Skip to content

Relațiile cu alte persoane și, în special, relațiile de cuplu sunt șanse pe care le avem în viață pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine, a ne dezvolta personal și a deveni cea mai bună variantă a noastră. Nu am întâlnit niciun cuplu care să nu aibă parte de provocări, și acest lucru este natural. Unul dintre cele mai dificile momente este atunci când simțim că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Despre nevoia de a fi apreciați și iubiți pentru ceea ce suntem, voi scrie în această primă parte a articolului; iar într-un articol viitor, mă voi concentra pe nevoia noastră de conectare emoțională și sexuală.

Acum câteva zile, în timp ce mă plimbam prin parc, un copil mic cu căciuliță roșie (care fugea plin de energie) mi-a captat atenția. Avea o plăcere teribilă de a simți zăpada și de a trăi toată paleta de senzații. La un moment dat, a rupt un ghiocel și i l-a dăruit mamei. Aceasta l-a luat în brațe și l-a pupat cu mare drag. De la copii până la adulți și bătrâni, cu toții avem nevoie să fim apreciați și iubiți pentru ceea ce suntem. Rareori vorbim despre nevoile noastre, atunci când ele nu sunt satisfăcute. Vorbim rar despre nevoile noastre, pentru că acest lucru ne face să ne simțim expuși și vulnerabili. Dar, chiar dacă evităm să ne simțim vulnerabili, momentele de vulnerabilitate sunt cele care ne apropie, într-o relație.

În viața de zi cu zi, putem observa că bărbații comunică mai rar decât femeile aspecte care țin de nevoile lor personale. Acest lucru este firesc, pentru că modelul de masculinitate promovat în societate este unul care valorizează trăsături precum: independența, puterea, stabilitatea financiară, hotărârea și suprimarea emoțiilor negative. Pentru a putea vorbi despre propriile nevoi, un bărbat trebuie să fie în contact cu emoțiile sale și să aibă curajul de a fi vulnerabil. Mulți bărbați consideră că a avea nevoi este un semn de slăbiciune. Dacă așa stau lucrurile, ne putem întreba, cum să discutăm atunci despre nevoi? Răspunsul este destul de simplu. Discutăm despre nevoi, fără a folosi cuvântul „nevoi“. Spre exemplu, în loc să întrebăm „Ce nevoi ai?“ putem întreba „Ce ți-ai dori să fie diferit în relația noastră?“.

Atât femeile, cât și bărbații au nevoie să simtă iubire necondiționată. Când suntem iubiți pentru ceea ce facem pentru cineva, nu suntem iubiți necondiționat. Cu siguranță, fiecare dintre noi are propria definiție a iubirii. În încercarea de a identifica modul în care definesc eu iubirea, m-am întrebat: „Când m-am simțit iubită cu adevărat?“ Acele momente în care m-am simțit iubită au fost momentele în care nu trebuia să fac nimic. Eram iubită pentru ceea ce sunt. Dacă cineva ne iubește doar atunci când facem anumite lucruri, vom tinde să expunem doar acele părți din noi despre care suntem siguri că sunt apreciate și iubite.

Pentru a iubi necondiționat o persoană, este important să îi înțelegem obiectivele de viață și să credem că merită să lupte pentru ele. Acest lucru ne va ajuta să îi acordăm timpul și spațiul de care are nevoie, pentru a le putea investi în lucrurile care o împlinesc cu adevărat. Când știm că visurile celuilalt merită resursele investite și observăm cum lucrurile progresează, ne va cuprinde un sentiment de respect și admirație față de celălalt – și recunoștință pentru propria relație.

Fiecare își manifestă iubirea pentru celălalt într-un mod unic. Însă, poate, de prea puține ori, îi comunicăm celuilalt ce anume iubim la el. Avem nevoie să știm care sunt calitățile noastre pe care celălalt le apreciază, iar atunci când facem lucruri pentru celălalt, vrem să știm că ele au fost observate și contează. Pentru a evolua într-o relație, este important să cerem și să oferim acest timp de feedback, fiindcă el ne oferă informații despre modul în care suntem percepuți și despre ecoul pe care felul nostru de a fi și comportamentul nostru îl au asupra celuilalt.

Dacă ne gândim care este proporția dintre critica și lauda pe care le oferim, vom realiza că tindem să folosim critica într-un procent mai crescut. Prin dezvoltarea abilităților de reglare emoțională, ascultare activă și comunicare, învățăm să înclinăm balanța în favoarea laudei. Spre exemplu, dacă ne deranjează faptul că partenerul sau partenera întârzie mereu la întâlnirile cu prietenii, îi putem comunica acest lucru. Iar dacă el consideră că este important pentru relație să își modifice acest comportament, va încerca să facă o schimbare. Totuși, modificarea propriilor gânduri, emoții și comportamente este un proces care necesită timp și energie. Din acest motiv, este important să îi spunem celuilalt că observăm progresele și că ele înseamnă mult pentru noi. Pe de altă parte, dacă progresele noastre nu sunt observate, vom fi deseori criticați și rareori lăudați. Acest lucru ne va face să simțim că, indiferent de efortul pe care îl depunem, nu suntem și nu vom fi destul de buni.

