Ai observat și tu că totul în jur e verde și proaspăt? Cerul e senin, copacii au înflorit și minunatele magnolii sunt acum vedete pe social media. Cu siguranță ai surprins și tu cu telefonul imaginile superbe ale momentului, pentru a păstra în amintire momentul magic al renașterii naturii. După cenușiul și pustiul iernii, venirea primăverii ne încântă și ne emoționează de fiecare dată.
La prima vedere, procesul de doliu și primăvara par două concepte diametral opuse. Unul vorbește despre pierdere și golul lăsat în urmă, iar celălalt este simbolul renașterii, momentul în care totul se trezește la viață. După somnul lung al iernii, natura renaște, aducând cu ea speranța și promisiunea unui nou început. Această reînnoire anuală este un memento puternic că, indiferent cât de dificile sunt condițiile, viața găsește întotdeauna o cale să triumfe. Doliul și primăvara fac parte din ciclul etern al vieții, al transformării și al devenirii.
Etapele doliului conform psihiatrei Elisabeth Kübler-Ross
Psihiatra elvețiano-americană Elisabeth Kübler-Ross, cea mai iubită și mai respectată autoritate pe subiectul morții și al muririi, în cartea sa Despre moarte și a muri descrie un model al procesului de doliu alcătuit din cinci etape: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea.
Autoarea precizează că aceste etape nu sunt liniare și că nu toți indivizii le experimentează pe toate sau în aceeași ordine. Ele reprezintă răspunsuri la pierdere, dar nu există un răspuns standard la pierdere, la fel cum nu există o pierdere standard. Sunt mai degrabă un cumul de reacții normale la suferința profundă, oferind o perspectivă asupra diversității experienței umane în fața pierderii, și aceasta deoarece durerea noastră este la fel de unică precum viețile noastre.
Este important de menționat că Elisabeth Kübler-Ross nu numai că a ajutat la înțelegerea procesului de doliu, dar a și inițiat discuții despre moarte și suferință, într-o societate adesea reticentă în a se confrunta cu aceste realități.
Etapele se regăsesc nu doar în contextul înfruntării propriei mortalități sau a procesului de doliu în urma pierderii unei persoane dragi, ci și în multe alte situații de pierdere sau schimbare majoră în viață. Decizia de a ieși dintr-o relație de cuplu, de a părăsi un loc de muncă sau de a pune capăt unei relații de prietenie nu face ca pierderea să fie mai puțin dureroasă. Doar pentru că noi am ales pierderea, aceasta nu înseamnă că nu este dureroasă și că nu ne poate aduce suferință.
Negarea: mecanismul inițial de apărare
Etapa negării funcționează ca un mecanism de apărare inițial în fața unei pierderi devastatoare sau a unui diagnostic terminal. În această fază, pentru individ este adesea dificil să accepte realitatea situației și poate reacționa ca și cum vestea primită n-ar fi adevărată. Negarea ajută la amortizarea șocului inițial al pierderii, permițând persoanei să-și tempereze emoțiile și să proceseze informațiile pe măsură ce devine pregătită să facă față realității.
Negarea nu trebuie văzută ca o formă de slăbiciune sau ca o incapacitate de a înfrunta realitatea. Dimpotrivă, este o parte naturală a procesului de doliu, care servește la protejarea sănătății psihice a individului în momente de suferință acută. În timp, pe măsură ce persoana începe să accepte realitatea pierderii, intensitatea negării va începe să scadă, deschizând calea spre celelalte etape ale doliului.
Este necesar să reținem că durata și intensitatea negării pot varia semnificativ de la o persoană la alta, reflectând unicitatea procesului de doliu pentru fiecare individ. De asemenea, unele persoane pot reveni la etapa de negare în diferite momente ale procesului de doliu, ceea ce subliniază natura non-liniară și complexă a experienței doliului.
Furia: un răspuns emoțional intens
Furia reprezintă răspunsul emoțional intens care poate urma după ce negarea începe să se disipeze, iar realitatea pierderii devine mai evidentă. Această etapă este caracterizată de sentimente puternice de mânie, resentimente, furie îndreptată către sine sau către ceilalți, către circumstanțe, către destin sau divinitate. Furia poate fi declanșată de sentimentul de nedreptate, de frustrarea că situația este dincolo de controlul persoanei. Oamenii se pot simți furioși pe cei pe care-i percep responsabili pentru pierderea lor sau pe ei înșiși, pentru lucruri pe care le-au făcut sau pe care nu le-au făcut. În cazul pierderii unei persoane dragi, posibil să existe mânie îndreptată către persoana decedată pentru că „a lăsat-o“ pe cea în doliu sau chiar către medici, care n-au putut împiedica pierderea.
Este esențial să vedem că furia este o parte naturală și necesară. Furia permite individului să-și exprime și să-și elibereze emoțiile suprimate, contribuind astfel la procesul de acceptare a realității pierderii.
Negocierea: încercarea de a amâna pierderea
Negocierea se manifestă în momentul în care realitatea pierderii începe să fie acceptată, iar furia și negarea își pierd din intensitate. În această fază, indivizii pot încerca să caute modalități de a amâna sau de a modifica impactul pierderii, încercând să negocieze, fie cu o entitate superioară, fie cu ei înșiși, o cale de a atenua sau de a inversa pierderea. Este o încercare de a prelua controlul asupra unei situații care este în mod inerent necontrolabilă, exprimând dorința de a găsi soluții pentru a evita suferința.
Negocierea reflectă lupta internă și dorința de a reveni la o stare anterioară, înainte de a fi confruntat cu pierderea. Este o manifestare a dificultății de a accepta permanența pierderii și a finalității pe care o presupune. Procesul de negociere poate oferi un răgaz temporar de la durere, iar acest moment al negocierii în doliu subliniază complexitatea emoțională a omului și capacitatea de a căuta speranță și soluții, chiar și în cele mai dificile momente ale existenței.
Depresia: confruntarea cu realitatea pierderii
Depresia este caracterizată printr-o tristețe adâncă și printr-un sentiment de gol, pe măsură ce persoana în doliu începe să conștientizeze amploarea și finalitatea pierderii.
℗PUBLICITATE
În contextul doliului, depresia este diferită de tulburarea depresivă majoră, prin natura sa temporară, direct legată de evenimentul de pierdere.
În această etapă, indivizii se pot retrage din activitățile obișnuite, pot simți oboseală, lipsă de energie, schimbări de apetit sau tulburări de somn, și pot avea dificultăți de concentrare. Pot plânge des și pot trăi sentimente de izolare, singurătate sau abandon. Este o perioadă în care durerea pierderii este resimțită în mod acut, reflectând greutatea realității de a trăi fără persoana sau situația pierdută.
Este important de menționat că depresia ca etapă a doliului este un răspuns normal și sănătos la pierdere, oferind persoanei timpul și spațiul de a procesa durerea. Deși această etapă este adesea dificilă și dureroasă, este o parte necesară a procesului de doliu. Permite persoanei în doliu să recunoască pe deplin impactul pierderii asupra vieții sale și să înceapă să se adapteze la noua realitate.
În cele din urmă, prin traversarea depresiei, indivizii pot găsi un teren pentru a construi acceptarea și pentru a începe să vadă posibilitatea unui viitor în care pot găsi sens și satisfacție, chiar și în absența celor pierduți. Este crucial ca persoanele care trec prin această etapă dificilă să primească suport emoțional și, dacă este necesar, ajutor profesional, pentru a naviga prin complexitatea doliului într-un mod sănătos.
Acceptarea: tranziția spre vindecare
Acceptarea reprezintă ultima etapă a modelului de doliu descris de Elisabeth Kübler-Ross, marcând o tranziție semnificativă în procesul de vindecare. În această fază, persoana în doliu începe să recunoască și să accepte realitatea pierderii ca parte permanentă a vieții sale. Nu înseamnă neapărat că durerea asociată cu pierderea dispare complet sau că persoana afectată este „bine“ în sensul tradițional, ci mai degrabă că a ajuns la o înțelegere că viața poate continua în ciuda absenței. Acceptarea poate varia în semnificație de la o persoană la alta. Pentru unii, poate însemna recunoașterea faptului că sunt capabili să trăiască fără persoana iubită, găsind noi moduri de a se conecta cu memoria acesteia. Pentru alții, poate însemna adaptarea la noi realități.
Etapa acceptării permite individului să înceapă să se uite către viitor cu o nouă perspectivă, investind din nou în relații și activități și deschizându-se către posibilitatea de a experimenta bucurie și satisfacție în viață. Este un proces treptat, care necesită timp și poate implica momente de recidivă în etapele anterioare ale doliului.
Acceptarea nu înseamnă uitarea persoanei pierdute sau a sentimentelor legate de aceasta, ci mai degrabă găsirea unui mod de a trăi cu această pierdere. Înseamnă a face pace cu pierderea și a se reorienta către prezent și viitor, păstrând în același timp amintirea persoanei iubite ca o parte valoroasă a propriei povești.
Primăvara și doliul: cicluri de reînnoire și transformare
Doliul, asemenea primăverii, este un proces de transformare. Nu este despre a lăsa în urmă pierderea, ci despre a învăța să trăiești cu ea, permițându-i să devină parte din cine ești. Acest proces ne restructurează, modificându-ne percepțiile despre viață, despre noi înșine și despre lumea din jurul nostru. În adâncul tristeții și al pustiului resimțit în urma pierderii, descoperim compasiunea, avem revelații profunde și o apreciere mai acută pentru valoarea fiecărui moment.
Doliul ne mai învață despre fragilitatea existenței noastre. În fața pierderii, reevaluăm ceea ce contează cu adevărat pentru noi, ne reconfigurăm prioritățile, căutăm să găsim și să dăm sens experiențelor prin care trecem.
Nu există o „vindecare“ tradițională pentru doliu, pentru că a trăi cu pierderea nu înseamnă să o ștergem din existența noastră, ci să o integrăm în ceea ce devenim. Acest proces ne schimbă în moduri pe care nu le putem anticipa, dar ne și îmbogățește, oferindu-ne o nouă perspectivă asupra vieții și asupra propriei noastre reziliențe.
Primim multe mesaje culturale și sociale despre modul „corect“ de a jeli și de a purta doliul, dar fiecare persoană este diferită. Sunt, poate, persoane care, dacă nu plâng tot timpul, dacă trăiesc momente în care se pot bucura de viață, se tem că asta înseamnă că nu au iubit cu adevărat persoana dispărută. Este esențial să recunoaștem că experiența fiecăruia este diferită și că este în regulă să fie așa. Doliul este o experiență intens personală.
În cele din urmă, primăvara și doliul ne învață că și în cele mai întunecate momente există speranța reînnoirii și a creșterii. Asemenea naturii care se regenerează în fiecare primăvară, sufletul uman are capacitatea de a găsi forța de a merge mai departe, purtând cu sine amprenta pierderilor, dar și înțelepciunea, compasiunea și reziliența dobândite în urma acestora.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
