Arhetipurile sunt concepte introduse de psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung. Acesta considera că ele sunt tendințe înnăscute care joacă un rol important în influențarea comportamentului uman. „Așa cum tatăl reprezintă conștiința colectivă, spiritul tradițional, tot așa mama reprezintă pentru inconștientul colectiv, sursa apei, a vieții.“ — Carl Gustav Jung, Psihologie și alchimie.
Tatăl este unul dintre principalele arhetipuri psihologice. Arhetipul Tatălui ia forma lui Dumnezeu, a unui zeu, gigant, tiran, rege, judecător, doctor, călău, diavol, conducător, om sfânt, șef, bătrân înțelept și, desigur, tată. Ca în orice arhetip, există atât aspecte pozitive cât și întunecate.
„Știi că soarele este tatăl tău, luna, mama ta. Vântul te poartă în pântecele ei și pământul te alăptează. Tu ești mai mult decât corpul tău, mai mult decât emoțiile tale și mai mult decât mintea ta. Tu ești altceva. De la tine va veni floarea de aur, esența alchimică. Despre aceasta nu poate vorbi nimeni. Astfel de chestiuni trebuie transmise în termeni mistici, prin fabule și parabole.“ — Carl Gustav Jung
Aspectul pozitiv al principiului Tatălui sugerează lege, ordine, disciplină, raționalitate, înțelegere și inspirație. Tatăl din umbră apare atunci când îndrumarea și protecția se transformă în abuz de autoritate. Arhetipul negativ al Tatălui implică rigiditate, control și o modalitate intelectuală rece de a relaționa.
Arhetipul Tatălui pe care îl susținem în psihicurile noastre indică modul în care simțim că suntem capabili, productivi și creativi în lumea exterioară.
Verena Kast în volumul Fiicele tatălui, fiii mamei vorbește despre trei zei paterni:
- Zeus
Despre Zeus se știe că a fost cel mai puternic Dumnezeu al mitologiei grecești și al Muntelui Olymp, capabil să stăpânească de pe culmile acelui munte îndepărtat. El și frații săi, Poseidon și Hades, au împărțit lumea în trei. Zeus a luat cerul, Poseidon a primit marea și Hades a luat lumea întunecată, Infernul. Zeus este descris de Homer ca fiind blând și binevoitor ca un tată.
- Odin (Wotan)
Este menționat în eseul Wotan al lui Jung. Eseul a fost scris în 1936, la trei ani de la asumarea hitleristă. Wotan este un rătăcitor neliniștit care creează tulburări și stârnește certurile. El a fost schimbat de creștinism în diavol.
℗PUBLICITATE
De-a lungul veacurilor, Odin (Wotan) a fost un puternic arhetip de înțelepciune în cadrul imaginilor mitice ale Occidentului, ca zeul care a urmărit fără încetare magia prin sacrificiu. El stă la răscruce de umbră și lumină, un far pentru sufletul poetic individual, inspirând mari opere de artă, literatură și muzică.
Carl Gustav Jung l-a descris pe Wotan astfel: „El este zeul furtunii și al freneziei, dezlănțuirea pasiunilor și a poftei de luptă; în plus, este un mag superlativ și un artist în iluzie, care este versat în toate secretele de natură ocultă.“
- Dumnezeu
Carl Gustav Jung l-a văzut pe Dumnezeu, în termeni psihologici, ca un arhetip prin faptul că trebuie să existe ceva în psihic care rezonează cu multiplele imagini ale lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, el spune: „Psihologia nu este în măsură să facă afirmații metafizice. Se poate stabili doar că simbolismul integralității psihice coincide cu imaginea lui Dumnezeu, dar niciodată nu poate dovedi că imaginea lui Dumnezeu este Dumnezeu însuși sau că sinele ia locul lui Dumnezeu.“
Tot el credea că numai recunoscând o autoritate mai înaltă decât egoul, o persoană se poate detașa suficient de sexualitate, de voința de putere și de toate celelalte compulsii ale lumii. Fără un Dumnezeu, o persoană îl va face pe Dumnezeu din altceva – sexul, puterea sau rațiunea în sine. „Sufletul trebuie să conțină în sine facultatea de a relaționa cu Dumnezeu, adică o corespondență, altfel o legătură nu ar putea avea loc niciodată. Corespondența este, în termeni psihologici, arhetipul unei imagini despre Dumnezeu.“ — Carl Gustav Jung, Psihologie și alchimie
Chiar dacă vorbim despre „arhetipul Tatălui“ ca și cum ar fi vorba despre puterea arhetipală specifică a inconștientului colectiv, există nenumărate variante ale acesteia găsite prin mitologia omului.
În psihologie există și termenul de „complexul tatălui“. Acesta reprezintă impulsurile inconștiente care țin în mod special de imaginea tatălui. Acest complex poate fi pozitiv, prin faptul că o persoană poate căuta impulsiv alte figuri și atribute „părintești“ în viața sa, fie negativ, prin faptul că o persoană poate manifesta neîncredere sau poate evita oamenii cu atribute stereotipe ale „tatălui“.
Sigmund Freud a inventat acest termen pentru a descrie reacțiile complexe ale copiilor de sex masculin la figurile asemănătoare tatălui lor, ca în Complexul Oedip. Carl Gustav Jung, pe de altă parte, a susținut că atât bărbații, cât și copiii de sex feminin pot suferi de un „complex al tatălui“.
Părinții nu influențează numai cine suntem în interior, ci și cum relaționăm cu ceilalți. Modul în care un tată își tratează copilul va influența ceea ce el caută la alți oameni. Prietenii, iubiții și soții vor fi aleși în funcție de modul în care copilul a perceput semnificația relației cu tatăl său. Modelele pe care un tată le stabilește în relațiile cu copiii săi vor dicta modul în care copiii săi se raportează cu alți oameni.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
