skip to Main Content
Toamna începem şcoala: Strategii De A Ne Elibera De Stresul Unui Nou început

Toamna începem şcoala: strategii de a ne elibera de stresul unui nou început

Cei mai mulţi dintre părinţii cu care vorbesc de câteva zile şi chiar săptămâni încoace îmi vorbesc despre îngrijorarea pe care o resimt – atât ei, cât şi copiii lor – legat de începerea şcolii sau a grădiniţei. Întrebările şi preocupările lor, pe scurt, sună cam aşa: „Se va putea integra (din nou) în ritmul şi cerinţele sistemului?“ și „Cum să facem să fie tranziţia cât mai uşoară?“

Răspunsurile mele la nelămuririle părinţilor pe această temă au frecvent aceleaşi ingrediente comune: ascultaţi spusele copilul cu răbdare şi validaţi emoţiile acestuia, oricare ar fi ele. Ştiu, este mai uşor de spus decât de făcut! Adesea, din nevoia de a ne proteja pe noi înşine sau pe copil, evităm sau chiar refuzăm să vorbim despre gândurile sau emoţiile unui nou început, iar dacă totuși ne lansăm în discuţii și chestiunea devine „sensibilă“, cu uşurinţă ne trezim că spunem rapid: „Eh, lasă, că o să fie bine! Nu ai de ce să-ţi faci griji!“ sau invers „Vai! Chiar nu ştiu cum o să te descurci!“

Când spun să ascultaţi cu răbdare spusele copilului, mă refer la ascultarea activă; adică să vă opriţi din ceea ce faceţi, să vă aşezaţi lângă el sau să-l luaţi în braţe dacă e micuţ şi să-l încurajaţi să spună ce are pe suflet, fără să-l grăbiţi sau să încercaţi să-l „deturnaţi“ de la emoţiile şi gândurile îngrijorate pe care le are. Oferiţi-i câteva minute de atenţie exclusivă şi respectaţi ritmul copilului. Pe măsură ce vorbeşte, încercaţi să-i oglindiţi cuvintele: „Aha, deci tu spui că îţi este teamă că, atunci când o să mergi la şcoală, nu o să-ţi poţi face prieteni“ sau „Aşadar, tu te îngrijorezi că nu o să poţi ţine pasul cu toate cerinţele doamnei învățătoare“ sau „Hmmm, te aud că spui că nu vei mai avea timp pentru activităţile tale preferate, fiindcă vei avea foarte multe teme şi mult de învăţat pentru şcoală“.

Vorbiţi despre acest subiect ori de câte ori are nevoie copilul și pentru cât timp îi este lui necesar. Verificaţi, de fiecare dată, dacă mai existăși alte lucruri pe care ar vrea să le spună, dacă ar mai fi vreo temere care şi-a găsit cuib în sufletul lui, pe marginea acestui subiect. Îl puteţi întreba: „Păi, şi ce-ar mai fi, legat de asta?“ sau „Asta e tot? Ar mai fi ceva?“ – până când copilul reuşeşte să epuizeze întreg subiectul.

Apoi încercaţi să validaţi povestea pe care aţi auzit-o de la copilul dumnevoastră şi pe care a avut încredere să v-o împărtășească. Pe un ton blând, spuneţi-i că gândurile lui pline de îngrijorare au sens pentru dumneavoastră şi că, de vreme ce are aceste gânduri, e firesc ca el să simtă teamă sau presiune. Reţineţi că nu e musai să fiţi de acord cu ceea ce a spus copilul sau să-i daţi dreptate, spunând ceva de genul: „Da, aşa e, nu vei mai avea timp de nimic distractiv pe timpul şcolii, pentru că va trebui să-ţi faci temele“, ci mai degrabă să îi arătaţi că-i înţelegeţi punctul de vedere şi că gândurile şi emoţiile lui au sens. Reasigurați-l că veți fi alături de el în toată această perioadă și că veți încerca să-l ajutați să treacă peste această etapă.

Câteodată, doar să purtați această discuţie cu răbdare, pe un ton cald şi blând, va fi de ajuns pentru a-l linişti pe copil, în faţa noului început.

Alteori, poate fi necesar să apelăm la o serie de strategii prin care să reducem pe cât posibil anxietatea copilului. Iată, mai jos, câteva sugestii care s-ar putea dovedi utile.

Putem să îi propunem copilului să țină un jurnal al timpului petrecut la şcoală, un mini-proiect ce se poate întinde peste primele zile sau săptămâni de şcoală. Iată despre ce este vorba: într-un caiet, copilul va nota zilnic ceea ce se petrece la şcoală; adică, va scrie despre fapte şi date obiective (precum orarul zilnic, ce s-a discutat la ore, ce s-a întâmplat în clasă), dar şi despre realitățile subiective (cum s-a simţit în fiecare zi şi, mai exact, ce emoţii a avut, care au fost minimum 3 aspecte care i-au plăcut ori i-au creat emoţii pozitive şi ce nu i-a plăcut peste zi, cu cine a interacţionat, ce gânduri a avut). Jurnalul poate fi însoţit şi de imagini – fie desenate de copil, fie fotografii făcute cu telefonul şi imprimate (desigur, acolo unde este voie să fie utilizat telefonul). Aceste imagini pot reprezenta drumul către şcoală, clădirea şcolii, sala de curs, curtea şcolii, holurile şcolii etc. – locuri în care se întâmplă ceva semnificativ, în care copilul a resimţit niște emoţii intense, plăcute sau de disconfort.

Apoi putem discuta împreună despre cum a decurs ziua copilului şi, acolo unde el ne permite, să ne uităm împreună prin jurnal. Ne folosim de această ocazie ca să încurajăm copilul să găsească soluţii la dificultăţile pe care le întâmpină peste zi, la şcoală. Aceste soluţii pot fi: o discuţie cu un coleg sau o cerinţă de ajutor către doamna, o plimbare prin curtea şcolii, retragerea până în incinta băii sau în sala de mese, lecturarea unei cărţi sau realizarea unui desen în pauze. De asemenea, îl putem învăţa pe copil respiraţia lentă, abdominală, care îl poate ajuta atunci când simte că îl copleşesc emoţiile. Mai poate fi util să învețe o poezie, un text sau o rugăciune pe care să o repete în gând pentru a se linişti. Copiii mai mari își pot crea propriile mesaje de reziliență pe care să le noteze în jurnal şi la care să apeleze în caz de nevoie.

Ceea ce am mai putea face pentru a calma anxietatea copilului cu privire la timpul petrecut în şcoală sau în grădiniţă este să îi punem un „tatuaj“ temporar, care să îi amintească despre curajul lui şi despre familia lui, care îl iubeşte. Este un tatuaj pe care îl putem face cu o cariocă sau un marker permanent (dar care se va curăţa, în timp, la spălat). Copilul poate alege locul unde să îi fie desenat – fie la încheietura mâini, fie pe braţ sau poate chiar în palmă – astfel încât să îl poată vedea ori de câte ori are nevoie. Alegeţi împreună un simbol care îi inspire lui curaj şi care să-i amintească faptul că nu e singur, că are o familie care se gândeşte la el şi că, la finalul programului de şcoală sau de grădiniţă, cu toții se vor reuni. Fie că este o inimioară, fie un fluturaş, un leuţ, un cuvânt anume, e bine să fie ceva care să-i amintească ori de câte ori îl vede că este curajos şi, mai ales, iubit de cei dragi. De asemenea, putem înlocui ideea de tatuaj cu o brăţară norocoasă, o amuletă a curajului, un lănţişor cu cruciuliţă sau cu un îngeraş care să-l protejeze, acolo unde în familie să pune accentul pe latura spirituală.

Pentru copiii mai mici (preşcolari şi şcolarii mici), încercaţi ca în ritualul dimineţii – despre care ştiu că, în cele mai multe familii, este pe pilot automat, orientat pe ceea ce trebuie rezolvat și îndeplinit cel mai adesea în mare grabă – să faceţi ceva plăcut pentru copil. Poate fi vorba de un cântec vesel şi optimist sau de un joc scurt de-a v-aţi ascunselea ori de alergat în jurul canapelei; de asemenea, un joc rapid cu magneţi pe uşa frigiderului precum „X şi 0“ sau o anumită poveste pe care o spuneţi sau o inventaţi pe drum (în maşină). Orice-ar fi, e recomandat să reprezinte ceva distractiv pentru copil şi cu ajutorul căruia el să asocieze, în timp, pregătirea pentru o activitate generatoare de anxietate (cum este mersul la grădiniță sau la şcoală) cu ceva care să-l destindă şi să-i dea siguranţă, să fie plăcut şi relaxant.

O parte dintre aceste strategii descrise mai sus sunt inspirate din sugestiile date de Tina Payne Bryson – coautor (împreună cu Daniel Siegel) al cărţii Inteligența parentală. Ea afirmă că asemenea sugestii au la bază variate cercetări din neuroştiinţe, prin care ne putem calma emoţiile copleşitoare, pentru a putea trece peste situaţiile dificile şi a lua cele mai bune decizii. Câteodată, doar simplul fapt că numim în cuvinte emoţia pe care o simţim ne ajută creierul să se linişteascăşi, prin urmare, să micșoreze reactivitatea corpului.

Să aveţi un început de grădiniţă sau de şcoală cu o tranziţie cât mai uşoară, potrivită pentru fiecare copil şi familie în parte, oricât de mult sau de puţin ar dura ea!

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută