Skip to content

Alasdair Gray (1934-2019) a fost un artist pe cât de complex, pe atât de prolific. Poet, prozator, grafician, pictor, actor și dramaturg, Gray este considerat cel mai mare scriitor scoțian de la Walter Scott încoace.

A studiat la Glasgow School of Art (1952-1957), unde a și predat vreme de patru ani, până în 1962. Apoi a lucrat ca artist independent, iar din 2001 a predat un curs de scriere creativă la universitățile din Glasgow și Strathclyde. A debutat în proză în 1981, cu Lanark: A Life in Four Books (Lanark: o viață în patru cărți, 2008), roman la care a lucrat aproape trei decenii și care a stârnit o adevărată senzație în Marea Britanie. Tradus pretutindeni în lume, Lanark este considerat de cotidianul The Guardian „unul dintre reperele prozei secolului XX“. Ulterior, Gray a mai publicat o serie de romane: 1982, Janine (1984), The Fall of Kelvin Walker (1985), McGrotty and Ludmilla și Something Leather (ambele în 1990), Poor Things (1992; Sărmane creaturi, 2013), A History Maker (1994), Mavis Belfrage (1996) și Old Men in Love (2007; Bătrâni îndrăgostiți, 2010).

℗PUBLICITATE



Alasdair Gray este și autorul câtorva volume de povestiri: Unlikely Stories, Mostly (1983), Lean Tales (1985, în colaborare cu Agnes Owens și James Kelman), Ten Tales Tall and True (1993) și The Ends of Our Tethers (2003). A mai publicat cărțile de poeme Old Negatives (1989) și Sixteen Occasional Poems (2000), mai multe piese de teatru și câteva volume de eseuri cu un puternic iz de satiră socială și pamflet politic, printre care Why Scots Should Rule Scotland (1992, 1997) și How We Should Rule Ourselves (2005).

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0