Poate un copil să fie timid și vulcanic în același timp? Poate să pară că ne înțelege perfect, în același timp în care simțim că fiecare pas e o luptă? Poate fi văzut ca fragil, dar și răsfățat și manipulator?
Da, dacă vorbim despre un copil hipersensibil, o tipologie puțin înțeleasă și deseori confundată fie cu ADHD din cauza ușurinței cu care intră în suprastimulare, fie cu manifestări din spectrul autist, din cauza nevoii de rutine și a comportamentelor ritualice, fie cu tulburarea opoziționistă, din cauza ieșirilor explozive.
Hipersensibilitatea este înnăscută, se manifestă la 15–20% dintre oameni (de fapt, la toate ființele vii, ca urmare a nevoii de autoprotecție a speciei) și este o superputere și o supervulnerabilitate în același timp.
Puterea este dată de capacitatea (ultra)ridicată de a simți schimbările din mediu, iar vulnerabilitatea constă tocmai în susceptibilitatea (ultra)ridicată la aceste schimbări. Este ilustrarea perfectă a expresiei a blessing and a curse (o binecuvântare și un blestem).
Este ceea ce l-a făcut pe dr. W. Thomas Boyce1, în studiul său de o viață dedicat înțelegerii propriei surori, să împartă copiii în două mari categorii: „orhidee“ și „păpădii“. Copiii „orhidee“ sunt cei care au simțuri super dezvoltate și care au nevoie de un mediu foarte hrănitor, plin de căldură și stimulare pozitivă, pentru a-și atinge potențialul maxim; în caz contrar, ei se „ofilesc“ fizic și emoțional. Spre deosebire de aceștia, „păpădiile“ au simțuri mai puțin dezvoltate, dar reușesc să aibă o viață împlinită, în ciuda adversităților cu care se pot confrunta.
Însă denumirea care a reușit să aducă cea mai completă și corectă explicație a hipersensibilității este deeply feeling kids (DFKs = copiii care simt profund, tot), creată de dr. Becky Kennedy2, autoarea cărții Metoda Good Inside.
Cum se manifestă
Reactivitate crescută. Sistemul nervos al acestor copii are un grad de excitabilitate înalt. Este ca și cum ar avea porii măriți și ar putea capta mai puternic tot ce se întâmplă în jur. Iar felul în care ei percep mediul – sigur sau nesigur – explică de ce un copil hipersensibil poate să manifeste și să fie caracterizat de însușiri diametral opuse (excesiv de retras sau super dezinvolt, temător sau curajos, tăcut sau foarte vorbăreț etc).
Atenție și hipervigilență. Acești copii observă detalii unice, sunt primii la care cele cinci simțuri intră în acțiune și detectează cele mai mici schimbări în starea emoțională a celor din jur.
Intensitate emoțională mare. Intensitatea se manifestă pe întreg spectrul emoțional. Astfel, copiii hipersensibili se bucură puternic, la fel cum au și episoade explozive de furie.
Predispoziție de a trăi emoții negative mai frecvent, mai intens și cu durată mai mare. Copiii hipersensibili sunt mai susceptibili să dezvolte anxietate și pot manifesta somatizări.
Grad intens de empatie. Copiii hipersensibili au super capacități de a detecta și de a înțelege stări emoționale nuanțate. Au o lume interioară bogată, o imaginație debordantă, un simț al umorului dezvoltat și interese față de subiecte complexe ale vieții.
Nevoie înaltă de control. Această nevoie se manifestă tocmai pentru a diminua intensitatea uriașă cu care mediul vine spre ei. Ceea ce explică apariția comportamentelor ritualice de compensare și nevoia de rutine foarte clare.
Timp mai mare de adaptare. Această nevoie se manifestă fie că vorbim de situații, locuri, persoane noi și schimbări în general.
Intră ușor în suprastimulare. Mai ales în cazul unor volume mari (de persoane, zgomote, culori etc), dar se pot concentra bine în medii liniștite.
