Trăim într-o societate din ce în ce mai „vizuală“, în care e tot mai uşor să fim văzuţi şi judecaţi după ceea ce se vede. Tehnologia ne oferă instrumente extrem de uşor de folosit şi aflate mereu la îndemână pentru a fotografia sau filma pe cineva. Tocmai am urmărit filmuleţul cu Prinţul William la prima sa apariţie publică de după naşterea celui de-al treilea copil, în care a fost filmat străduindu-se să nu adoarmă. Filmuleţul a stârnit un val de empatie din partea părinţilor. Însă, în multe alte situaţii, fotografii sau filmuleţe ale celebrităţilor sunt folosite pentru a critica, chiar batjocori o anumită apariţie.
Fetele de liceu sunt tot mai atente cu ce se îmbracă şi cum se machiază. „Nu ştii niciodată când îţi face cineva poză sau când poţi rata un selfie fain cu colegii, că nu te-ai aranjat în ziua respectivă” îmi povestea o adolescentă zilele trecute, plângându-se de faptul că mama nu înţelege că ea trebuie să se machieze în fiecare zi. Iar valul de tehnologie îi loveşte şi pe băieţi: „M-am luat la trântă cu un coleg, că m-a enervat… că mi-a făcut o poză pe ascuns şi arătam ciudat… şi a început să îşi bată joc. Aşa face el, ne face poze pe ascuns la toţi, în poziţii ciudate, să arătăm naşpa şi apoi râde“ îmi povestea acum câteva săptămâni un elev de clasa a IX-a.
Care e soluţia, aşadar, în această lume în care tot mai mulţi ochi sunt aţintiţi asupra noastră? Cum ne protejăm? Și cum ne protejăm copiii? Într-o lume în care stilul de viaţă încurajat este cel sedentar, mâncarea accesibilă este cea nesănătoasă şi porţiile mari sunt mai rentabile ca preț, pe de o parte. Iar pe de altă parte, valorizăm silueta atletică, perfectă atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor. Pare că vrem să mâncăm nesănătos, să depunem cât mai puţin efort fizic, dar să arătăm perfect. O fi posibil?
De peste 30 de ani, țările dezvoltate se luptă cu o epidemie a obezităţii atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor. Iar în ultimii ani, s-a constatat un fapt îngrijorător: această luptă a adus un val de stigmatizare a persoanelor obeze şi o idealizare a siluetei atletice, situație care ne predispune la probleme de imagine corporală şi tulburări de comportament alimentar. Şi, desigur, cei mai vulnerabili sunt copiii noştri. Care au de înfruntat nu doar privirile colegilor de clasă (cum era atunci când noi, părinţii lor, eram la şcoală), ci şi comentariile prietenilor de pe facebook şi alte reţele de socializare.
Aşadar, ce putem face să ne protejăm copiii? Haideţi să începem cu câteva lucruri pe care să nu le (mai) facem:
℗PUBLICITATE
1. Nu exprimaţi de faţă cu copiii comentarii critice cu privire la corpul altor persoane. Cel mai bine ar fi să ne abţinem cu totul de la a judeca forma corporală şi greutatea celor din jur, dar – aşa cum spune Brené Brown – ne place tare mult să judecăm. Totuși, haideţi să facem un efort şi să evităm asemenea comentarii în preajma copiilor.
2. Nu vorbiţi despre sport ca despre o modalitate de a slăbi. Dacă aveţi un copil supraponderal, încurajaţi-l să facă sport pentru a fi sănătos şi faceţi din sport o activitate plăcută pentru întreaga familie. Nu-l trimiteţi la sport ca pedeapsă, fiindcă nu are greutatea potrivită şi trebuie să slăbească.
3. Nu vorbiţi despre diete şi cure de slăbire, ci despre alimentaţie sănătoasă. Copiii nu ar trebui să țină cură de slăbire nici dacă sunt supraponderali; ei ajung treptat la o greutate sănătoasă prin dezvoltarea unui comportament alimentar sănătos.
4. Nu faceţi comentarii critice despre corpul propriului copil. Cabinetele de psihologie sunt pline de adulţi care au fost copii „prea graşi“, „prea slabi“, „prea înalţi“, „cu nasul prea mare“, „cu urechile clăpăuge“ etc. Sigur că ar putea auzi aceste lucruri din altă parte, însă din partea părinţilor ar trebui să vină încurajări, aprecieri şi acceptare necondiţionată, nicidecum critică.
E timpul să spunem #nostigmanoshame şi să oprim stigmatizarea. Să ne oprim din a judeca. Oricum ai arăta, oricând se poate găsi cineva să spună ceva critic. Însă asta trebuie să înceapă cu noi, adulţii. Cu a ne provoca şi restructura propriile prejudecăţi şi propria ruşine vis-a-vis de imaginea corporală. Cu a ne accepta şi a ne valoriza dincolo de formă şi greutate. Valorizare, încurajare şi sprijin, în loc de judecată, critică şi motivaţie negativă. Cum ar arăta lumea, dacă noi am putea face asta?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
