skip to Main Content
Jocurile Video și Creierul Băieților

Jocurile video și creierul băieților

Pentru unii, a vorbi de jocuri video și creierul băieților într-un an (2018) care s-a deschis cu anunțul Organizației Mondiale a Sănătății despre includerea Adicției de jocuri video în cea de-a 11-a Clasificare Internațională a Bolilor (ICD-11) poate să nu pară surprinzător. Pe de altă parte, trăim într-o lume unde se discută din ce în ce mai des despre a crește copiii gender neutral și despre egalitatea dintre sexe. De aceea, a delimita clar și fără echivoc două categorii cu obiceiuri și preocupări distincte, inclusiv în sfera digitală, ar fi ridicol. Nu putem spune că toate fetele sunt preocupate de imaginea lor în social media și că toți băieții sunt pasionați de jocuri pe calculator. Cu toate acestea, deși zi de zi vedem mai mulți băieți preocupați de imaginea lor, dar și adolescente pasionate de benzi desenate, super-eroi și jocuri video, există diferențe individuale în felul cum percep fetele și băieții Era Digitală – diferențe care își au rădăcina în particularitățile de la nivel cerebral, susține Michael Gurian, expert în neurodezvoltarea copiilor și adolescenților.

De ani buni se discută în media, preponderent în cea americană, despre efectele catastrofale pe care le au jocurile video asupra minții copiilor și tinerilor. Evident că o mare parte dintre aceste știri alarmiste sunt frecvent nefondate pe dovezi științifice. Tocmai de aceea avem nevoie de o viziune ceva mai echilibrată și documentată. Gurian explică faptul că „jocurile video au și multe părți pozitive: jucate împreună, acestea îmbunătățesc relația părinte-copil sau relația dintre cei doi jucători; de asemenea, pot ajuta creierul copiilor cu deficit de atenție să se concentreze mai bine asupra anumitor sarcini. Deși pare contraintuitiv, chiar acele jocuri ce li se par groaznice părinților, care se gândesc încă la mintea inocentă a copiilor lor, pot contribui la un bun simț al moralității, dacă adulții își fac timp să le discute cu băieții, în loc să le interzică vehement“.

În articolul său, Michael Gurian subliniază potențialele efecte nocive ale jocurilor video asupra creierului băieților și le împarte în trei categorii, subliniind însă și faptul că aceleași efecte nocive le au jocurile video și asupra creierului fetelor, în situația în care acesta este expus pe termen lung. Un alt detaliu căruia adulții sunt sfătuiți să îi acorde atenție este vârsta copilului raportată la numărul de ore de expunere la jocuri – și la ecrane în general.

Prima categorie de pericole evidențiată de Gurian este cea a distragerii de la alte experiențe cu potențial de dezvoltare. Asta se poate întâmpla în cazul în care copilul petrece timp îndelungat în fața ecranului. În această situație, timpul ocupat de jocul video ar putea fi dedicat jocului fizic (care dezvoltă mai multe circuite utile în creier decât jocurile video), jocurilor educative, cititului sau construitului. Din experiența mea clinică, am observat că, atunci când petrec prea multe ore la calculator, copiii nu prea primesc sarcini casnice de la părinții lor sau au tendința de a le neglija dacă nu le sunt reamintite. Sarcinile casnice simple – dusul gunoiului, cumpăratul pâinii, strânsul mesei sau curățenia din camera lor – au rolul de a pregăti copilul pentru viitoarea lui viață, ca adult.

Un detaliu asupra căruia expertul în neurodezvoltare ne atrage atenția este că „între vârsta de 10 și 15 ani, creierul adolescent este implicat în procesul de pruning cerebral. Creierul distruge circuitele pe care nu le folosește și le păstrează pe acelea mai frecvent utilizate. Când intervine tehnologia digitală, creierul va selecta pentru a păstra acele circuite folosite pentru a juca jocuri video și va distruge preponderent celule utile în procesele fizice, cognitive și în alte arii esențiale dezvoltării“ spune Gurian în articolul său.

Chiar și pentru creierele noastre de adulți, a ne smulge din fața ecranelor reprezintă de cele mai multe ori un proces dificil: câți dintre noi nu au dificultăți în a opri derularea episod după episod pe Netflix? Câte tinere mame nu am auzit plângându-se de numeroasele ore dedicate jocurilor video în detrimentul familiei de către soții lor? Câte cupluri vedem zilnic la terase stând la aceeași masă, dar în spații virtuale diferite? Chiar și așa, creierul adult are de cele mai multe ori capacitatea de a compartimenta jocul video sau timpul dedicat ecranului separat de timpul liber; pe când copiii și adolescenții au rareori această abilitate. „De aceea au nevoie de un adult care să îi ajute să creeze un program pentru timpul dedicat jocurilor video“, menționează Gurain. De asemenea, „pentru copii și preadolescenți, foarte puțin timp dedicat jocurilor video – sau chiar deloc – poate fi o regulă importantă, mai ales în timpul săptămânii, când au școală […], cu atât mai mult cu cât copilul respectiv petrece timp pe internet, pe telefon, tableta sau laptop“.

Al doilea pericol asupra dezvoltării băieților, subliniat de Micahel Gurian, este reprezentat de modul în care jocurile video au potențialul de a modifica sistemul neuro-cerebral al recompensei.

Expertul în neurodezvoltare explică faptul că „jocurile video duc la o secreție crescută a dopaminei – neurotransmițătorul recompensei și plăcerii. Deoarece jocul este hiperstimulator, creierul iubește toată recompensarea pe care o simte, având în vedere că creierul masculin este foarte stimulat de componenta vizuo-spațială a jocurilor. […] Problema nu este însă reprezentată de hiperstimularea vizuo-spațială a jocurilor, ci de felul în care aceasta poate convinge creierul imatur să creadă că un câștig la joc chiar reprezintă o realizare importantă […] «Am câștigat», spune creierul. «Am construit ceva! Am făcut ceva extraordinar!»“

Potențialul pericol pe termen lung, așa cum arată și Gurian, este reprezentat de faptul că un creier obișnuit ca – timp de luni sau chiar ani de zile – să își ia recompensa din hiperstimularea vizuo-spațială a jocului video să nu mai repereze semnificația din spatele îndeplinirii unor sarcini casnice sau academice sau chiar al conectării interumane, a relaționării. Astfel, „mulți băieți, considerați mai nou dependenți, practic nu sunt dependenți din punct de vedere genetic; mai degrabă sunt dependenți datorită unui proces biochimic de reconectare neuronală care folosește excesiv căile vizuo-spațiale ale creierului printr-un proces competitiv de joc“.

Mai departe, Gurian le recomandă părinților să se asigure că fiii lor au realizări importante pe parcursul săptămânii și al weekendurilor. Dacă observă că băieții nu mai ajung să se bucure și de alt tip de reușite decât cele generate de jocul video, părinții sunt încurajați să scadă semnificativ (nu să le interzică complet!) ponderea jocurilor video din programul zilnic sau săptămânal al copilului și să îl ajute să-și reorienteze atenția către alte modalități mai sănătoase de stimulare a recompensei emoționale – cum ar fi voluntariatul, activitatea fizică și sportivă, bricolajul sau construcția practică a unor obiecte.

Michael Gurian suține că un al treilea pericol pentru dezvoltarea băieților este modul în care focalizarea excesivă pe jocul video poate conduce la neglijarea aspectelor legate de inteligența emoțională și dezvoltarea caracterului băieților. Expertul în neurodezvoltare se referă cu precădere la gradul de violență, dar și la sexualizarea excesivă și imaginea nerealistă a personajelor feminine din jocurile video. Nu este vorba de faptul că majoritatea băieților n-ar fi conștienți de slaba ancorare în realitate a acestor detalii, ci mai degrabă de aspectele inconștiente – cum ar fi, în cazul copiilor care petrec mai multe ore zilnic jucându-se, desensibilizarea la violență, care poate duce la un grad scăzut al empatiei. Puteți preveni asta, prin limitarea orelor alocate jocului în programul copilului dvs. și înlocuirea unui mare număr dintre acestea cu activități în familie, în familia extinsă și cu prietenii sau activități cu un scop social, precum voluntariatul care implică interacțiunea cu copiii și vârstnicii defavorizați sau cu animalele.

Sunt însă și metode de a ne folosi chiar de joc pentru a-l ajuta pe copilul sau adolescentul din viața noastră să-și dezvolte inteligența emoțională.

• Roagă-l pe fiul tău să te învețe jocul pe care-l joacă.
• Roagă-l să-ți povestească în detaliu jocul.
• Roagă-l să încerce să vadă dacă există asemănări între joc și sistemul vostru familial de valori.

A pune în practică aceste recomandări va necesita efort și va crea un mare disconfort inițial pentu toate părțile implicate, dar cauză mai bună decât dezvoltarea echilibrată și armonioasă a creierului copilului tău nu văd să existe!

„Cu atât mai mult cu cât fiul tău petrece în jur de o oră zilnic și două sau mai multe ore în weekend jucându-se, este esențial să incluzi elemente din joc în dezvoltarea sa emoțională ca bărbat“, conchide Gurian.

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută