„Sunt într-un loc fără nume. Nu mai sunt cine eram și nu știu cine aș putea să fiu“ – așa mi-a descris o clientă starea de depresie. Un spațiu gol, suspendat, în care timpul nu curge, iar viața pare că s-a oprit. O descriere tulburător de precisă a ceea ce, în psihologie, poate fi privit prin prisma unui concept antropologic: spațiul liminal.
Ce este un spațiu liminal
Concept originar din studiile despre ritualurile de trecere, liminalitatea desemnează acea etapă intermediară în care identitatea veche este dizolvată, iar cea nouă nu a fost încă formată. Spațiul liminal este un spațiu de trecere, de tranziție, un spațiu de incertitudine, vulnerabilitate, în care, există totodată și un potențial transformator.
Poate fi un spațiu fizic (hol, gară, pod) și, în același timp, unul psihologic sau existențial (boală, divorț, doliu, șomaj, menopauză, mutare, pierdere de sens). În acest spațiu, identitatea este suspendată, iar persoana se simte „nici aici, nici acolo“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Liminalitatea și depresia: o asociere simbolică
Depresia poate fi văzută ca o stare liminală psihică: nu mai ești cine ai fost, nu știi cine poți deveni. Sentimentul de gol, de suspendare în timp, nimic nu are sens, totul pare blocat, este comun ambelor. În spațiile liminale, persoana se simte între lumi, vulnerabilă, invizibilă, speriată. Liminalitatea aduce dezorientare, dar are și valoare transformativă – la fel ca depresia, atunci când este înțeleasă și integrată.
În CBT (Terapia Cognitiv-Comportamentală), depresia se regăsește în triada cognitivă a lui Aaron T. Beck, respectiv un cumul de gânduri negative despre sine („Nu sunt suficient de bun“), despre lume („Nimeni nu mă înțelege“) și despre viitor („Nimic nu se va schimba“).
Însă, mai mult decât o acumulare de gânduri negative automate, depresia poate fi privită și ca un fel de „hol existențial“. O etapă ambiguă, marcată de retragere, rușine, apatie și o durere greu de pus în cuvinte. Poate fi privită și ca o criză a identității. O pauză existențială, necerută, în care tot ce știai despre tine se clatină, iar în această incertitudine, apar durerea, rușinea, retragerea.
℗PUBLICITATE
Liminalitatea emoțională: când nu mai știi ce simți
În spațiul liminal al depresiei, nu doar identitatea se destramă, ci și limbajul emoțiilor. În terapie, persoanele depresive exprimă adesea confuzie emoțională: „Nu mai știu dacă sunt tristă, epuizată sau pur și simplu goală pe dinăuntru“. Această confuzie emoțională este parte integrantă a tranzițiilor psihologice profunde. Emoțiile vechi nu mai sunt accesibile, cele noi nu au fost încă învățate.
Acesta este punctul încărcat de potențial al depresiei: momentul încă nedefinit în care poate lua naștere o nouă formă de a fi. Terapia cognitiv comportamentală oferă aici o resursă valoroasă: identificarea și restructurarea gândurilor automate, dar și învățarea abilităților emoționale – cum să numești ceea ce simți, cum să tolerezi disconfortul și cum să reconstruiești sensul.
Cum pot fi restructurate gândurile negative
- Gând negativ despre sine: „Nu sunt suficient de bun“. Restructurare: „Poate că am momente în care nu-mi ies lucrurile așa cum aș vrea, dar asta nu înseamnă că n-am valoare. Sunt și aspecte pe care le fac bine și care contează.“
- Gând negativ despre lume: „Nimeni nu mă înțelege“. Restructurare: „Uneori, mă simt singur(ă) în ceea ce trăiesc, dar există persoane care au capacitatea de a mă asculta și care încearcă să mă înțeleagă.“
- Gând negativ despre viitor: „Nimic nu se va schimba“. Restructurare: „Acum îmi este greu să văd o ieșire, dar lucrurile se pot schimba în timp. Am trecut prin momente dificile și înainte, și am reușit să merg mai departe.“
Cum trecem prin depresie?
Prin spațiile liminale nu există o scurtătură. Depresia ca spațiu liminal nu se traversează cu viteză, este nevoie de răbdare, acompaniere, iar aici prezența empatică a unui psiholog sau a unui psihoterapeut devine o ancoră. Cabinetul de psihologie și psihoterapie este adesea un spațiu în care liminalitatea este conținută. Aici nu e nevoie să știi cine ești, unde mergi sau cum te definești. Este un loc unde durerea poate fi așezată în cuvinte, neputințele pot fi primite cu blândețe, iar fragmentele de identitate explorate și reunite cu sens.
Pentru că, uneori, între ce-am fost și ce vom fi, ne pierdem puțin, doar ca apoi să ne regăsim mai întregi.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
