skip to Main Content
Cititorii întreabă: Sunt O Persoană Emotivă, Cum îmi Pot Gestiona Emoțiile?

Cititorii întreabă: Sunt o persoană emotivă, cum îmi pot gestiona emoțiile?

Întrebare sosită pe adresa Paginii de Psihologie, de la Emiliana, o cititoare a noastră: [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

„Sunt o persoană foarte emotivă, cu greu îmi pot gestiona emoțiile, am citit majoritatea cărților apărute pe site-ul vostru, tot ce ține de emoții, atașament, relații și totuși… mă împiedic mereu de aceleași obstacole. Credeți că m-ar mai putea ajuta ceva…?“ [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

Pentru că, uneori, autodezvăluirea are un efect terapeutic cu impact destul de puternic, răspund întrebării tale arătând modalitatea în care eu am lucrat cu emoțiile mele…

De mică, am fost o persoană sensibilă, emotivă, timidă și lipsită de curaj. Nu știam să fiu altfel, pentru că nu am avut niciun model în familie de la care să învăț să fiu altfel. Dar îmi doream să fiu altfel și, pentru asta, încă de când eram în școala generală, lecturile mele preferate erau „biografiile“ oamenilor care au reușit în viață. Nu avea importanță domeniul în care excelau, interesant mi se părea cum alegeau ei să se autodepășească, cum reușeau să-și gestioneze nereușitele pentru a nu renunța și cum trăiau ei emoțiile de eșec sau reușită. Speram să descopăr un secret – ceva ce eu nu aveam și care să-mi confirme motivul pentru care eu eram altfel. Nu am găsit niciun secret și am continuat să fiu aceeași persoană temătoare. Apoi viața s-a rostogolit și mi-a pus în față evenimente și oameni cărora a trebuit să le fac față – în felul meu, cu bagajul meu emoțional, care de multe ori era greu de purtat. Dar dorința de a ști cum au reușit alții, chiar și atunci când se simțeau pierduți, singuri sau neputincioși, m-a dus pe drumul pe care sunt azi.

Și așa a început cea mai frumoasă călătorie pe care am făcut-o în viața mea: călătoria spre mine însămi. Știam unde vreau să ajung. Trebuia să aflu de unde să pornesc, adică să încep să mă cunosc…

Din nou au început lecturile – de filosofie, psihologie, dezvoltare personală, spiritualitate. Aveam o nouă înțelegere a lucrurilor, mă uimea complexitatea trăirilor umane, aflam de ce, cum și de unde… mă bucura perspectiva inedită… și mai era și îndemnul „Creează-te pe tine însuți, fii propria ta poezie“ al lui Oscar Wilde. Înaintam greu, pierdeam de multe ori cărarea, nu era nimeni care să mă cheme și să mă repună pe drumul cel bun, nu știam să cer ajutor, emoțiile mă copleșeau, cu ele era cel mai greu să mă descurc. Nu înțelegeam ce se întâmpla în interiorul meu, nu știam ce să fac cu tot freamătul, uneori chiar cu furtuna de trăiri. Ca să înțeleg prin ce treceam, trebuia să-mi pot oglindi trăirile într-o persoană de încredere, cineva care să mă însoțească în tot acest demers. Mi-am găsit un psihoterapeut și am intrat într-un proces terapeutic. A fost o altă etapă a procesului de autocunoaștere, dar a fost de data aceasta o călătorie planificată riguros și în care m-am simțit în siguranță, înțeleasă și acceptată cu tot bagajul meu emoțional (uneori, jenant de dezordonat). Înțelegerea mea se ridica și ea acum la un alt nivel, îmi exprimam propriile trăiri, amintiri, emoții. Atunci am aflat că emoția este cea care provoacă acțiunea în interiorul nostru. Cunoașterea emoțiilor înseamnă putere. Aveam nevoie de această putere, deci trebuia să-mi cunosc emoțiile și locul unde erau ele „depozitate“. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

„Cu siguranță, atunci când emoțiile sunt blocate fie în afara conștienței, fie în afara controlului, va exista o posibilitate mai mică de a reflecta asupra lor folosind logica.“ – Sue Gerhardt [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

Am folosit mai multe tehnici, dar abilitatea terapeutului a făcut ca acesta să aleagă pentru mine ceea ce mi se potrivea cel mai bine.