Într-o relație, ne dorim să ne simțim iubiți și apreciați. Iubirea este un sentiment care se construiește în timp. Această iubire o purtăm cu noi chiar și în momentele în care nu reușim să ne conectăm cu celălalt așa cum ne-am dori. Datorită stresului și grijilor din viața de zi cu zi, devine o provocare să trăim în prezent și să ne păstrăm abilitatea de a ne accesa emoțiile. Pentru a reuși să facem acest lucru, este nevoie, în primul rând, să avem grijă de noi înșine.

℗PUBLICITATE



Nevoia de conectare emoțională și sexuală

Emoțiile umane sunt acele sclipiri de culoare care ne fac viața fascinantă. Uneori, m-am întrebat: „Cum ar fi viața, fără emoții?“ Regizorul Phillip Noyce a reuși să redea acest lucru în filmul Darul lui Jonas. În film, oamenii au ajuns să trăiască fără a vedea culori, a avea amintiri sau a simți emoții. Jonas, personajul principal, neconformându-se regulilor, reușește să simtă din nou emoții. El ajunge să se îndrăgostească, să simtă iubirea, dar și dezamăgirea. Creierul nostru reușește prin intermediul emoțiilor să declanșeze mecanisme care au rolul de a ne ajuta să ne adaptăm și să învățăm. Nu putem alege să simțim doar emoții pozitive sau doar negative. Le vom simți pe amândouă. Putem alege, totuși, să suprimăm emoțiile pe care le simțim. Să le evităm, pentru a reuși să le micșorăm intensitatea. Ce observăm de cele mai multe ori când facem acest lucru este că vom simți mai puțin intens atât emoțiile negative, cât și pe cele pozitive. Ușor-ușor, vom ajunge să ne deconectăm de noi înșine și de partenerul de cuplu.

În manifestarea emoțiilor, există diferențe destul de puternice între bărbați și femei. Aceste diferențe au fost puse în evidență de zeci de cercetări, care arată faptul că bărbații evită să își arate emoțiile negative. Unul dintre motivele principale pentru care ei fac acest lucru îl reprezintă teama că, dacă vor simți nesiguranță, îngrijorare sau tristețe, nu vor mai fi atrăgători pentru partenera lor. Exprimarea emoțiilor este importantă într-o relație, deoarece ne ajută să simțim că cealaltă persoană empatizează cu noi. Dacă, spre exemplu, avem un conflict la birou cu colegii și ne dorim ca partenerul să ne fie alături, avem nevoie să știm că el înțelege contextul și știe cum e să fii trist.

Faptul că vorbim despre emoțiile noastre îl ajută pe celălalt să înțeleagă că tristețea nu este un subiect tabu care trebuie evitat, ci că relația este un loc sigur, în care tristețea poate fi simțită. De cele mai multe ori, femeile sunt cele care vorbesc despre emoțiile lor, dar multe s-ar bucura ca partenerul să aibă încredere în ele și să simtă că își poate manifesta tristețea. Deși mulți bărbați au nevoie de conectare când le e greu, puțini comunică acest lucru. Așadar, în momentele în care partenerul vorbește despre emoțiile sale, este important să îl ascultăm, să îi punem întrebări și să nu transformăm discuția într-una axată pe noi înșine.

Femeile se simt conectate emoțional atunci când pot vorbi despre emoțiile lor și când partenerul le ascultă și le susține. Bărbații, în schimb, ajung să simtă această conexiune prin intermediul actului sexual. Atunci când o femeie este obosită și stresată, cel mai probabil, sexul va fi primul lucru de pe listă la care ar fi dispusă să renunțe. Însă pentru majoritatea bărbaților aflați într-o relație, sexul nu reprezintă satisfacerea unor nevoi fizice și nici eliberarea unei energii, ci oportunitatea de a se conecta emoțional.

A face sex înseamnă a ne conecta în modul cel mai intim, a ne simți doriți și a simți că partenerul nostru este disponibil din punct de vedere sexual. Atunci când simțim că reușim să trezim pasiune, avem încredere că relația noastră de cuplu funcționează bine. Dacă, din diverse motive, nu ne dorim apropierea fizică și contactul sexual, este foarte important să-i explicăm celuilalt ce simțim și de ce. Altfel, partenerul nostru se va simți respins, se va considera neatrăgător și își va face griji pentru relație. Asemenea sentimente pot duce la distanțare și la construirea unor ziduri, care mai târziu vor fi greu de dărămat.

E nevoie să avem grijă de noi înșine

Pentru a-i putea ajuta pe cei dragi și a fi un refugiu pentru partenerul de cuplu, este important să avem grijă de noi înșine. Dacă noi vom fi persoana care are nevoie de ajutor, celălalt va evita să ne spună ce simte. În general, bărbații își doresc să fie ei un sprijin pentru parteneră, astfel că nu vor vorbi despre problemele lor – pentru că nu putem fi refugiu în timpul unei furtuni care are loc chiar în viața și în sufletul nostru.

Este bine să avem grijă de sănătatea noastră și să nu lăsăm grijile cotidiene și stresul să ne epuizeze emoțional și fizic. Putem avea grijă de noi făcând sport, meditând sau angajându-ne în activități care ne fac plăcere, ne ajută să ne relaxăm, să trăim în prezent și să ne conectăm la noi înșine, pentru ca mai apoi să ne conectăm cu celălalt.

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0