Skip to content

Legătura dintre parfum și seducție datează de mii de ani, ajungând până la mitologie. Evoluția ei poate fi urmărită în diferite culturi și perioade de timp, începând cu ingredientele cu calități aromatice, folosite pentru o varietate de scopuri (atracție, vindecare, comunicare cu spiritele, vânătoare) și ajungând la sticluțele de parfum apărute în epoca modernă, cu care suntem familiarizați.

Între mitologie și simbolism

Mitologia este bogată în trimiteri la puterea seducătoare și supranaturală a parfumului, zeii antichității fiind atrași de parfum cu același magnetism ca și muritorii de rând. Homer scria despre Afrodita (de aici vine și termenul „afrodiziac“) că era cea mai parfumată din întreaga lume a zeilor. Iar atunci când își părăsea templul, lăsa în urmă un miros dulce, ce învăluia tot Ciprul. Legenda mai spune că Afrodita, zeița iubirii, i-a oferit unui barcagiu un unguent parfumat care l-a făcut irezistibil pentru inima femeilor. Deși darul i-a oferit barcagiului Phaon acces la puterea plăcerii imediate, bărbatul a avut parte de un final nefericit, atunci când a fost descoperit și nimicit de către un soț gelos.

Chiar și scriitorii simboliști – Baudelaire, Mallarmé, Machado, Rilke, Verlaine, Wilde – au descoperit că parfumul, cu nuanțele sale de exotism și seducție, oferă o imagine bogată pentru explorarea decadenței și a senzualității. Atmosfera de vis pe care o căutau simboliștii a fost evocată de referințe la mirosuri, ele însele asemănătoare visului, prin efemeritatea și lipsa de formă, după cum este amintit și în volumul Aroma: The Cultural History of Smell.

Marketing de milioane vs. Placebo

În natură, regăsim un ciclu simplu la care participă și oamenii, aceștia comunicându-și dorințele în dialogul fără cuvinte, iar stimulii senzoriali ducând la atracția care generează seducție. În Amazon, bărbații din triburile Yanomami poartă niște săculeți cu pudre parfumate, a căror menire este să stârnească atracția femeilor. Deși obiceiul lor poate părea ușor naiv, marketingul industriei moderne a parfumeriei se bazează, în mare măsură, pe activarea acelorași mecanisme, convingând consumatorii din întreaga lume că parfumul înseamnă ademenire și seducție.

℗PUBLICITATE



Astăzi, parfumeria reprezintă o industrie de miliarde de dolari, iar marketingul din spatele parfumurilor nuanțează rolul acestora în sporirea atractivității personale și a seducției. A face publicitate parfumurilor a reprezentat, încă de la începuturi, o provocare mai mare decât promovarea altor bunuri, deoarece nu există cuvinte potrivite pentru a descrie caracterul ademenitor al parfumurilor. Soluția a fost evocarea unei fantezii, evitând astfel transmiterea de informații despre produs, și susținând, în schimb, că esența în sine sugerează sexualitate, bogăție, putere sau alte calități râvnite de către consumatori.

Dacă ne referim doar la imagini, rolul fotografiei în publicitatea parfumului este de a traduce în termeni vizuali impresia olfactivă a esenței, împreună cu stilul de viață asociat parfumului. De exemplu, începând cu anii ’70, ideea de femme fatale a devenit foarte populară în reclamele lansărilor de la acea vreme (Magie Noire, Opium, Poison), ilustrând imaginea unei femei care este dispusă să facă multe pentru a-și atrage „prada“.

Astfel, parfumierii și marketingul continuă să joace un rol semnificativ în crearea unei atmosfere de romantism, senzualitate și putere. Ceea ce nu înseamnă că nu dobândim un sentiment aparte de încredere și stimă de sine când purtăm un parfum, chiar dacă, în unele cazuri, este doar un efect placebo.


Citește și:

Perfume Curator este atras de toate formele de artă, orice este frumos și capabil să-i trezească simțurile. Arta olfactivă i-a stârnit interesul încă din adolescență, și a devenit tot mai interesat de simțul mirosului, istoria, industria și procesul creativ din spatele parfumurilor. Își imaginează parfumul drept o extensie a personalității noastre, o modalitate de a comunica ceva, fără să fie nevoie să spunem nimic.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0