Știam – undeva, cufundat adânc în psihicul nostru, există ceva pe care îl putem numi subconștient. El stă la baza lumii noastre conștiente; tot el depozitează și amintirea emoțiilor. Toate emoțiile pe care le-am trăit sunt înmagazinate în interiorul lui: bucuriile simple ale copilăriei, secretele noastre, dar și amintirile cele mai dureroase înregistrate cu sunet și lumină. Toate aceste înregistrări sunt înmagaziate sub formă de imagini și simboluri. Dar paznicul depozitarului este puternic și înțelept și decide ce emoții pot ieși și când anume, pentru a asigura supraviețuirea ființei umane. Această funcție este îndeplinită de mecanismele noastre de apărare. Dacă nu ar fi mecanismele de apărare, am fi copleșiți de emoții negative, întunecate, de necontrolat, care ne-ar putea crea un stres patologic. Doar că, uneori, paznicul nu poate ține în frâu tot conținutul instabil și acesta năvălește afară; atunci, în interiorul minții răsună sirene cu lumini roșii, iar corpul răspunde printr-o rafală de adrenalină; potopul de emoții ajunge în mintea conștientă și ne inundă. Ca într-un cinematograf, pe ecranul minții se derulează imagini cu noi și despre noi – pentru că fiecare imagine vine împreună cu amintirea și emoția ce-o însoțește.

Așadar, fiecare emoție e însoțită de o amintire, alcătuită la rândul ei din imagini și simboluri. Munca mea cu terapeutul? A fost o călătorie în care (apelând la imagini și simboluri) am parcurs drumul până la amintirea care era depozitată în subconștient împreună cu emoția care o însoțea.

Există un instrument psihologic intitulat DRUMUL (De ce simțiți așa cum simțiți), care a fost creat de Robert M. Roerich, M.D. Acest instrument de evaluare este format din 5 părți și aduce la suprafață din subconștient informații despre sine și despre ceilalți, prin relatarea în mod conștient a unei călătorii și a aspectelor întâlnite pe parcurs de cel intervievat. Metoda dispune de un glosar de imagini, iar terapeutului îi revine sarcina măiastră de a interpreta, de a traduce imaginile exprimate de pacient în emoții. Astfel, am aflat despre mine lucruri pe care mi „le-am reamintit“ fără să fi știut că erau acolo. A fost o muncă de un an de zile, dar apoi s-a petrecut momentul fascinant în care am aflat unde erau închise emoțiile mele – și le-am eliberat. Am scăpat de multă încărcătură emoțională și am putut mai apoi să-mi simt emoțiile într-un fel care să mă ajute să trăiesc autentic și plenar fiecare moment al vieții.

Relația terapeutică a fost cea care mi-a oglindit propriile emoții și m-a pus în contact cu ele, pentru ca să reușesc să le înțeleg și să le folosesc ulterior pentru evoluția mea.

Sub diferite alte forme, acest instrument l-am mai găsit folosit în psihoterapie. Dar eu i-am rămas fidelă primului meu DRUM – și asta folosesc și eu acum în cabinet, pentru pacienții mei.

[cs_divider divider_style=”divider6″ divider_backtotop=”yes” divider_height=”1″]

Dacă ai și tu întrebări concrete la care ți-ai dori să primești un răspuns, te rugăm să ne scrii la adresa: contact@paginadepsihologie.roÎncercăm să răspundem cât mai corect din punct de vedere științific, ceea ce înseamnă că nu vor fi neapărat răspunsuri confortabile sau cele pe care ai vrea să le auzi – dar cel puțin te asigurăm de faptul că suntem sinceri și cât mai profesioniști posibil.

Cornelia Hancsiki

Cornelia Hancsiki - psiholog și psihoterapeut integrativ, membru al Colegiului Psihologilor din Romania și al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută