România votează duminică și își alege președintele pentru următorii cinci ani. Ca de fiecare dată în preajma unor alegeri, aud și citesc adesea replici de genul: „Nu știu cu cine să votez!“ sau „Nu are rost să votez, că și-așa nu se schimbă nimic!“ Este o atitudine care mă irită profund, prin victimizarea și lipsa de responsabilitate a celor care emit aceste opinii. Scriam într-un articol din iunie despre dificultatea pe care o avem în a ne asuma responsabilitatea și, chiar dacă admirăm eroii (aceia care se implică și fac ceva) cei mai mulți dintre noi preferă să fie victime care învinovățesc ori se declară neputincioase. Iar astfel ne degrevăm de responsabilitatea acțiunii. Cunoașteți, probabil, citatul lui Tolstoi: „Toți vor să schimbe lumea, dar nimeni nu vrea să se schimbe pe el însuși.“ Câți oameni din jur auziți vorbind cu speranță despre viitor și câți auziți spunând cu pesimism că „nimic nu se schimbă“? Câți prieteni merg duminică la vot și câți nu merg, că… și-așa nu are rost sau oricum nu se schimbă nimic?! Păi, cum ar putea să se schimbe ceva, dacă noi nu contribuim la schimbare? Cum să se schimbe „țara“, „mentalitatea“, dacă toți credem că nimic nu se poate schimba? Toți blamăm țara și mentalitatea poporului, dar „vrem o țară ca afară“.
Nu există „țară“ și „mentalitate“. Ele sunt constructe ale minții umane, concepte ale unei imaginații împărtășite, așa cum spune Yuval Noah Harari în cartea sa, Sapiens – o scurtă istorie a umanității. România există pentru că noi toți credem că împărtășim o limbă, un teritoriu și niște valori (mai bune sau mai puțin bune decât ale altora, asta e altă discuție). Mentalitatea e o abstracție, un construct al convingerilor noastre generalizate despre noi, ceilalți și despre cum merg lucrurile în România. Nu ne place România? Păi, hai să o schimbăm. Cum o putem schimba? Muncind, nu cârcotind.
Hai să începem prin a respecta unul dintre drepturile noastre fundamentale (să nici nu mai vorbim de obligații). Să mergem la vot. Votul este un drept obținut cu foarte mare dificultate pentru multe țări și, încă, mulți cetățeni din multe țări nu au dreptul să voteze. Știați că, în România, votul universal (adică dreptul de vot al fiecărui cetățean major) s-a introdus abia în noiembrie 1918 ? Știați că femeile pot vota doar din anul 1938? Nici nu au apucat femeile să voteze decât câteva scrutine și… pac! a venit comunismul. Știm cu toții cum se „vota“ în timpul comunismului. Instaurarea comunismului a fost posibilă în urma unei fraude electorale. E clar că suntem o comunitate cu o experiență săracă în a vota, în a ne cunoaște și a ne exercita drepturile civice. Însă azi, când avem dreptul universal la vot, unii dintre noi nu merg la vot pentru că… nu contează?! Pentru că nimic nu se schimbă? Serios? Pe bune? Totuși, vrem schimbare, nu?
Dar cum se poate schimba ceva cu atitudinea asta? Sau, mai bine, să vină cineva să ne schimbe, nu? Ca și cum am fi o roată defectă la o mașină și așteptăm un mecanic. Să se schimbe așa, pur și simplu, mentalitatea? Mentalitatea e formată de fiecare dintre noi. Până când nu vom înțelege asta, de fiecare dată când ne vom critica țara, sistemul, politicienii, vom vorbi despre noi în primul rând. De asta și vorbim cu atât de mult patos și atâta ură. Pentru că, așa cum spune teoria relațională a lui Harville Hendrix, ceea ce disprețuim la ceilalți e ceea ce avem în noi, dar nu ne asumăm – și nu ne place să ne vedem. Ne deranjează incompetența conducătorilor noștri, dar o parte din noi comentează și încearcă să „fenteze“ pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a se califica profesional într-un anumit domeniu. Ne deranjează lipsa de responsabilitate a conducătorilor noștri, dar unii dintre noi nici măcar nu se deplasează la vot. Nu depunem efortul de a citi, a asculta, a urmări mesajele electorale și propunerile candidaților. Și apoi, ne plângem că nu avem cu cine vota. E ca și când ai sta în casă toată ziua, te-ai uita la seriale și apoi ai fi trist și dezamăgit că nu ai o iubită. Păi, și cum ai vrea? Să vină să sune la ușă?
℗PUBLICITATE
Așa că, oricât de dezamăgit, frustrat, supărat ești pe țară și politică… asumă-ți responsabilitatea și ieși la vot!
- Nu știi cu cine să votezi? Deschide Google și citește.
- Ți-e greu să te decizi? Vorbește cu prietenii, vezi ce cred ei despre candidați.
- Nu știi dacă să crezi sau nu anumite informații? Verifică și din alte surse. Verifică credibilitatea surselor tale de informație, fii atent la ce citești și de unde.
Nu ai timp și energie pentru asta? Dar cine să aibă? Cine să voteze în România, dacă nu noi? Fiecare dintre noi! Să vină diverșii cetățeni străini ale căror țări le admirăm și catalogăm ca fiind civilizate, ca să voteze în locul nostru?
Iar votul e doar un pas. E necesar apoi să fim implicați, atenți, să urmărim ce se întâmplă în viața publică. Să vedem în ce măsură s-a respectat ceea ce s-a promis, să ne „tragem de mânecă“ aleșii, să le cerem socoteală. Azi e atât de simplu să facem asta: putem scrie un e-mail, putem adresa întrebări și scrie comentarii pe platformele de socializare. Toate acestea înseamnă responsabilitate, implicare. Iar dacă fiecare așteaptă să facă alții asta… ghiciți ce: nu prea face nimeni. Este un fenomen psihosocial bine cunoscut, numit „difuziunea responsabilității“. Cu cât sunt mai multe persoane într-o situație, cu atât fiecare individ este mai puțin înclinat să acționeze, așa că va trece mai mult timp până când cineva va face ceva – pentru că fiecare așteaptă să facă altul. Hai să încetăm cu văicăreala și să punem osul la treabă! Dacă nu noi, atunci cine?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
