Skip to content

În februarie – vrem, nu vrem – prin tradiție, sărbătorim iubirea și importanța relației de cuplu. Este adevărat că mulți dintre noi sunt tentați să minimalizeze importanța acestor sărbători (găsind fel și fel de scuze). Dar adevărul adevărat este că relațiile contează, iar cuplul reprezintă una dintre cele mai importante diade sufletești din viața unui adult.

Astfel, nu puteam lăsa să se încheie această lună, fără să vorbim încă o dată despre iubire. De aceea am invitat la acest panel online câteva cupluri și le-am adresat întrebări despre povestea lor de iubire: Alice Năstase Buciuta și Paul Buciuta (de la Revista Tango – Marea Dragoste). Andreea și Andrei Aradits (cuplul format dintr-un expert în yoga și un actor), Petronela Rotar Cotoban și George Cotoban (pasionați de texte bune – ea, autor de carte, și de cultivarea stării comunitare de bine – el, manager la Six Eleven).

De asemenea, avem și un invitat special (probabil, cel mai îndrăgit prezentator de talent show-uri din România): Pavel Bartoș, pentru prima dată în Pagina de Psihologie.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Cum v-ați cunoscut perechea? Ce ținută purta ea(el)?

Paul: Ne-am cunoscut la serviciu și nu-mi amintesc ce purta când am văzut-o prima dată. Însă știu cum era îmbrăcată atunci când am remarcat-o cu adevărat, într-o clipă pe care nu voiam să o mai uit, așa că am scos aparatul de fotografiat și i-am făcut câteva poze. Avea un pulover roz de mohair.
Alice: Ne-am cunoscut la birou, iar eu am simțit o foarte mare reținere față de Paul; mi se părea distant și un pic ostil, așa că m-am poziționat și eu la fel, distantă și nesuferită. Nu-mi amintesc nimic despre hainele lui, dar știu că, atunci când m-am îndrăgostit de el, mi s-a părut frumos – cu și fără haine.

Petronela: Noi ne-am cunoscut virtual, mai întîi. Mie îmi greșise afișul editorul, el a văzut și mi-a semnalat. 10 zile mai tîrziu, ne vedeam pentru prima dată, deși știam o mulțime de lucruri deja unul despre celălalt, vorbeam ore în șir la telefon. Îmi amintesc perfect cum era îmbrăcat, fiindcă el așa se îmbracă de obicei. Geacă groasă neagră (era frig), jeanși, bocanci. Acum geaca stă în dulap, nu a mai purtat-o, dar nu îmi vine să o dau.
George: Primul contact cu Petronela a fost pe Facebook, al doilea în mașină. Nu pot să mă mint că atunci aș fi cunoscut-o. Abia astăzi, după doi ani, pot să mă mint că o cunosc. Singurul lucru despre care sunt convins, referitor la ținuta ei de atunci, este că era una lăbărțată, în stilu-i propriu. Culoarea, croiala, numărul de piese… sunt mistere pentru mine. Eram atent la cu totul altceva.

Andreea: Ne-am cunoscut la locul de muncă – eu lucram pentru departamentul de producție și el juca în primul serial românesc difuzat de Prima TV. Ce ținută purta?  Când l-am văzut prima oară, venise de la mare și purta cu o pereche de blugi foarte scurți și o ie colorată. Nu era deloc pe gustul meu, dar am văzut potențialul.
Andrei: Eu îmi începeam cariera de televizionist într-un serial și soția învârtea niște hârtii pe la producție, parcă? Sau la scenarii… Era îmbrăcată office, cu cămașă și pantaloni și ochelari. Părea foarte cuminte. Accentul pe „părea“ l-am pus după ce am cunoscut-o mai bine.

Pavel: Perechea mi-am cunoscut-o pe holurile Teatrului Național din Timișoara. Era foarte frumos îmbrăcată, avea o ținută extrem de feminină, care o punea în valoare… ca atare.

Cel mai frumos compliment primit de la jumătatea voastră de cuplu?

