skip to Main Content
Uneori, Un Adevăr Dureros Este Necesar Pentru A Proteja încrederea Copiilor în Părinți

Uneori, un adevăr dureros este necesar pentru a proteja încrederea copiilor în părinți

Pe Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu le-am cunoscut anul acesta și, instantaneu, s-a creat între noi o legătură aparte; era ca și cum ne-am fi cunoscut de ceva vreme și toți trei am fi știut că în această lume avem multă treabă de făcut. Ele sunt două femei extrem de curajoase și ambițioase, care au îndrăznit să viseze măreț, și – dintr-o solidaritate socială majoră – s-au decis să construiască un spital de oncologie și radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer. Iar pentru că noi, cei de la Pagina de Psihologie, am pornit #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia, evident că nu puteam rămâne nepăsători, așa că ne-am decis să le sprijinim cât putem mai bine – printr-un proiect de susținere a familiilor în care există copii diagnosticați cu cancer, dar și printr-o serie de articole de specialitate prin care să le oferim părinților din aceste familii niște informații utile.

După confirmarea unui diagnostic de cancer, majoritatea oamenilor pot avea senzația de prăbușire psihologică sau acea stare că le fuge pământul de sub picioare. Dar situația poate deveni și mai înfiorătoare atunci când acest diagnostic îi este atribuit unui copil, iar părintele este nevoit să facă față celor mai groaznice închipuiri și coșmaruri. Realitatea ne arată și că mulți dintre părinți în astfel de momente se mobilizează într-o manieră absolut surprinzătoare și sunt dornici să caute cât mai multe informații, pentru a ști cum să se raporteze față de copil.

Probabil că este mai mult decât firească tendința multora dintre noi de a nu le spune adevărul copiilor, cu intenția de a-i proteja și a nu le răpi copilăria. Doar că ceea ce știm, atât din experiențele de viață, cât și din cercetările de specialitate, este că atunci când ne este cel mai greu în viață avem nevoie să ne asigurăm că cei dragi ne sunt alături și că putem avea încredere în aceștia. Iar majoritatea copiilor vor simți că ceva s-a schimbat în climatul psihologic al familiei și, pentru a le proteja sentimentul de siguranță, ar fi important ca părinții să le spună adevărul.

A pune în cuvinte o astfel de realitate este o experiență în care este imposibil să nu te simți vulnerabil. E firesc să îți dorești să eviți un asemenea dialog sau să îți faci o serie de griji despre cum s-ar putea simți copilul tău. Adevărul este și că niciun copil nu are nevoie să audă în amănunt toate informațiile prezentate deodată; dar fiecare copil are nevoie să știe că părinții săi sunt sinceri și de încredere atunci când vine vorba despre niște aspecte atât de importante ale vieții. Astfel, experții în domeniu recomandă ca părintele să-i explice copilului situația cât mai de timpuriu, pentru a păstra întreagă arhitectura psihologică și emoțională a încrederii.

Informațiile se transmit în funcție de vârsta și vocabularul copilului, dar și în funcție de capacitatea acestuia de-a înțelege. Copiii de toate vârstele au nevoie de informații clare, simple și care să aibă sens pentru mintea lor. Cuvintele pot fi dublate de desene sau prezentate cu ajutorul unor imagini. Iar dincolo de veștile proaste, este la fel de important să-i menținem copilului speranța, dar nu înainte de a-i valida și accepta toate emoțiile pe care acesta le încearcă. Nu ne putem aștepta ca un copil să înțeleagă un astfel de mesaj fără să fie copleșit de emoții și îngrijorări – dar părintele îi poate transmite acestuia că nu este singur, că familia și medicii îi sunt alături. Este important să-i vorbim copilului și despre tratament, inclusiv despre ce efecte poate avea acesta, atât biologic și psihologic, cât și asupra programului său de viață. Nicio discuție abordată pe acest subiect nu poate fi purtată fără a sublinia la final că, din fericire, știința evoluează și că există tot mai multe povești de viață în care tratamentul a fost extrem de util în a ajuta corpul copilului.

Probabil că nu mai este nevoie să evidențiez nevoia de tact, dar totuși o voi face: transmiterea acestor informații reprezintă un dialog care trebuie să se desfășoare sub forma unui proces. Este un subiect pe care e bine să-l inițiem din vreme, poate la scurt timp după ce părinții au vorbit cu medicul specialist, și este indicat să fie dezbătut pe întreaga durată a tratamentului, ba chiar și după încheierea acestuia, înainte de a fi reluat ritmul normal al vieții.

Este vorba despre un dialog, ceea ce înseamnă că cel mic are nevoie să poată adresa întrebări, să își exprime fricile și neliniștile – iar părintele în astfel de situații poate recurge la etapele dialogului vindecător. Un astfel de instrument de comunicare („dialogul vindecător“ sau Imago) implică trei pași: oglindire, validare, empatie. Sarcina părintelui este să asculte cu atenție tot ce are copilul de exprimat verbal și non-verbal, iar apoi să oglindească fidel cuvintele celui mic, pentru ca acesta să se simtă auzit. Mai exact, părintele repetă cuvintele copilului: „Înțeleg că îți este foarte greu să vorbim despre acest lucru. Și că ai prefera să nu mai dezbatem acest subiect.“ În următoarea etapă, părintele trebuie să valideze emoțiile copilului, să îi transmită acestuia că preocupările lui au sens, că sunt firești pentru oricine, fiindcă asta îl va ajuta pe copil să se simtă văzut: „Are sens faptul că ai prefera să nu fi trebuit să avem un astfel de dialog.“ Iar ultima parte a dialogului implică empatia, moment în care părintele identifică emoțiile neexprimate ale copilului și îl ajută pe acesta să le eticheteze, exprime și accepte: „Îmi imaginez că ești foarte trist, speriat și furios, așa este?

Reacțiile copiilor sunt variate, deoarece fiecare copil este diferit. Unii s-ar putea simți copleșiți de îngrijorare, alții ar putea deveni tăcuți și retrași, în timp ce pot exista și copii care să devină extrem de furioși sau violenți. Toate acestea sunt reacții normale la durere și panică psihologică. Dar, indiferent de reacție, fiecare copil are nevoie de iubire din partea părintelui. Iar această iubire este exprimată atât prin cuvinte, cât și prin gesturi și îmbrățișări. Pentru mulți părinți este greu să nu plângă alături de copiii lor – și această reacție este, de asemenea, una firească și poate chiar benefică.

Viața în unele momente este extrem de dificilă și, ca ființe umane, am vrea să evităm orice sentiment dificil. Dar cel mai sănătos mod prin care putem găsi soluții la marile probleme ale vieții este să le acceptăm, să continuăm să vorbim din nou și din nou despre ele, să ne păstrăm încrederea în #PutereaRelațiilor și să nu uităm că nu suntem singuri în această situație.

Pe parcursul lunilor următoare, pe platforma paginadepsihologie.ro, experții în sănătate relațională din echipa noastră vor scrie în mod constant subiecte de interes pentru aparținătorii copiilor diagnosticați cu cancer și pentru cadrele medicale care lucrează în secțiile de oncologie pediatrică.

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută