Nu greșeala, ci frica de a greși ține pe loc o organizație
În toamna anului trecut, una dintre autoarele pe care le citesc cu mare atenție și curiozitate, Brené Brown (cercetător și profesor la Universitatea din Houston), a publicat o nouă carte despre lideri și leadership. Spre deosebire de multe alte texte de profil care apar pe piața editorială, cărțile scrise de dr. Brown sunt foarte bine documentate și au la bază extrem de multă cercetare calitativă. Una dintre părțile esențiale ale volumului intitulat Dare to lead: Brave work. Tough conversations. Whole hearts este o paralelă între leadership-ul bazat pe inteligența emoțională și relațională vs. pseudo-leadership (făcut după ureche și fără nicio documentare prealabilă).
Eticheta de lider, în viziunea autoarei (perspectivă pe care o împărtășesc și eu), e specifică fiecărei persoane care își asumă responsabilitatea de a descoperi potențialul în oamenii pe care-i coordonează și în procesele existente, dar și care dă dovadă de curajul necesar pentru a dezvolta acest potențial. Astfel – de la structurile sistemul public și până la corporații, ONG-uri, școli, comunități religioase sau profesionale – avem o nevoie disperată de lideri care să fie suficient de conștienți de sine și de influența pe care o au, pentru a putea produce mai mult bine decât rău în viețile oamenilor pe care-i afectează direct sau indirect.
Dar cum arată un lider conștient și suficient de bine echipat nu doar cu informație, ci și cu abilități emoționale și relaționale pentru a coordona în mod sănătos o comunitate? Ei bine, acesta are un leadership bazat pe următoarele caracteristici:
Modelează și încurajează depunerea unui efort sănătos, cultivarea empatiei și a autocompasiunii
Prin contrast, leadership-ul toxic sau distructiv se centrează pe cultivarea perfecționismului și „încurajarea“ oamenilor să se teamă de eșec. Important de știut este că, într-o organizație, nu greșeala este cea care distruge potențialul financiar sau inovator al acesteia, ci teama oamenilor de a încerca strategii noi și de a-și asuma riscuri.
Exprimă aprecieri directe față de angajați și manifestă curajul de a celebra micile reușite și marile realizări
În opoziție cu acesta, pseudo-leadership-ul este centrat pe mesaje de genul „Niciodată nimic nu e suficient“, iar recunoștința față de micile reușite este văzută drept prostie sau eroare majoră de management.
Stabilește limite și creează un confort real și nu imaginar
Angajații știu să diferențieze comportamentele acceptabile de cele indezirabile și apreciază atunci când ignorarea emoțională este înlocuită cu „acceptarea și verbalizarea emoțională“. Dacă liderul cu un nivel redus de inteligență emoțională (EQ) va încerca să reducă orice urmă de emoție negativă, cel cu un EQ crescut se va întreba mereu „De unde vine această emoție?“
Liderii neinstruiți din punct de vedere emoțional încurajează amorțirea emoțiilor, evitarea conversațiilor dificile și umilesc sau ironizează vulnerabilitatea subalternilor. Pe scurt, ideea centrală nu este să afli „ce anume faci cu emoțiile“, ci mai degrabă să înțelegi „de ce faci ceea ce faci“. Și cel care încurajează exprimarea acestora, dar și cel care modelează amorțirea emoțiilor intenționează să aducă un confort psihologic, însă numai primul are șanse de a genera un confort real.
Practică o atitudine umană
Liderul nu este văzut drept un robot care nu simte, un super-om care nu are vulnerabilități sau care dispune mereu de răspunsurile și deciziile corecte. Liderul autentic e încrezător și vulnerabil, curios și emoțional, este un om care își asumă greșelile și își respectă limitele.
Liderii falși sunt cei care pozează în rolul vikingului sau al victimei. Cei care promovează strategii de genul: câștig vs. pierdere; supraviețuire vs. eliminare; puternic vs. slab; succes vs. eșec; distrugător vs. distrus. Aceasta din urmă este filosofia liderilor ce confundă leadership-ul cu câmpul de luptă sau cu războiul pe viață și pe moarte.
Își asumă procesul de învățare și dobândirea de abilități, pentru a ajunge la o treabă bine făcută
Liderul cu un dram de inteligență relațională știe că are foarte multe de învățat de la cei din jur, își asumă faptul că viața este un proces educativ continuu și îndrăznește să ofere un feedback complet, atunci când este cazul. Nu se sfiește să spună „Nu știu“ sau „Am nevoie de ajutor“.
