Actor, manager cultural, co-fondator al Festivalului Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis“, Alexandru Ion reușește să se împartă între mai multe proiecte, simultan. Îl vedem în piese de teatru, în pelicule de scurt și lung metraj, dar și în reclame publicitare. A creat un Festival de Teatru Tânăr acolo unde nu a existat niciodată un teatru, iar acesta a ajuns, în 2019, la cea de-a XIV-a ediție. În perioada 6-12 august, Alexandria este punctul de atracție al tuturor tinerilor ce vor să îmbrățișeze o carieră artistică, o șansă unică de a lucra cu mentori de top, în acest domeniu. Despre toate acestea și despre multe altele, în interviul de mai jos.
Cine nu este omul Alexandru Ion?
Sigur nu e cineva care vorbește despre el la persoana a 3-a.
În rest, îmi place să cred că nu sunt un om lipsit de empatie, responsabilitate și etică.
Provii dintr-un oraș în care arta teatrală se desfășoară pe ușa din dos a unor săli de sport, sau a unei Case de Cultură. Ce speri că se va întâmpla, în Alexandria, peste 10 ani, în acest sens?
Speranțele se împart în două categorii din punctul ăsta de vedere. Speranțe legate de lucrurile pe care îmi doresc să le fac personal, sau împreună cu colegii din asociație și speranțe legate de lucruri care țin deloc sau prea puțin de mine, respectiv de noi. În această a doua categorie intră renovarea Casei de Cultură din Alexandria, renovarea căminului de la liceul Mircea Scarlat, unde obsinuiam să cazăm participanții și inaugurarea, respectiv darea în folosință a Centrului de Tineret. Renovarea și implicit apariția acestor trei spații ar însemna o îmbunătățire exponențială a infrastructurii necesare pentru organizarea festivalului și ar face ca aproape toate activitățile să se desfășoare în spații propice și funcționale.
Speranțele legate de acele lucruri care depind de noi se învârt în jurul unei reinventari a festivalului și transformarea lui într-un eveniment care generează turism cultural, contribuie la dezvoltarea economiei locale și creează o platformă comprehensivă pentru educația alternativă prin artă, platformă pregătită să includă un număr cât mai mare de tineri și care să nu se rezume exclusiv la cele 7 zile de desfășurare ale festivalului.
În perioada 6-12 august 2019 are loc cea de-a 14 ediție #IdeoIdeis. Ce vă motivează, an de an?
Cred că e un amalgam de factori ce variază pentru fiecare dintre cei implicați dar aș spune că există elemente comune ca gândul de a contribui la formarea unor noi generații, atașamentul emoțional față de oamenii implicați și dorința de a lăsa ceva în urmă. Am spus în tot felul de contexte că demersurile de genul ăsta comportă, după părerea mea, și o cantitate de egosim (revendicat din faptul că îți place ceea ce faci și obții diverse beneficii din asta) a cărui prezență e absolut benefică atâta timp cât există măsură în ecuație.
Ce mentori veți avea anul acesta, la Festival?
Ediția 2019 marchează schimbarea grupului de mentori – Tudor Chirilă, Dragoș Bucur, Dana Rogoz, Andreea Gramosteanu, Judith State, Dorian Boguță, Cosmina Stratan și Mihai Călin i se alătură lui Pavel Bartoș care face puntea între grupul de mentori „istorici“ și această nouă formulă. Marcăm simbolic predarea ștafetei, pe 9 august cu o cină și o petrecere la care vor fi prezenți mentorii edițiilor precedente: Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu.
În ce piese te putem vedea, din toamnă?
În stagiunea următoare pot fi văzut în 6 spectacole: „Taximetriști“ și „Cea mai călduroasă zi din an“, ambele regizate de Bogdan Theodor Olteanu la Apollo111, „Medea’s boys“, tot la Apollo111 în regia lui Andrei Majeri, „The history boys“ la Teatrul Excelsior, „Numitorul comun“ la Teatrul de Comedie și „Mentorul“ la Teatrul Nottara. Dacă totul va merge conform planului, până la finalul anului se vor adaugă încă 2 spectacole.
Ești recunoscut pentru capacitatea inepuizabilă de a te implica în foarte multe proiecte, în paralel. Care este secretul ubicuității tale?
Nu știam că-s cunoscut pentru asta dar mă flatează dacă e așa. Am o obsesie cu timpul și cu valorificarea lui. Sufăr de „curiozitate morbidă“ și încerc constant să maximizez cantitatea de lucruri pe care le pot face sau învăța cu amendamentul că nu-mi plac jumătățile de măsură și că filtrez activitățile țînând cont de asta.
În plus, îmi place să cred că am o minimă pricepere în ceea ce privește managementul timpului și că dețin o ancorare civilizată în realism, iar asta ajută cu siguranță.
Unde ai vrea să ajungă #IdeoIdeis, peste ani?
Cum spuneam, suntem în plin proces de reinventare al festivalului și sperăm ca în 2020, la ediția 15, să propunem publicului și participanților o formulă mai incluzivă și mai diversificată care să aducă la Alexandria cât mai mulți oameni. Aș vrea ca peste ani să fim într-un punct sustenabil care să asigure continuitate pe termen lung și să fim priviți ca un model de bune practici pentru revitalizarea culturală și economică a unei comunități, regiuni și pentru popularizarea și dezvoltarea educației alternative prin artă.
