Irina Ciureanu este mamă, psihologă și psihoterapeută cu o solidă pregătire profesională, având multiple formări și specializări în țară și în străinătate. Este unul dintre puținii terapeuți AEDP (Accelerated Experiential Dynamic Psychotherapy) din țara noastră, metodă care combină teoria emoțiilor și a atașamentului, cercetările neuroștiințifice și tehnicile de conectare la corp, pentru a obține rezultate durabile. După o carieră de peste 15 ani în mediul corporatist, ca psiholog de business și manager de resurse umane, Irina a ales psihoterapia, lucrând cu clienți din întreaga lume, ajutându-i să-și vindece anxietatea, depresia, traumele și relațiile problematice. Am stat de vorbă cu ea despre un subiect mai puțin abordat la noi: depresia în rândul persoanelor vârstnice – cum îi recunoaștem semnele, cum comunicăm cu seniorii despre asta și când e cazul să apelăm la un specialist.
De ce apare depresia la vârstnici?
Pe măsură ce îmbătrânim, trecem prin pierderea prietenilor noștri în vârstă; ne pensionăm și asta se poate resimți ca o pierdere a „identității“ profesionale; ne confruntăm cu diverse afecțiuni fizice și cognitive – precum demența – care ne pot diminua sau chiar anula independența. Toate aceste schimbări aduc o tristețe profundă. Bătrânețea se poate resimți ca o pierdere: a rolului profesional, a celor dragi, a autonomiei. E o pierdere greu de gestionat, mai ales pentru cei care nu au conexiuni sociale, pentru cei care se confruntă cu singurătatea.
Apariția depresiei la vârstnici poate fi explicată și prin procesele chimice de la nivelul creierului. Există anumite substanțe chimice, precum neurotransmițătorii, care influențează starea de spirit și pot favoriza apariția depresiei la bătrânețe. La acest lucru contribuie și faptul că el, creierul, face față mai greu la schimbările stresante din viață, odată cu înaintarea în vârstă.
Dintre toate cercetările făcute în domeniu, cele cu care am rezonat cel mai mult sunt ale psihologului american John T. Cacioppo. Studiile efectuate de el și echipa sa evidențiază legătura dintre izolarea socială sau singurătate și sănătatea mintală și fizică.
Mai exact, persoanele singure sau – atenție! – care se simt singure prezintă un risc mai mare de depresie. Mai mult, izolarea socială impactează negativ funcționarea biologică a organismului: crește inflamația din corp, scade rezistența sistemului imunitar, au loc modificări, inclusiv la nivelul activității genelor! Toate acestea cresc riscul apariției bolilor cronice și a tulburărilor mintale. Tot Cacioppo a mai ajuns la o concluzie foarte interesantă în studiile sale: nu doar cantitatea, ci și calitatea conexiunilor sociale contează. Cu alte cuvinte, o persoană în vârstă poate manifesta simptome de depresie, dacă se simte neîmplinită, neînțeleasă sau nesusținută în relațiile cu cei din jur.
De asemenea, tehnologia poate crește riscul de depresie: de exemplu, atunci când interacțiunile online înlocuiesc conexiunile sociale offline, care au și ele rolul și farmecul lor.
Pe lângă izolarea socială – care are un cuvânt primordial de spus în apariția depresiei la vârstnici –, amintim și tulburările cognitive. Depresia coexistă uneori cu demența, spre exemplu, căreia îi poate accelera declinul. Unele studii sugerează că depresia este un factor de risc pentru diverse tulburări cognitive, în timp ce altele o încadrează în categoria efectelor/consecințelor.
La rândul ei, depresia vasculară este asociată cu boli cerebrovasculare, așa cum este accidentul vascular cerebral sau boala vasculară mică. Practic, aceste afecțiuni vasculare favorizează apariția depresiei.
Cum recunoaștem depresia la persoanele vârstnice?
În general, ceva mai greu decât la adulții mai tineri. Depresia la persoanele în vârstă este mai dificil de detectat, deoarece ea tinde să fie confundată cu o parte firească a procesului de îmbătrânire sau cu simptome specifice altor probleme de sănătate. Câteodată, simptomele caracteristice depresiei la vârstnici sunt mai greu de identificat. Totuși, ele există și pot fi recunoscute, dacă suntem prezenți și atenți la cei din jurul nostru.
De exemplu, putem remarca tristețea sau disperarea persistentă, lipsa de speranță, semne caracteristice depresiei pe care nu trebuie să le confundăm cu momentele trecătoare de tristețe, firești în viața oricăruia dintre noi. De regulă, starea de tristețe persistentă este acompaniată de pierderea interesului pentru activitățile care înainte le aduceau bucurie persoanelor în vârstă din viața noastră: poate observăm că nu mai dedică timp hobby-urilor la fel cum o făceau înainte, evită evenimentele la care altădată participau cu plăcere, se retrag din contextele sociale în care obișnuiau să se implice.
Totodată, tulburările de somn, oboseala și lipsa de energie sunt simptome asociate cu depresia, pe care le putem întâlni chiar și împreună. Într-adevăr, unele persoane cu depresie reușesc totuși să doarmă, dar, chiar și așa, se trezesc fără vlagă, lipsite de energie, ca după o noapte fără odihnă sau cu un somn fie insuficient, fie de foarte slabă calitate.
La nivel cognitiv, capacitatea de concentrare, memoria și abilitatea de a lua decizii sunt afectate: vârstnicilor cu depresie le poate fi greu să ia chiar și cele mai simple decizii în viața cotidiană sau uită lucruri – iată de ce, câteodată, putem confunda simptomele depresiei cu cele ale unor alte afecțiuni, precum Alzheimer. Și sănătatea fizică are de suferit: printre altele, persoanele cu depresie își pot pierde apetitul și trec prin schimbări, uneori severe, de greutate. Și nu în ultimul rând, gândurile la moarte sau la suicid semnalează prezența depresiei. Ele pot fi exprimate direct sau mai subtil, sub formă de glume sau ca aluzii pe care riscăm să le trecem cu vederea, dacă nu suntem suficient de atenți în interacțiunile cu cei dragi. Dacă cei din jur își exprimă, mai mult sau mai puțin direct, gândurile despre moarte sau sinucidere, este esențial să le luăm în serios și să apelăm din timp la ajutor de specialitate.
Simptomele, după cum vedem, există și se manifestă mai mult sau mai puțin subtil – la nivel psihologic și uneori chiar și fizic. Totul este să le observăm și să nu le punem pe seama procesului natural de îmbătrânire.
Cum știm că este depresie și nu doar o stare de tristețe care va trece?
În primul rând, este necesar să facem foarte clar distincția dintre cele două. Tristețea este o reacție emoțională normală, care apare la evenimente stresante (precum pierderea cuiva apropiat sau aflarea unei vești negative), manifestându-se prin melancolie și dezamăgire. În general, e echivalentă cu absența bucuriei.
Depresia, în schimb, este o tulburare medicală, legată sau nu de evenimentele stresante din viață. Așa cum am observat, depresia se caracterizează printr-o stare de tristețe persistentă și printr-o serie de simptome severe, inclusiv prin dureri fizice, tulburări de somn, lipsa poftei de mâncare.
Dacă tristețea este o reacție emoțională firească și tranzitorie, depresia este o tulburare medicală, care necesită, de cele mai multe ori, intervenție terapeutică și, în unele cazuri, tratament medicamentos specializat. Depresia nu trece de la sine, ea nu dispare doar pentru că ne îndeamnă cineva drag să „depășim momentul“ sau ne încurajează, spunându-ne că „mâine va fi mai bine“.
Când cerem ajutorul unui specialist?
℗PUBLICITATE
Apelăm la ajutor de specialitate atunci când observăm că persoanele dragi din viața noastră manifestă o stare persistentă de tristețe, își pierd interesul pentru activitățile care le bucurau înainte, își schimbă brusc dispoziția, se retrag din contextele sociale care le bucurau altădată. Gândurile legate de sinucidere și comportamentele autodistructive sunt, de asemenea, semnale de alarmă majore.
Un specialist face o evaluare a pacientului și îi poate prescrie un tratament adecvat și, totodată, ne ghidează și pe noi – familia și prietenii apropiați – în modul în care îl putem susține pe cel drag. Vârstnicii cu depresie au nevoie de noi în viața lor, dar este important ca noi să înțelegem cum să le fim alături și cum îi putem susține să traverseze mai ușor perioada dificilă prin care trec. Ghidajul unui specialist este de mare ajutor în direcția aceasta.
Când este nevoie de ajutorul unui psihiatru?
Psihiatrul poate interveni, de exemplu, când vârstnicul se confruntă cu tulburări de somn, cu lipsa poftei de mâncare, când are tulburări de concentrare sau de memorie. În prescrierea tratamentului antidepresiv este crucial să se țină cont de alte afecțiuni ale pacientului, dacă există.
În prezent, există la nivel internațional modele de îngrijire integrate, holistice, care combină tratamentele medicale, psihologice și sociale. În cazurile ideale, vorbim de o colaborare între medicii cu diferite specializări, iar psihiatrul intervine consultându-se cu colegii săi pe baza stării generale de sănătate a pacientului și, implicit, a celorlalte afecțiuni. Din păcate, în România, vârstnicii primesc, nu de puține ori, sfaturi contradictorii de la medici specialiști sau chiar diagnostice diferite – pentru că mai multe afecțiuni au simptome asemănătoare.
Totuși, și în țara noastră, unii medici psihiatri colaborează cu psihoterapeuții. Psihoterapia merge în tandem cu tratamentul medicamentos prescris de psihiatru. De altfel, doar medicul psihiatru poate prescrie tratament medicamentos antidepresiv.
Pe lângă terapie, cum poate fi de ajutor familia?
În primul rând, familia poate interveni de-abia după ce observă, înțelege și acceptă simptomele de depresie, frecvent întâlnite în special în rândul vârstnicilor instituționalizați. Izolarea socială, pierderea partenerului de viață, diverse boli cronice, diminuarea independenței, tulburările cognitive sunt factori majori de risc pentru depresie.
După ce cunoaște, înțelege și acceptă toate aceste lucruri, familia poate oferi sprijin emoțional, poate încuraja independența celuilalt și îl poate invita să fie el însuși, prin exprimarea propriilor valori și practicarea unor activități care-i dau sens. Permisiunea celuilalt de a ajuta și de a se implica activ este, la rândul ei, foarte importantă. Când o persoană în vârstă este lăsată să-și ajute familia – bineînțeles, în funcție de starea sa de sănătate și de posibilitățile proprii – simte că are un sens, o menire. Ajutorul poate lua diverse forme: timpul petrecut cu nepoții, găzduirea animalului de companie al familiei, pregătirea unei mese în weekend pentru cei apropiați.
Acestea sunt însă recomandări generale. Fiecare ființă umană este diferită, are propriile nevoi și o stare de sănătate individuală. Prin urmare, ajutorul familiei este personalizat. Recomand să comunicăm deschis cu vârstnicii din viața noastră, să fim atenți la nevoile lor spuse sau nespuse, pentru că ei ne dau semne despre cum se simt bine să fie ajutați. Să ținem cont că nu întotdeauna felul în care vrem noi să ajutăm coincide cu felul în care ceilalți au nevoie să fie ajutați.
Mi se pare destul de greu să explicăm unui bunic, de exemplu, că trece printr-o depresie și că are nevoie de ajutor. Cum facem asta?
Prin intermediul relației construite până în acel moment cu el. Dacă îl cunoaștem bine, înseamnă că știm cum reacționează, care sunt stimulii la care răspunde pozitiv, care sunt cei la care reacționează negativ. Relația construită deja ne dă toate indiciile necesare pentru a ne ajusta comunicarea, acțiunile, comportamentele legate de un subiect așa sensibil precum depresia.
Celălalt are nevoie să știe că suntem acolo pentru el, că-l susținem și îi validăm sentimentele. Totodată, este util să-l implicăm în contexte familiale, să-l încurajăm să participe la activități plăcute, să-l inspirăm prin propriul exemplu pozitiv: prin mișcarea pe care o facem, prin stilul alimentar sănătos pe care-l adoptăm, prin felul deschis în care vorbim despre emoțiile și trăirile noastre, inclusiv despre cele inconfortabile. Din nou, aceste recomandări sunt unele generale.
Explicațiile se adaptează la nevoile și la personalitatea celuilalt. Răspunsurile de care avem nevoie se află în interiorul relației cu celălalt. Cu siguranță este nevoie să fim răbdători, empatici, cu atât mai mult când vine vorba despre vârstnicii care suferă de depresie.
Cum putem evita depresia, atunci când vom fi vârstnici?
Așa cum există factori de risc pentru depresie, tot așa există și factori pozitivi, care previn apariția depresiei: crearea și menținerea conexiunilor sociale cu prietenii, familia, comunitatea din care facem parte reprezintă unul dintre acești factori.
Este util să ne implicăm în activități care ne dau sens, fie că e vorba despre grădinărit, croșetat sau voluntariat, și să cultivăm relațiile în care ne simțim noi înșine, acceptați și susținuți pentru ceea ce suntem. De asemenea, putem învăța hobby-uri noi – provocările mai mici ne oferă șansa să deprindem abilități noi, să ne antrenăm curiozitatea și abilitățile, dar și să ne formăm abilități noi.
Sănătatea fizică este la fel de importantă precum cea psiho-emoțională. De aceea, pe lângă cultivarea conexiunilor și practicarea hobby-urilor, recomand mișcare adaptată posibilităților noastre, alimentație sănătoasă, odihnă suficientă.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