În comparație cu acesta, liderul impotent din punct de vedere relațional se consideră expert în toate domeniile și pretinde că are mereu dreptate. În plus, poartă o serie de armuri prin care – inconștient – își sabotează munca și echipa, fiind ferm convins că deține adevărul absolut.
℗PUBLICITATE
Își asumă contribuții active și riscuri reale
Dacă vrei să ai un impact real asupra celorlalți, îndrăznește să înlocuiești critica și disprețul cu o serie de de explicații respectuoase și logice în domeniul tău de activitate. Liderul bine echipat psihologic știe că a doborî pe cineva din punct de vedere profesional nu ajută la nimic, adevărata contribuție și adevăratul risc aparținându-i celui care-și justifică părerile, deciziile și alegerile.
Leadership-ul imatur din punct de vedere psihologic este axat pe critică și auto-defensivă. Critica înseamnă, de regulă, neasumarea responsabilității și îndreptarea reflectoarelor vinovăției către ceilalți – „pentru a mă asigura că nimeni nu mă va considera vinovat (adică pentru a nu-mi asuma riscuri), voi ataca prin critică“.
Cunoaște și respectă valorile
Liderul înțelept caută să descopere împreună cu echipa sa care sunt punctele-forte ale acesteia, își asumă unicitatea și nu-și sabotează succesul. Întreaga echipă își cunoaște valorile și acționează în baza lor, pentru a inspira creșterea și dezvoltarea.
Liderul lipsit de înțelepciune este obsedat de ideea de supunere și control asupra celorlalți. În spatele strategiilor sale, stau ascunse lipsa încrederii în sine, în relații și nevoia obsesivă de putere.
Respectă diversitatea și individualitatea
Leadership-ul matur este definit de cultivarea sentimentului de apartenență, incluziune și deschidere față de diversitate. Diversitatea nu este percepută ca fiind ceva negativ sau malign. „Diferit“ înseamnă doar altfel decât ceilalți, nu mai prejos ca ei.
Spre deosebire de el, liderul imatur tolerează cu ușurință discriminarea, bârfele și îi forțează pe ceilalți să se integreze în șabloanele impuse de el însuși.
Cultivă un mediu de apreciere și recompensă
Este mult mai sănătos pentru o organizație ca membrii acesteia să strălucească și să le fie recunoscute meritele, decât ca liderul să se bată cu pumnul în piept pentru cât de multe face el pentru comunitatea pe care o reprezintă. Recompensele ajută oamenii să-și ajusteze comportamentele și să aibă sentimentul de recunoaștere a meritelor dobândite.
Asumarea personală a tuturor meritelor și lipsa de feedback pozitiv la adresa echipei este specifică leadership-ului defectuos și cu puternice influențe comuniste.
Practică un leadership din inimă
Îți este sau nu confortabil, trebuie să recunoști că leadership-ul înseamnă adesea să asculți mai mult și să vorbești mai puțin. Este asemănător cu parentingul: adultul matur oferă spațiu discuțiilor despre emoții și trăiri, pentru a putea crea o conexiune înainte de a se îndrepta spre găsirea sau formularea de soluții. Liderul inimos știe că are nevoie și el, la rândul lui, să fie ascultat – de aceea îndrăznește să apeleze la oameni de încredere, care-i pot oferi un spațiu sigur pentru descărcare emoțională. Un astfel de om de încredere ar putea să fie un consultat pe partea profesională, un coach, un psihoterapeut sau un expert în sănătate relațională, necesar pentru a identifica sursa suferinței bazale și a nevoilor neîmplinite în copilărie (și pe care, adesea, încercăm să le vindecăm în relațiile profesionale). Acesta este liderul ce recunoaște importanța strategiilor de mindfulness și practică starea de prezență conștientă.
Opusul leadership-ului din inimă este leadership-ul din durere – caracteristic oamenilor cu prea puțină educație psihologică și care consideră că între „personal“ și „profesional“ există diferențe colosale. Aici se situează cei care nu îndrăznesc să se analizeze pe sine, fiind mult prea ocupați să își hrănească apetitul malign pentru a fi în centrul atenției, a avea mereu dreptate și a încuraja competiția toxică.
Articol publicat pe platforma Republica
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