Andreea: Cel mai frumos compliment? Nu-mi amintesc exact cuvintele, dar știu sigur care a fost: încrederea lui în mine. Momentul în care mi-a spus că pot să am curaj să-mi caut drumul și toate momentele de după, în care m-a sprijinit. Și încă mă sprijină. Pot să mai spun încă unul? Că sunt o mamă bună. Ca orice părinte cred, uneori am dubii. Și am nevoie de confirmare.
Andrei: Mi-a zis că sunt om bun. Nu mai știu când sau cu ce ocazie, dar țin minte că m-a surprins. Nu m-aș fi descris niciodată ca un „om bun“.

Paul: Te iubesc.
Alice: Acolo unde sunt eu, ești și tu.

Petronela: E greu, fiindcă el chiar îmi spune zilnic ceva foarte frumos, ba că sunt cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată, ba că sunt minunată, ba că am suflet bun, ba că sunt foarte deșteaptă și talentată. Așa că atinge toate zonele de validare. Toate sunt foarte frumoase și, mai important, le aud foarte des.
George: Frumoase au fost toate. Ce vremuri… Dacă e musai să aleg numai unul, aș spune că a fost cel referitor la scrisul meu – în genul că i-ar fi plăcut.

Pavel: Ești omul de care am nevoie.

Dacă ar trebui să-i explicați unui copil iubirea, ce i-ați spune, într-o propoziție?

Petronela: Că iubirea e locul acela în care te simți în siguranță, indiferent dacă îți e greu sau ușor. Mai ales atunci cînd îți e greu.
George: Dacă e fetiță, i-aș spune că iubirea își are originea în ea, în acceptarea de sine, în autoconținere, în capacitatea de a se alina, ierta etc. Dacă este băiețel, tot așa. La fetițe, nu mi-a ieșit dintr-o propoziție.

Andreea: Cred că un copil știe cel mai bine ce înseamnă iubirea. Iubirea dintre părinți și copii e cea mai pură expresie a iubirii. Ei, copiii, ne învață ce e iubirea – am învățat foarte multe de la Eric. Acum, când a devenit adolescent, punem în aplicare ce-am învățat. Altfel, nu știu cum ne-am descurca.
Andrei: Nu știu ce-i „iubirea“ în general. Îmi iubesc soția, îmi iubesc copilul, îmi iubesc motanul, îmi iubesc profesia. Folosesc același verb în mod onest pentru situații și sentimente diferite. Nu înțeleg „iubirea“. Nu cred că e substantiv. Cred că e verb. Necesită acțiune.

Paul: Iubirea te face să te simți în siguranță alături de cineva.
Alice: Iubirea te face să vezi cu adevărat frumusețea lumii.

Pavel: Iubirea este ca ciocolata, ai vrea s-o mănânci în fiecare zi. Și când nu o ai… ți-e dor de ea.

Care este cel mai important vis al partenerului (partenerei)?

Andreea: Nu știu care e visul lui Andrei, nici nu știu dacă are unul anume. Dacă am învățat ceva în anii petrecuți cu el, este că nu-și face planuri. Și am învățat și eu să nu-mi fac planuri. Abia reușim să ne planificăm vacanțele.
Andrei: Să îmbătrânim împreună în Grecia, mâncând paste fără gluten și măsline fără lactoză și caracatiță vegetariană, cu simplitatea pe care doar miliardarii înțelepți și-o permit.

℗PUBLICITATE



Paul: Să locuim în America la malul oceanului.
Alice: Să fim mereu o familie frumoasă, fericită, cu mulți copii și mulți nepoți, să ne adunăm la sărbători în casa noastră cu ferestre spre ocean și să fim recunoscători pentru ceea ce trăim împreună.

Petronela: Să nu mai muncească 12 ore pe zi, să găsească o soluție atît de inteligentă, încît să nu mai fie nevoie de felul ăsta de a trăi muncind.
George: Din ce știu eu, este să se mute undeva în sudul Franței, într-o casă înconjurată de lavandă, să cultive roșii, să crească niște capre și să poată trăi exclusiv din scrisul ei.

Pavel: Își dorește să facă facultatea de Medicină.

