Skip to content

Daniel H. Pink este autorul mai multor cărți despre afaceri, muncă și comportament, dintre care unele au devenit bestseller New York Times. Cărțile sale au fost traduse în 34 de limbi și s-au vândut în peste 2 milioane de exemplare în întreaga lume.

Articolele sale pe teme de afaceri și tehnologie apar în multe publicații, printre care New York Times, Harvard Business Review, Fast Company, Wired și The Sunday Telegraph. În mass-media, Daniel Pink face analize despre tendințele în afaceri, fiind invitat în diverse emisiuni ale unor rețele americane și internaționale precum CNN, CNBC, ABC și NPR. De asemenea, Pink e gazdă și coproducător executiv al emisiunii Crowd Control, dedicată comportamentului uman și difuzată pe National Geographic Channel. În plus, el ține prelegeri pentru membrii unor corporații, asociații și universități din toată lumea, despre transformările economice și noul mediu de lucru.

℗PUBLICITATE



Daniel Pink a absolvit Northwestern University și a finalizat doctoratul în științe juridice la Yale Law School. De asemenea, a primit titluri onorifice din partea Westfield State University, Ringling College of Art și Pratt Institute. Trăiește în Washington, alături de soție și cei trei copii. Înainte de a începe să profeseze pe cont propriu (în urmă cu aproape două decenii), Daniel Pink a deținut câteva funcții politice și guvernamentale, inclusiv pe cea de principal scriitor de discursuri al vicepreședintelui Al Gore, în perioada 1995–1997. În 2013, Daniel Pink a fost inclus de către Thinkers50 în Top 15 al celor mai importanți gânditori în domeniul afacerilor din întreaga lume. Cititorii îi pot scrie pe adresa de e-mail: [email protected].

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0