℗PUBLICITATE
Experimentarea mai facilă a frustrării. Realitatea suprastimulantă se poate resimți dureros, astfel copiii hipersensibili se plâng mai des și trăiescfrustrarea mai ușor. Rar există DFKs fără sensibilități senzoriale la haine, vreme, zgomote etc.
Sunt procesatori. Creierașul lor nu se oprește din analize, ceea ce face deseori greu de luat o decizie și au nevoie de un timp de reflecție mai mare.
Arii de dezvoltare
- Stima de sine
Normalizare și atuuri: Fiind foarte intuitivi, acești copii vor înțelege repede că sunt diferiți, de aceea primul pas este normalizarea realității lor. Vom scoate mereu în evidență capacitățile lor de superdetectivi și supereroi ai simțurilor, care-i fac prieteni extraordinari, exploratori minunați și creatori de povești.
Validare și încredere: Becky Kennedy construiește un edificiu al speranței în viitor, având un pilon în validare și celălalt în încredere. „Te cred“ este o expresie atât de puternică, recomandată pentru exersare în special părinților non-hipersensibili.
Afirmațiile despre încredere sunt cruciale, deoarece un copil hipersensibil va internaliza siguranța părinților că în viitor va putea, îi va fi mai ușor, va ști cum să facă față oricărei situații.
Atenție la felul în care vorbiți celorlalți despre copilul vostru, întrucât cuvintele pot deveni etichete. Un mod pozitiv și corect de exprimare este „copilul meu are nevoie de mai mult timp de adaptare“ versus „el este mai timid“.
- Protecție versus expunere
Poate cel mai dificil aspect este dansul delicat între acești doi poli. Este evident că un copil hipersensibil are nevoie de mai multă protecție, la fel cum supraprotecția îl poate face și mai vulnerabil la influența externă.
Secretul constă în expunerea treptată, iar dacă ar fi să înclinăm balanța puțin către un pol, cercetările arată că DFKs cu cele mai mari scoruri de competențe au mame mai protectoare decât media (Elaine N. Aron3,The Highly Sensitive Child).
- Managementul anxietății
Dacă ecuația anxietății = necunoscut + neîncredere în forțele proprii, atunci în cazul unui non-DFK, părinții lucrează cu precădere, așa cum este și corect, la creșterea încrederii.
Însă forța cu care mediul este simțit de un copil hipersensibil face importantă și diminuarea gradului de necunoscut. Astfel, înainte de expunerea la un mediu nou, se vor oferi cât mai multe detalii despre acel loc, eventual imagini sau filme.
- Gestionarea tantrumurilor
Uneori, copiii hipersensibili au nevoie de strategii diferite, cele obișnuite putând să li se pară intruzive sau chiar agresive. Becky Kennedy le numește strategii de „intrare pe ușa din spate“, ca: evitarea contactului vizual, evitarea atingerilor, vorbitul în șoaptă, evitarea numirii emoției și mai degrabă întrebări despre intensitatea emoției (de exemplu, „Cât de mare e furia ta acum?“, „Cât camera?“).
La final, mi-aș dori ca toți părinții să rămână cu afirmația lui Thomas Boyce: „Atunci când sunt crescuți într-o ambianță de susținere și sprijin emoțional, acești copii se dezvoltă disproporțional de armonios și au reușite mari“.
Bibliografie:
- W. Thomas Boyce este medic pediatru și profesor emerit al catedrei de Pediatrie și Psihiatrie a Universității din California și autor al cărții Orhideea și păpădia.
- Becky Kennedy este un renumit psiholog clinician, autoare a bestseller-ului și filosofiei de parenting Good inside, fondatoare a comunității Good Inside care are în prezent peste 2,4 milioane de followers.
- Dr. Elaine N. Aron este o pionieră în studiul hipersensibilității, atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Este autoarea bestseller-urilor The Highly Sensitive Person și The Highly Sensitive Child.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