Modelul vostru de cuplu este… (poate fi cineva din viața reală, din cărți, filme etc.)

Paul: Nașii noștri, Luminița și Mircea.
Alice: Vreau să ne fim noi înșine model și să ne construim o relație cum n-a mai fost alta.

Andreea: Ați văzut „Marley & Me“? Sau „Wonder“? Cred că ei ar fi. Owen Wilson apare în ambele – o fi o coincidență?
Andrei: Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. Eu sunt… cei șapte. Personalitate multiplă. Ea face ordine.

Petronela: Aș fi tentată să zic cuplul Yalom, dar mi-e teamă că aș greși. E greu, cînd ai atîta terapie în spate, să mai ai modele de cupluri. Modelul meu ideal este acela al unui cuplu conștient, aflat într-o relație imperfectă, dar vindecătoare. Cumva, îmi place să cred că noi suntem așa.
George: Modelul meu de cuplu este al nostru. Cu greutăți, cu lupte, cu adevăruri dure, dar și cu tandrețuri, îmbrățișări și sex nebun sau mai puțin nebun. Modelul ei de cuplu este cel al lui Yalom și al soției lui. Cred.

Pavel: Noi doi. Nu avem un model anume.

Pentru ce îi sunteți cel mai recunoscător jumătății voastre?

Petronela: Îi sunt recunoscătoare pentru multe lucruri. Însă pentru felul în care îmi oglindește și bunele, dar mai ales relele, cu blîndețe și înțelegere, ajutîndu-mă să evoluez, îi sunt cel mai recunoscătoare.
George: Pentru că, alături de ea și cu ajutorul ei, reușesc să mă tot descopăr în fiecare zi și, chiar dacă nu e deloc ușor, nu sunt singur pe drumul ăsta. Apoi, pentru îmbrățișările din serile cu îmbrățișări, pentru conținerea ei, atunci când e, pentru alinturile ei, cu care mă mângâie adesea.

Andreea: Îi sunt recunoscătoare pentru că este alături de mine. Pentru familia noastră. Pentru că are răbdare, atunci când eu mi-o pierd. Pentru Eric. Pentru vacanțele minunate pe care le petrecem împreună. Pentru toate momentele frumoase care apar neanunțate.
Andrei: Pentru că mă ține cu picioarele pe pământ când am capul în nori, pentru că mă scoate din groapă când sunt depresiv, pentru că mă trimite zilnic la sală (poate, chiar o să mă duc odată), pentru că, fără ea, stilul meu de viață ar fi fost hipioto-alcoolic, bramburisto-depresiv.

Paul: Pentru dragostea împărtășită și pentru noua viziune de acum – e ca și cum aș fi primit o nouă viață.
Alice: Pentru cât de mult și de devotat ne iubește, pe mine și pe toți cei trei copii ai mei, între care nu face niciodată diferență.

Pavel: Pentru faptul că nu a renunțat la mine atunci când (poate) o meritam, la începutul relației noastre. Și fiindcă a fost cu 5 minute mai deșteaptă decât mine.

De câte ori pe săptămână îi spuneți partenerului cât de mult îl apreciați?

Paul: În fiecare zi cu glas tare și, în gând, ori de câte ori o văd împreună cu fetița noastră, Iza, sau citesc cuvinte scrise de ea.
Alice: În fiecare zi, de multe ori.

Andreea: De prea puține ori. Și scriu asta, deși sunt convinsă că nu e un răspuns original. E un actor minunat, e un tată minunat, e un soț minunat și știu că poate mai mult. Mai are multe de făcut și de demonstrat.
Andrei: Nu știu. Nu m-am gândit. Trebuie să cuantific asta, pentru a intra în rândul lumii?

Petronela: Sper că zilnic îi transmit, într-un fel sau altul. Nu mereu cu vorbe, ce-i drept, sau nu mereu cu vorbe atît de clare. Însă îi spun des că e minunat.
George: De șase ori. Duminica, până și Dumnezeu s-a odihnit.

Pavel: Suntem o pereche care își spune destul de des „te iubesc“, cred că în fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi. Ne face bine.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0