Pe măsură ce împărtăşeam celor din jur subiectul conferinţei şi conceptele „Disciplinei Fără Dramă“ m-am lovit de diverse reacţii, cele mai multe fiind destul de virulente, mergându-se chiar şi până la a se susţine că disciplina este asociată cu „dresajul“ copilului. Personal mărturisesc că nu am o problemă cu cuvântul „disciplină“, întotdeauna am căutat să văd dincolo de aparenţe, pentru mine este importantă ideea, conotaţia pe care vrem să o atribuim şi cu care vrem să impregnăm un cuvânt, care până la urmă nu este altceva decât un simbol, o convenţie. Însă se pare că pentru mulţi acest cuvânt este o barieră insurmontabilă. Astfel încât am recurs la o discuţie cu dr. Tina Payne Bryson pe parcursul căreia i-am pus câteva întrebări la care a avut amabilitatea să răspundă.
În primul rând am vrut să ştiu care este diferenţa între disciplină, limite şi pedepse, dacă există vreuna? Şi cum ar putea părinţii să impună limite sau să disciplineze într-o manieră care să nu fie interpretată că fiind o consecinţă sau o pedeapsă pentru comportamentul copiilor sau care să aibă un impact negativ asupra dezvoltării lor?
Răspunsul pe care l-am primit a fost cât se poate de clar şi concis: „Disciplina este învăţare“ (publicul din România interesat să afle mai multe despre acest subiect va avea în curând ocazia să o cunoască pe Dr. Bryson în cadrul conferinţei din 2 aprilie şi să o citească în română Inteligența parentală, carte ce va fi lansată în cadrul evenimentului).
Mai departe, din punctul său de vedere „limitele sunt regulile impuse de părinţi sau aşteptările părinţilor, iar pedeapsa este recursul unui părinte pentru a-l face pe copil să plătească pentru cum s-a comportat. În principiu, pedeapsa nu îi învaţă pe copii să facă lucrurile într-un mod diferit. De obicei, pedeapsa îi face pe copii să se simtă mai puţin conectaţi cu părinţii lor, ceea ce conduce la şi mai multe comportamente reprobabile.“
Auzind însă de multe ori în jurul meu că un copil are nevoie de limite, am dorit să ştiu părerea ei de specialist cu privire la acest subiect, astfel încât am întrebat-o: Au copiii nevoie de disciplină sau de limite? De ce?
„Categoric da, copiii au nevoie de limite deoarece contribuie la sentimentul că lumea este predictibilă, ceea ce le permite copiilor să se simtă în siguranţă. Au nevoie de disciplină, deoarece trebuie să ne reamintim că disciplină este ÎNVĂŢARE!“
un părinte este bine să joace dublu rol: pe de-o parte rolul de figură autoritară, pe de altă parte rolul de prieten
În repetate rânduri, dr. Bryson a insistat asupra ideii că un părinte este bine să joace dublu rol (în funcţie de context): pe de-o parte rolul de figură autoritară, pe de altă parte rolul de prieten. Când ne referim la figura autoritară în niciun caz nu ne referim la cel care are recurs la pedepse corporale, sau abuzează copilul verbal sau în orice alt mod şi îşi impune coercitiv punctul de vedere. În abordările de parenting inteligent figura autoritară este rolul celui care impune limite atunci când copilul are nevoie de ele. Însă este de dorit ca în relaţia părinte-copil să existe şi această componentă de prietenie, căci prietenul este cel către care te îndrepţi când vrei să vorbeşti cu cineva, când vrei să împărtăşeşti, de care să te sprijini când lucrurile iau o turnură neplăcută sau pur şi simplu cu care vrei să sărbătoreşti momentele bune. Cu toate că, şi din această perspectivă, se poate uşor cădea în extremă considerând că putem împărtăşi cu copilul absolut orice. Însă un părinte nu se poate prevala de această relaţie de prietenie şi de acest rol pentru a-l încărca pe copil cu problemele lui, este nevoie şi aici de… o limită.
Cercetările în domeniu au arătat că acei copii care au o dezvoltare optimă au avut parte de îngrijitori care aveau aşteptări ridicate de la ei şi aplicau limite (aşa cum face o figură autoritară), însă care erau şi calzi, disponibili şi atenţi (aşa cum ar fi un prieten).
Cum putem însă să purtăm ambele caschete? Multă lume consideră că cele două roluri se exclud reciproc, astfel încât am ajuns să avem în România un procent de 63% de copii abuzaţi. Cum ar putea România să facă o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte disciplina pentru acei părinţi/educatori/profesori care folosesc practici abuzive cu copiii?
