Există o zicală care spune: „Găsește-ți o slujbă care îți face plăcere și nu va trebui să mai muncești niciodată în viața ta“. Acest citat este adesea atribuit în mod eronat lui Mark Twain sau lui Confucius (a apărut pentru prima dată în săptămânalul Princeton Alumni Weekly din 1982). Indiferent de unde provine, citatul popular îmi pare a fi fals.
De ce? Pentru că, oricât de mult ți-ar plăcea ceea ce faci, activitatea desfășurată reprezintă un întreg proces în care depunerea de efort mental și/sau fizic presupune deopotrivă și satisfacție, plăcere, motivație și stres, îngrijorare sau chiar durere.
Conform Oxford Languages, Termenul de „muncă“ reprezintă: „activitatea care implică un efort mental sau fizic făcut pentru a atinge un scop sau un rezultat“.
Suntem cu toții de acord asupra faptului că există frontiere ale cunoașterii abia născute și încă neexplorate. Una dintre aceste zone noi este neuroștiința, studiul creierului. Folosind experimente creative și tehnologie de ultimă generație, s-a descoperit că arta leadership-ului își are rădăcina în știință. Astfel, începem să aflăm ce funcționează și ce nu în încercările noastre de a-i motiva pe cei cu care lucrăm sau interacționăm.
Creierul nostru inteligent
Ne vom concentra pe două zone ale creierului, dintre care una este responsabilă cu reacțiile rapide, iar cealaltă cu gândirea profundă și luarea deciziilor.
Unii oameni de știință consideră amigdala cerebrală drept prima linie de apărare a creierului, în ceea ce privește reacția de tipul „Luptă sau fugi!“. Aceasta funcționează pe pilot automat, căutând mereu stimuli noi. Dacă amigdala identifică un pericol sau o amenințare, transmite un semnal de avertizare corpului, activându-l sub formă de frică, adrenalină, stres, anxietate, insomnie sau alți agenți stresori. Amigdala este cea care îți stimulează corpul și îl ține în alertă până când pericolul este eliminat (de exemplu: când fugi din fața mașinii).
Cortexul prefrontal joacă un rol esențial în învățare, creativitate, imaginație, construirea și dezvoltarea relațiilor și în îndeplinirea obiectivelor. Spre deosebire de amigdala cerebrală, cortexul prefrontal nu funcționează pe pilot automat. Activezi cortexul prefrontal atunci când iei o pauză și începi să te gândești la ceva sau atunci când mintea nu este ocupată, iar gândurile au timp să-ți zboare. Cortexul prefrontal necesită timp, spațiu și energie pentru a funcționa în mod optim și poate fi antrenat pentru a deveni și mai eficient (de exemplu: când rezolvi probleme).
Creierul funcționează pentru a ne face să fim creaturi emoționale. Faptul că simțim mai întâi o reacție față de un eveniment, înseamnă că emoțiile noastre primare sunt factori de motivare puternici pentru comportament.
Sigur sau periculos?
Conform lui Evan Gordon (omul de știință, nu baschetbalistul), principiul fundamental organizator al creierului este cel al răspunsului de tip risc-recompensă. De cinci ori pe secundă, la nivel inconștient, creierul scanează mediul din jur și se întreabă: este sigur aici sau este periculos?
℗PUBLICITATE
Evident, creierul preferă răspunsul legat de siguranță, deoarece astfel poate opera la cel mai sofisticat nivel. Într-o astfel de stare de siguranță, oamenii presupun automat că ceilalți au intenții pozitive și ajung să folosească inteligența colectivă. Acest lucru îi face să se simtă motivați să meargă mai departe având capacitatea de a gestiona ambiguitățile.
În caz contrar, atunci când creierul sesizează un pericol, structura primitivă a acestuia activează starea de luptă sau fugi, ceea ce unii specialiști numesc deturnarea amigdalei (eliberarea hormonilor de stres). Într-un context de gen, oamenii devin suspicioși, mai puțin capabili să-și folosească partea conștientă a creierului (neocortexul). Atunci când nu suntem siguri în legătură cu o situație, o vom trata automat ca riscantă sau amenințătoare și vom începe să ne retragem, ceea ce nu ne va scuti de resimțirea efectelor negative ale stresului.
Efectele negative ale stresului și paradoxul așteptărilor
Știm deja că evenimentele stresante ne pot afecta la nivelul cel mai profund atât sănătatea mintală și cea fizică. Stresul ascunde o serie de mecanisme indirecte, ce includ:
- alterarea reglării afective (niveluri ridicate de anxietate, frică, depresie);
- comportamente ce dăunează sănătății (alimentație deficitară, lipsa exercițiilor fizice, consumul excesiv de alcool, țigări, somn deficitar).
- dereglarea sistemelor neurohormonale (modificări ale producției hormonilor, precum cortizolul, testosteronul și estrogenul);
- inervația directă a țesuturilor de către sistemul nervos autonom (creșterea activității sistemului nervos simpatic are ca efect eliberarea de norepinefrină).
Știți ce este paradoxal? Faptul că angajatorii le cer oamenilor prin fișa postului să fie dispuși la multitasking și rezistenți la stres. În condițiile în care este dovedit științific că stresul cronic anihilează creativitatea, inovația, afectează productivitatea și este cauza multiplelor boli.
Întrebarea este: Ne dorim oameni productivi sau bolnavi? Oamenii bolnavi aduc cu sine o rată ridicată a absenteismului, mai ales prin prisma concediilor medicale aferente. Un efect extrem poate fi și fenomenul demisiilor în tăcere, ce par a fi din ce în ce mai frecvente.
Cum putem crește angajamentul oamenilor?
Așadar, cum s-ar putea influența creierele celorlalți pentru ca situațiile să fie interpretate drept satisfăcătoare, nu riscante?
Există patru stimuli primari (care formează acronimul TERA) ce influențează felul în care creierul citește orice situație prin adresarea unor întrebări sieși, de răspunsurile acordate depinzând valoarea coeficientului obținut:
- T de la Trib: Ești cu mine sau împotriva mea?;
- E de la Expectativă: Știu ce-mi aduce viitorul sau nu știu? (anticiparea viitorului ca fiind sigur);
- R de la Rang: Ești mai important sau mai puțin important decât mine? (dincolo de statut se află modul în care este afișată puterea);
- A de la Autonomie: Am un cuvânt de spus sau nu în această situație? (măsoară gradul de libertate).
Cu cât reușim să creștem valoarea coeficientului TERA, cu atât oamenii se vor simți mai motivați și angajați să meargă mai departe. Prin urmare, pentru un angajament ridicat oamenii au nevoie să simtă că managerilor le pasă, că sunt respectați, că există oportunitate pentru ceva dezvoltare și că sunt importanți pentru companie.
Bibliografie:
- Inteligența emoțională: De ce poate conta mai mult decât IQ-ul, Daniel Goleman
- Creierul și inteligența emoțională, noi perspective, Daniel Goleman,
- Metoda gtd pentru adolescenți, David Allen
- Coaching zi de zi, Michael Bungay Stanier
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
