în teatru, trebuie să te salvezi singur, sau să te salveze partenerii, astfel încât publicul să nu simtă că firul poveștii a fost rupt, câteva clipe.
Cât de important este ludicul, în meseria dumneavoastră?
Teatrul e un joc la care inviți spectatorii iar ei trebuie să intre în jocul tău. Dacă tu nu ești capabil să faci jocul pe care l-ai propus, totul va fi un fiasco. Publicul simte. Trebuie să ai în tine ludicul, pentru a fi actor. Cel care mă vede și s-a prins în joc trebuie să spună „Uite, m-a păcălit și de astă dată, am intrat în joc!“.
℗PUBLICITATE
Care este premiul la care țineți, cel mai mult, din toată cariera?
Au fost destule premii și consider că un premiu este o recunoaștere a breslei. Așa că nu am un premiu preferat.
Cum reacționați atunci când sunteți criticat, în mediul on-line?
Consider că fiecare are libertatea de a critica sau de a aprecia și opinia trebuie respectată. Uneori îmi asum critica, alteori nu. Trebuie să accepți că fiecare dintre noi are viața lui, iar viața lui nu trebuie să semene cu a celorlalți.
Ce vă place cel mai mult la dumneavoastră, atunci când vă priviți în oglindă?
Că îmbătrânesc frumos.
Ați apelat, de-a lungul timpului, la consiliere psihologică?
Nu. Având studii în domeniu mă analizez și reușesc să îmi găsesc și comportamentele care „nu respectă întru totul“ anumite norme sociale. Încerc să le evit astfel pe viitor, dar nu țin, neapărat, să fiu pe placul tuturor.
Care este ultima piesă de teatru la care ați fost, în calitate de spectator?
Opera de trei parale de Bertolt Brecht, în regia lui Gelu Colceag, la Teatrul Național București.
Care este cel mai recent gest empatic pe care l-ați făcut pentru propria persoană?
Mi-am făcut un cadou considerând că îl merit.
Cum va arăta 2024, pentru dumneavoastră?
Aș vrea să fie bun cu mine. Dacă se poate, mai bun. Nu toate proiectele profesionale depind de mine. Dar sper să am șansa și norocul să particip la cât mai multe.
Oricum, 2024 îmi va aduce bucuria să particip la premierele unor lungmetraje în care joc: Morometii 3, în regia lui Stere Gulea, Unde merg elefanții, regia Gabi Virginia Șargă & Cătălin Rotaru, Rusalka, regia Claudiu Mitcu și poate vor ieși și altele…
Care este obiceiul de care vreți să scăpați în acest an?
La vârsta asta e mai greu să schimbi sau să renunți la anumite obiceiuri. Ar însemna să mă nasc din nou. Dar, recomandat ar fi să mă las de fumat.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
