Potrivit descoperirilor din psihologia relațiilor, critica este una dintre cele mai nocive manifestări comportamentale, alături de dispreț, defensivă și blocajele în comunicare (comportamente numite metaforic și Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei Relaționale). Dr. John Gottman, care a propus teoria celor patru călăreți, spune că antidotul pentru critică este verbalizarea plângerii sau a nevoii. Vă prezentăm mai jos un extras din cartea Căsnicia, pe roate sau pe butuci? care poate fi extrem de util pentru a înțelege cum putem face trecerea de la o critică distructivă, spre o plângere constructivă.
Care-i diferența dintre o plângere și o critică?
Plângere înseamnă să-ți declari în mod specific mânia, neplăcerea, tulburarea sau vreo altă stare negativă. De exemplu: „Sunt foarte supărată că nu m-ai întrebat cum mi-a mers azi, în schimb ai monopolizat toată discuția de la cină vorbind despre cum ți-a mers ție azi“.
Critică este atunci când faci declarații mult mai puțin specifice. E mai globală și se prea poate să conțină învinuiri. De exemplu: „Niciodată n-ai arătat că te-ar interesa munca mea. Pur și simplu, nu-ți pasă de mine.“
Iată câteva fraze tipice, care vă vor ajuta să faceți mai clar distincția între plângere și critică. Amintiți- vă că, atunci când vă plângeți, vă legați de o anumită acțiune (sau lipsă de acțiune).
Însă atunci când criticați, atacați persoana:
Plângere: Noi nu ieșim în oraș atât de frecvent pe cât mi-ar plăcea.
Critică: Tu niciodată nu mă duci nicăieri.
℗PUBLICITATE
Plângere: Mă deranjează când vin acasă și găsesc vase murdare în chiuvetă. Azi-dimineață am căzut de acord că le vei spăla.
Critică: Ai lăsat vase murdare prin toată bucătăria – din nou! Și mi-ai promis că n-o mai faci. Pur și simplu, nu ești de încredere, așa-i?
Plângere: Te-am așteptat acasă, crezând că vei veni imediat după serviciu. Și când n-ai mai apărut, am avut senzația că te interesează mai mult să ieși cu prietenii, decât să-ți petreci timpul cu mine.
Critică: Urăsc faptul că tu ești genul acela de persoană care nu se gândește niciodată să dea un telefon și să anunțe că va veni târziu acasă. Întotdeauna mă lași în așteptare… Îți pasă mai mult de prietenii tăi decât de căsnicia noastră.
Critica este mai des întâlnită decât am crede
Dacă vă amintiți ca astfel de replici să fi răsunat în propria căsnicie, să știți că nu sunteți nici pe departe singurii. Panta care duce de la plângere la critică e foarte alunecoasă. Pentru unii oameni, critica vine pe buze atât de natural, încât ei sar peste nemulțumirile obiective punctuale și trec direct la atacurile personale globale. Putem conchide că ei îl întruchipează pe șeful acela care spune: „Nu te concentrezi destul pe munca ta!“ în loc să zică: „Memoriul tău nu e suficient de amănunțit“. Și tot ei ne reamintesc de nevasta care întreabă: „Pur și simplu, nu ești în stare să ții baia curată, nu-i așa?“ în loc să afirme: „Te rog, pune capacul pastei de dinți la loc“.
Să fii critic nu e ceva diabolic. Devenirea criticului începe destul de inocent și ilustrează adesea o mânie reprimată și nerezolvată. De asemenea, poate fi unul dintre acele mecanisme autodistructive naturale, inerente în toate relațiile personale. Însă adevăratele probleme apar când critica devine omniprezentă sau când partenerul e atât de sensibil la ea, încât remarcile critice ajung să roadă, una după alta, căsnicia de la rădăcină. Iar când se întâmplă asta, înseamnă că aveți terenul pregătit pentru sosirea unui alt călăreț – și mai cotropitor ca primul – capabil să vă târască după el spre niște pronunțate dificultăți conjugale.
Ca să aflați dacă vă manifestați excesiv de critic – voi sau soțul/soția voastră – încercați să răspundeți la Chestionarul – Ești critic? care se regăsește în cartea Căsnicia, pe roate sau pe butuci?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
