Skip to content

Relativ recent intrat în lumina reflectoarelor, termenul de Sleep Training, sau antrenament de somn, a devenit rapid sursa unor îndelungi dezbateri, ducând la controverse sau chiar la culpabilizarea anumitor consultanți în somnul bebelușilor, pentru metodele aplicate. Deși în top 3 al celor mai apăsătoare probleme menționate de părinți se află întotdeauna lipsa somnului din primii ani de viață ai bebelușilor, iată că, totuși, mulți încă se gândesc de 2 ori înainte de a-și găsi curajul de a apela la un consultant. Majoritatea încearcă întâi fie să schimbe orarul de somn, fie să-l aducă pe cel mic în patul matrimonial, poate chiar să-l adoarmă în mașină sau căruț ­‒ orice pare că ar funcționa, chiar și pe termen scurt.

O să încep printr-o dezvăluire a modului în care aleg să colaborez cu părinții care au nevoie de o mână de ajutor, sau de o gură mare de somn. Mărturisesc că eu fac adesea alegerile pe baza simțului, mai mult decât a logicii. Îmi este bine atunci când dau crezare trăirilor, când aleg chimia pe care o am cu cel de la capătul telefonului și ascult vibrațiile spațiului creat între noi. Cred, deopotrivă, că și părinții aflați în căutarea consultantului potrivit, pot aplica aceleași considerente. Consultantul trebuie să fie cel care vă face să vă simțiți, în primul rând, înțeleși, auziți și căruia să vă puteți destăinui, având încredere deplină. Doar luptând ca niște coechipieri puteți avea victorii și puteți triumfa, cu un bebeluș bine odihnit.

Cine îl învață pe bebe să doarmă?

Ca în orice colaborare cu un specialist, alegerea acestuia în vederea soluționării problemelor cu care vă confruntați poate fi o provocare în momentul de față, când oferta este atât de largă. Recomand întotdeauna să nu se aștepte până la momentul critic, în care părinții se lovesc de oboseală cronică, iar cel mic are deja un program haotic. Ideal ar fi să apelați la un specialist încă din primele zile de viață ale micuțului, pentru că dacă veți înțelege nevoile sale, cum se dezvoltă acestea, în funcție de vârstă și dacă așterneți o fundație solidă a somnului, cu siguranță, mai târziu, nopțile albe vor fi evitate. Indiferent de motivele care vă determină să apelați la ajutorul unui specialist sau oricând vă decideți să faceți acest pas, vă îndemn să aveți în vedere următoarele criterii:

℗PUBLICITATE



  1. Consultantul trebuie să dețină o certificare și studii dovedite în domeniu, nu să fie o persoană care doar a dispus de timpul suplimentat necesar răsfoirii mai multor cărți de specialitate. Alegând o persoană care este certificată, veți avea garanția că informațiile dobândite sunt bazate pe cercetări și studii consacrate, și nu pe o abordare personală.
  2. Recomand să alegeți o persoană cu care să împărtășiți aceleași valori și care să vă înțeleagă stilul de parenting. Chit că, poate, anumiți părinți aleg să fie mai autoritari, pe când alții, poate, se regăsesc în stilul permisiv, întotdeauna puteți face echipă cu persoana care vă înțelege nevoile și care vă împărtășește filosofia de creștere a copilului. Este de dorit să existe o discuție detaliată preliminară semnării contractului, pentru a vă asigura că specialistul se va ridica la înălțimea cerințelor voastre și că va concepe soluția potrivită problemei în cauză.
  3. Este de preferat ca respectivul consultant să fi lucrat deja cu o diversitate de metode, pentru a putea concluziona cu ușurință care este cea mai potrivită copilașului vostru. Un consultant care practică aceeași metodă, indiferent de tiparul copiilor, are șanse mai mici să obțină rezultatele scontate. Pe de altă parte, un consultant care este deschis aplicării unor strategii diverse va alinia cu ușurință soluția optimă cu dificultățile întâlnite.
  4. Vă poate îndeplini consultantul cerințele? Credeți că proiectați niște așteptări realiste? Ar fi bine ca încă de la început să clarificați aspectele realizabile, pentru a nu trăi cu iluzia unor posibile schimbări drastice imediate. Succesul rămâne, până la final, în mâinile părinților, dar este direct corelat cu suprijinul oferit de consultant.
  5. Cunoașteți alte persoane care au avut succes în colaborarea cu specialistul ales? Deși, de cele mai multe ori, ne sunt extrem de utile informațiile primite de la cunoștințe sau descoperirea unor testimoniale, aveți grijă la această sabie cu două tăișuri. Ne putem folosi de experiența celor din jur doar atunci când putem diferenția între temperamentele copiilor noștri, pentru a înțelege de ce metoda folosită asupra unuia poate nu va avea acelasi impact și în cazul personal.

Cu toate acestea, este important de menționat că niciun specialist nu poate garanta că veti dobândi în cele câteva săptămâni de colaborare un somn perfect pentru micuțul vostru. Succesul se datorează într-o proporție covârșitoare consecvenței și perseverenței voastre. Dincolo de toate, voi rămâneți experți în propriul copil și nimeni nu îl va cunoaște vreodată mai bine. Responsabilitatea specialistului este de a vă ghida pe parcusul călătoriei voastre și de a vă susține necondiționat în atingerea obiectivelor dorite. Dacă turnați o fundație solidă, bazată pe onestitate și dacă vă veți asculta instinctele, cu siguranță, consultantul ales va fi cel mai potrivit pentru familia voastră.

Care sunt așteptările realiste de la un consultant?

Indiferent de propriile criterii de selecție, după ce găsiți consultantul cu care rezonați cel mai bine, util ar fi să îi formulați și urmatoarele solicitări:

  • Consultantul să vă ofere o discuție preliminară, în care să aveți șansa de a oferi toate detaliile necesare. Trebuie sa îi prezentați un tablou complex al familiei voastre, pentru a primi la schimb soluția adecvată.
  • Să primiți un plan de somn personalizat pentru familia voastră, în funcție de modul de abordare cu care vă simțiți confortabil.
  • Să primiți un feedback zilnic sau să aveți ocazia de a menționa evoluția cazului vostru.
  • Specialistul să vă ofere minim o săptămână de colaborare, pentru că altfel nu puteți concluziona ce funcționează pentru micuțul vostru, sau ce ajustări sunt necesare.
  • Să vă simțiți în permanență susținuți și motivați, pentru că este un proces de durată, care a început deja pe un fond de oboseală, iar modificările de rutină necesită energie și răbdare.

Așadar, oricât ar părea de simplu, la prima vedere, să găsiți un specialist ce poate regla somnul micuțului vostru, există o sumedenie de filtre prin care puteți ajunge la persoana potrivită vouă. Încredeți-vă în propriile instincte și, cu certitudine, veți porni la drum alături de cel care vă poate reaminti ce înseamnă un somn de calitate și, implicit, un copil fericit.

Sunt de două ori mamă, consultant certificat în somnul bebelușilor și al copiilor de până în 6 ani, pasionată de parenting și relații interumane. Mă preocupă odihna celor mici și liniștea celor mari, având ca misiune să îndrum părinții spre un somn calitativ și o relație armonioasă cu copiii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0