Ai pășit, vreodată, într-un cabinet psihologic?
℗PUBLICITATE
Sigur că da. E o practică foarte puternic ancorată în contemporaneitate și mi se pare un demers foarte sănătos.
Care este relația ta cu divinitatea?
Fac o distincție profundă între credință sau spiritualitate și religie. Sunt un om spiritual, plin de căutări și întrebări, dar nu sunt religios.
Teatru, film, sau management cultural? Unde te simți mai bine?
Cred că tendința generală este să cred că mă simt cel mai bine în acea zonă care e cel mai puțin prezentă de-a lungul unei perioade. Am însă norocul să trăiesc o viață profesională dinamică în care accentul se schimbă des, deși există o discrepanță între cât am făcut din fiecare. Sunt într-un punct în care mi-ar plăcea să fac mai mult film și încerc să fac asta să se-ntâmple.
Care este relația cu familia ta?
Am o familie mică, împărțită între Alexandria, București și Simeria (sau Hațeg) iar pilonul principal, prima asociere pe care o fac în legătură cu familia, este mama, cu care am o relație foarte apropiată și cu care mă bucur să fi început de 2 ani un obicei de a merge împreună la turnee internaționale de tenis, ea fiind o fană înfocată.
Cum îți gestionezi emoțiile și anxietățile de dinaintea spectacolelor?
Nu cred că am avut vreodată anxietăți. Emoțiile însă fac parte din proces și au un puternic potențial de a fi constructive. N-aș putea spune că le gestionez cumva ci mai degrabă că pur și simplu „îmi văd de treaba mea“.
Ce ai vrea să schimbi în mentalitatea românilor?
N-aș putea spune că știu exact care anume e mentalitatea românilor încât să vreau să o schimb dar știu, însă, că mi-ar plăcea să trăiesc într-o țară mai puțin (spre deloc) coruptă, mai orientată către binele comun și mai responsabilă in fața oamenilor care o populează.
Te-ai gândit să practici actoria într-o altă țară?
Da. Când eram în anul doi de facultate am explorat posibilitatea de merge la masterat în Marea Britanie sau în Statele Unite. Am abandonat relativ repede acest gând pentru că am ajuns la concluzia, pe care încă o păstrez, că traseul spre a lucra la nivel internațional e mai fezabil și mai plauzibil pornind din România, ca o consecință a faptului că cinematografia românească e într-un punct foarte bun (mă refer strict la percepția și validarea internațională a unor filme și a unor creatori, nu la hibele, disfuncționalitatea și subdimensionarea sistemului național) iar asta oferă oportunități reale în relația cu sfera internațională. Cred că unul din principalele neajunsuri ale practicării actoriei în altă țară, dacă nu ești un native speaker al limbii, este încadrarea automată în nișa imigrantului sau străinului, ceea ce îngustează considerabil plaja de roluri pe care le poți accesa.
Cum ai vrea să te descrie oamenii?
Pfuu. Habar n-am. Așa cum m-am descris la prima întrebare. Și cred că mi-ar mai plăcea să fiu descris că un „făcător“ și un om care trăiește. Cu „T“ mare.
Care este super puterea ta?
Făcutul de liste. Dar aș da oricând asta la schimb pe abilitatea de a călători în timp.
Ai vreun regret?
Încerc să mă ghidez după formula în care prefer să regret ceva ce am făcut decât să regret ceva n-am făcut. Nu e aplicabilă tot timpul dar gândul ăsta m-a ajutat de multe ori să sparg tiparul precauției care zace-n mine.
Nu am regrete monumentale, dar am început să simt altfel trecerea timpului și să am o apăsată conștiință a faptului că sunt perioade care nu se mai întorc, ani pe care nu-i mai primești înapoi și în care ai fi putut trăi sau experimenta lucruri și locuri care ulterior devin incompatibile cu vârsta.
Dacă nu ai fi ales actoria, ce meserie ți-ar fi plăcut să ai?
Îmi e dificil să mă imaginez într-o meserie din afara sferei artistice dar există multe arii profesionale, extrem de diverse, în care mi-ar fi plăcut să exist iar acum se înscriu mai degrabă la categoria pasiuni. De unele mă interesez în mod activ, pe altele le practic la nivel de amator sau pur și simplu mă documentez cât de mult pot în legătură cu ele. Sunt fascinat de antropologie, istorie și lingvistică, îmi plac enorm (aproape toate) sporturile, mi-ar plăcea tare să cânt și să scriu, cochetez cu designul interior și cu tâmplăria iar pilotarea avioanelor mi se pare absolut halucinantă.
Chiar dacă știu prea puține despre domeniile astea sunt complet hipnotizat de astrofizică și astronomie. Mi-ar plăcea infinit de tare să descopăr cerurile, deși se spune că aparținem unei generații care s-a născut prea târziu să exploreze globul și prea devreme să exploreze spațiul. În cazul meu ar fi o problema și faptul că „am ajuns prea târziu la petrecerea asta“.
De ce crezi că actorii români (față de cei de peste ocean, de exemplu), nu sunt deschiși în a-și arată și fața „nefardată“, cu grijile și nemulțumirile aferente, picajele emoționale?
Cred că e o generalizare complicată și că există cazuri diverse care sunt condiționate de mediu, educație și aspecte culturale. Așa cum e natural să fie.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
