Skip to content

Sunt mai bun decât ceilalți.
Sunt extraordinar, sunt puternic, sunt perfect.
Ceilalți și-ar dori să fie în locul meu.
Majoritatea oamenilor sunt insignifianți și nu merită timpul meu.
Pentru că sunt special, merit reguli speciale. De fapt, mie nu mi se aplică regulile.
Imaginea e foarte importantă și trebuie protejată cu orice preț. Așadar, dacă dețin lucrurile potrivite, acest fapt îmi demonstrează superioritatea.
În situația în care cineva mă provoacă, trebuie să ies câștigător.

Dacă vă sună familiar o parte dintre aceste afirmații, ce reprezintă convingeri centrale privitoare la propria persoană ori referitor la ceilalți, înseamnă că ne putem gândi că avem de-a face cu o persoană care prezintă trăsături de personalitate narcisiste. Fără a intra în zona patologicului, prin urmare nu discutăm despre o tulburare de personalitate de tip narcisist, intenția acestui articol este de a încerca să înțelegem ce se întâmplă în spatele măștii care, nu de puține ori, ne determină să ne îndepărtăm de aroganța ori grandoarea atât de greu de digerat.

Cum recunoaștem narcisismul

Vizibil preponderent în rândul persoanelor de sex masculin, vom întâlni un partener de viață, șef sau frate cu o imagine de sine extrem de bună, care se consideră special, superior celorlalți, mereu mai bun decât cei din jurul lui. Convins de calitățile pe care percepe că le posedă, se simte îndreptățit să fie tratat preferențial și îi consideră pe ceilalți inferiori, rolul lor fiind acela de a-i oferi admirație.

O persoană cu trăsături narcisiste își va organiza viața în jurul standardelor nerealiste și a căutării de aprobare. Valoarea de sine este dată de bunurile pe care le deține sau de rangul social. Va căuta fără ostenire să își dovedească valoarea în fața celorlalți, dar în același timp aceștia trebuie să observe acest lucru. Prin urmare, va pune un accent deosebit pe influența pe care o are în comunitatea din care face parte, nivelul veniturilor personale, posesiunile materiale (de unde fuga după obiecte ce poartă numele unor branduri recunoscute), atractivitate fizică, inclusiv un partener de viață „potrivit“.

„Dacă nu sunt cel mai bun, atunci sunt inferior.“ Confruntarea cu eșecul sau cu o imagine nefavorabilă reprezintă o amenințare fundamentală la adresa propriei valori și declanșează anxietate și rușine. În același timp, nu va depune efort dacă nu este garantat un rezultat fabulos, în timp ce efortul abia vizibil ar trebui să aducă rezultate majore.

Regulile sunt aplicabile doar pentru ceilalți, în timp ce „mie mi se aplică reguli speciale“. Sentimentul de îndreptățire îl face să creadă că este o excepție, însă regulile speciale pot duce la nechibzuință ori distorsionarea dovezilor de risc. Iar atunci când excepția nu se mai aplică, refrenul auzit este „Nu se poate să mi se întâmple mie așa ceva“.

Narcisistul caută competiția și nu are rețineri în a se folosi de ceilalți pentru a ieși câștigător. Lăudăros, se folosește de cei din jur pentru a-și reafirma superioritatea și îi manipulează pentru a obține sau a-și menține puterea ori statutul.

℗PUBLICITATE



Deficitar la capitolul empatie, nu reușește să îi lase și pe alții să fie în centrul atenției sau să își inhibe impulsul de a se lăuda ori de a-i domina pe ceilalți. Atitudinea sa arogantă îi obosește, inevitabil, pe cei din jur, în timp ce rămâne mereu impasibil la sentimentele lor. La urma urmei, nu contează nimic altceva decât imaginea propriei persoane.

Ce se ascunde în spatele superiorității în relație cu ceilalți

Viața de zi cu zi alături de un partener cu trăsături narcisiste poate fi provocatoare și nu mereu în sensul constructiv. Superioritatea, aroganța, grandoarea, sentimentul de îndreptățire nu sunt ușor de digerat pentru cel din imediata apropiere. Etichetarea și judecarea celuilalt poate fi un impuls greu de controlat atunci când propriile noastre nevoi emoționale sunt neglijate. Cu toate acestea, acceptăm mult mai ușor ceva ce înțelegem, oricât de dificil ar fi. Așadar, o scurtă privire în spatele aparențelor ne poate ajuta să ne descoperim resurse prețioase care ar putea contribui la salvarea unei relații de cuplu, de exemplu.

Prin urmare, privită din perspectiva teoriei cognitive, dar și a celei a schemelor cognitive (Wendy T. Behary, Denise D. Davis), dezvoltarea narcisismului reprezintă un rezultat al interacțiunii dintre temperament și mediu (sau înclinațiile naturale combinate cu derapaje toxice care au loc în copilărie și adolescență). Ajungem – a câta oară – în zona bine-cunoscută și disfuncțională a unor:

  • nevoi emoționale neîndeplinite, frustrate în prima parte a vieții, ca urmare a lipsei de iubire necondiționată; altfel spus, copilul care a dezvoltat ulterior trăsături narcisiste a fost apreciat doar dacă a răspuns prezent la nevoile părintelui;
  • supralicitarea performanței, reușitei, materialismului (mesajul recepționat a fost acela potrivit căruia contezi doar pentru ceea ce faci ori deții, nu pentru ceea ce ești);
  • absența limitelor;
  • modelare sau îndrumare socială deficitară (în vederea învățării empatiei, a toleranței la disconfort, a reciprocității și a bunătății);
  • reacții expeditive sau descurajatoare față de interesele înnăscute și exprimarea emoțională a copilului (ex. semnele de vulnerabilitate sau de nevoie emoțională au fost considerate „semne de slăbiciune“, „prostii“).

Capacitatea de reglare emoțională prin intermediul unei toleranțe firești față de afecte negative, compasiunii și respectului pentru drepturile altora este mult subdezvoltată (Aaron T. Beck). În același timp, afișarea încrederii reprezintă, de fapt, un scut împotriva convingerilor referitoare la inferioritate, inacceptabilitate, deficiență și rușine.

Vin persoanele narcisiste la terapie?

Sentimentul de îndreptățire de tipul „mie nu mi se aplică regulile“ vine la pachet, firește, cu costurile aferente. În viața persoanei care prezintă trăsături de personalitate narcisiste nu vor întârzia să apară penalitățile (derivate, de exemplu, din încălcarea legii, cum ar fi în trafic), sancțiunile disciplinare (abuz de putere, comportamente agresive, exploatatoare) sau ultimatumurile (prăbușire financiară, pierderea statutului profesional – real sau perceput, excludere socială). La fel, pierderea relației cu un partener ori copil poate determina accesarea serviciilor terapeutice.

Un alt motiv pentru care o astfel de persoană s-ar putea găsi în cabinetul unui psihoterapeut poate fi tocmai căutarea admirației și a atenției, fără existența unui motiv întemeiat de schimbare.

Apel la compasiune

Îl privesc pe Narcis cu blândețe. Mi-aș dori să îl pot îmbrățișa cu multă compasiune și să îl asigur că este în regulă să își manifeste vulnerabilitatea, chiar dacă asta înseamnă să își expună și părți ale sinelui său nu atât de perfecte precum chipul lui angelic. Mi-aș dori să îl fac să înțeleagă că tocmai aceste imperfecțiuni sunt cele care ne conferă acea unicitate atât de prețioasă și îi vor face pe alții să se îndrăgostească de noi. Nu e nevoie să fim impecabili ca să fim iubiți. Abandonul întru frumusețe l-a costat pe legendarul fiu de nimfă moartea, deoarece „pasiunea pentru sinele lui fals face imposibilă nu numai iubirea pentru alții, dar și, în ciuda tuturor aparențelor, iubirea pentru singura persoană care îi este dată total în grijă: el însuși“. (Alice Miller, Drama copilului interior).

Lorena Oltean este psiholog clinician, psihoterapeut de familie în formare și terapeut EMDR. Apreciază contextele dificile ca fiind reale oportunități pe care viața ni le oferă pentru a ne da prilejul de a experimenta, cu mult curaj, compasiune și iubire, propria vulnerabilitate.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0