℗PUBLICITATE
În această privinţă Dr. Bryson susţine că „este nevoie să devenim curioşi şi să ne punem întrebări cu privire la comportamentul copilului şi să înţelegem care este nevoia copilului. Copiii nu ne DAU bătăi de cap (în mod intenţionat). Ci AU ei înşişi bătăi de cap. Este necesar să vedem ce comunică comportamentul, care este mesajul din spate, cu privire la ce are copilul încă nevoie să înveţe. Dacă ne gândim la disciplină din perspectiva învăţării şi că comportamentele neadecvate ne comunică aspectele asupra cărora copilul are încă nevoie de ajutor pentru a învăţa, ne putem schimba optica.“
Pe măsură ce discuţia noastră avansa m-am gândit să-mi elucidez şi eu o dilema personală, şi anume dacă este nociv pentru copil faptul că de multe ori eu şi soţul meu nu suntem deacord asupra atitudinii pe care o avem faţă de el într-o anumită situaţie, unul fiind mai lax iar altul mai autoritar. Am întrebat-o pe Dr. Bryson ce ar sugera în calitate de terapeut acelor familii în care cei doi părinţi/parteneri sau bunici au abordări diferite în ceea ce priveşte disciplina, şi cum este afectat un copil din punct de vedere al dezvoltării sociale şi emoţionale când se confruntă cu două abordări diferite (una tradiţională şi una empatică sau „fără drame“)?
Am fost fericită şi uşurată să o aud spunând că „este bine ca un copil să aibă mai multe persoane care îl îngrijesc, iar cei care se ocupă de copil nu este nevoie să aibă toţi aceeaşi abordare. Însă, toată lumea, chiar dacă face lucrurile un pic diferit, trebuie să îl facă pe copil să se simtă în siguranţă, văzut şi alinat. Toţi cei care îngrijesc un copil trebuie să respecte copilul. Putem să îi punem pe toţi de acord, să-i aducem la acelaşi numitor comun educându-i, împărtăşindu-le principiile din Inteligența Parentală şi discutând cu fiecare în parte.“
La final, am vrut să ştiu un pic mai multe şi despre care este miza Disciplinei fără Dramă. În familia mea studiile cât mai avansate şi diplomele sunt un blazon, iar realitatea din şcolile româneşti unde se pune accentul pe competiţie, rezultate la olimpiade, etc. ne demonstrează că mulţi părinţi consideră că succesul copiilor lor în viaţă este determinat de succesul academic, de performanţa lor la şcoală, şi ulterior în viaţa lor profesională (o carieră strălucită, un job bine plătit). Astfel, ultima întrebare pentru Dr. Bryson a fost dacă şi cum pot strategiile bazate pe dezvoltarea creierului din Disciplină Fără Dramă să îi ajute pe copii să atingă aceste ţeluri?
Fără nicio ezitare Dr. Bryson mi-a spus: „DA! Atunci când copiii sunt conectaţi cu părinţii lor, iar părinţii îşi concentrează atenţia asupra tuturor aspectelor ce ţin de dezvoltarea copilului, inclusiv sentimentele sau emoţiile copilului cât şi dezvoltarea lui mentală, părinţii ajută de fapt creierul copilului lor să dezvolte mult mai bine şi mai uşor conexiuni neuronale. Asta ajută la integrarea creierului şi conduce la rezultate mai bune, inclusiv din punct de vedere academic. Părinţii care îşi alină copiii şi îi reconfortează ajută la scăderea nivelului de stres al copiilor astfel încât aceştia au o mai bună capacitate de a asimila informaţiile academice.“
În urma acestei discuţii am avut sentimentul că sunt o mamă un pic mai bună (poate mai bună decât sunt în realitate). Certitudinea că există în această efuziune de abordări de parenting de pe piaţă una care poate îmbina armonios atât nevoia noastră (a părinţilor şi a copilului) de conectare, cât şi un cadru mai riguros (cu limite), şi că disciplina în sensul de învăţare crează premisele optime unei dezvoltări emoţionale şi academice deopotrivă, mă face să am încredere în viitor şi în mediul în care cresc copii noştri.
De la această discuţie cu dr. Tina Payne Bryson mi-au mai apărut o grămadă de alte întrebări şi până la întâlnirea face to face cu ea sunt convinsă că vor mai apărea, căci fiecare zi este o nouă oportunitate de învăţare. Eu nu voi ezita să-i pun aceste întrebări în cadrul conferinţei, iar dacă şi voi aveţi întrebări va invit fie să ni le trimiteţi pe adresa [email protected], fie să le adresaţi mai jos în comentariu la acest articol, fie să interacţionaţi direct cu Dr. Bryson în data de 2 aprilie la Crowne Plaza Hotel, Bucureşti.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
