skip to Main Content

Am fost interesată de rolurile și stereotipurile de gen încă de prin adolescență, când am început să activez în zona voluntariatului. Însă, abia când am intrat în cabinetul de psihoterapie am avut acces direct la arhiva acestei vechi povești originare, bine înrădăcinată în cultura noastră.

Chiar din momentul în care o femeie este însărcinată, întrebăm: „Este băiat sau fată?“. Astfel că, fără să ne dăm seama, contribuim la șablonul a două categorii ce lasă foarte puțin spațiu pentru orice altceva, în afară de conturul prestabilit. La fel ca și mine, îmi imaginez că și tu cunoști bine aceste povești. Doar că, în universul interior, în spațiul de siguranță, narativa pare să fie mai nuanțată și mai puțin duală. Ce se întâmplă dacă nu întâlnești definiția șablonului? Dacă ești un bărbat ce nu este interesat de mașini sau sport? S-ar putea să simți că ești insuficient, inadecvat sau incomplet.

Îți propun să descoperim ce facem cu moștenirea așteptărilor legate de modul în care un bărbat „trebuie“ să fie, să gândească, să acționeze, și felul în care toate acestea  influențează sentimentul de a ne simți întregi în propria viață și în relații.

Ce ne povestește trecutul?

Strămoșii noștri, alături de maimuțe, au exercitat controlul asupra comunităților din care făceau parte prin forță fizică, intimidare, agresivitate și impulsivitate (ce-i drept, o strategie care în trecut ne-a ajutat să facem pași în ceea ce privește supraviețuirea). Mai târziu în istoria omenirii putem vedea exprimarea acestui lucru prin războaie și interese militare. Apoi, pe măsură ce am evoluat ca specie și praful conflictelor s-a așezat, am încercat să remodelăm trecutul în care puterea și controlul erau cărțile câștigătoare și am făcut loc mișcărilor pacifiste, drepturilor egale. Toate acestea semnalau că standardizarea rolurilor se aflau într-un proces de redefinire.

Cu toate acestea, continuăm să încurajăm mulți bărbați să urmeze aceste stereotipuri primare, sărace și, de multe ori, nerealiste ale masculinității: luptă, succes, afișare a puterii fizice, dominare. Totuși, devenim perplecși când acestea se manifestă prin agresivitate sau control în relații și societate. De cele mai multe ori, doar atunci ne întrebăm ce se întâmplă cu băieții când ajung la vârsta adultă?

Esther Perel ne aduce în conștient faptul că prezentăm masculinitatea ca pe o datorie sau ca pe o performanță, contribuind la sentimentul că masculinitatea poate fi greu de obținut și foarte ușor de pierdut. Trecutul ne spune o poveste. Mai știu cât de importantă poate să fie vocea naratorului, iar Esther Perel este un povestitor tare iscusit ‒ vă spun asta și din experiența personală: acum mai mulți ani am avut ocazia de a-i lua un interviu. Dar într-un material și mai recent, aceasta ne-a vorbit despre mesajele cu care masculinitatea a fost înzestrată: vă invit să urmărim acest video.

Devenim ce considerăm a fi normalitate

Într-unul din articolele rubricii, am scris despre mindset ‒  setul de convingeri și atitudini dobândite ‒ și impactul pe care acesta îl are asupra gândurilor, emoțiilor și  în luarea deciziilor. În contextul de față, masculinitatea, ca orice altceva, depinde de convingerile asimilate din societate și de mesajele din familia de origine. Christopher Taylor a elaborat o lucrare de doctorat, în cadrul Departamentului de Educație și Leadership din Miami University, în care a observat indivizii din frății și a extras o descriere ce se aplică, în general, bărbaților din întreaga societate: „Trebuie să arăți o față care să spună că totul este bine, că fiecare situație este sub control. Să învingi e crucial. Bunăvoința nu este o opțiune; nici compasiunea. Asemenea sentimente sunt tabu, fiind criterii pentru a evalua dacă un tip anume se ridică la nivelul standardelor“.

Ce îmi doresc să evidențiez este faptul că masculinitatea nu e ceva ce în mod natural presupune a fi agresiv, competitiv sau insensibil. Mai degrabă, felul în care credem și ne raportăm la aceasta creează așteptări ce, inevitabil, duc la rezultate.

Iar acum am ajuns și la prima parte practică a acestui material. Pentru asta, te invit să faci o călătorie în timp și să îți notezi mesajele pe care le-ai primit în copilărie despre cum ar trebui să fie un băiat:

  • Cum erau bărbații în vremea copilăriei tale? (Dă-ți voie să fii cât mai specific!)
  • Care erau emoțiile sau atitudinile pentru care erai respins ori întâmpinat cu dezaprobare din partea oamenilor importanți din viața ta?
  • Ce parte din tine a fost încurajată să se exprime? Care parte din tine s-a pierdut?
  • Cum ai defini, în prezent, masculinitatea? Este o definiție fixă sau una flexibilă? 

Bărbați, măști și relații

Nu pot să continui să vorbesc despre masculinitate, fără să nu mă gândesc la Lewis Howes, autorul cărții Măștile masculinității și gazda unui podcast numit The School of Greatness. Înainte de toate astea, Lewis a fost unul dintre cei mai cunoscuți jucători profesioniști de fotbal american. Cred că avem nevoie de astfel de povești, pentru că despre psihologia femeii se tot scrie, dar lumea interioară a bărbaților e, în continuare, un tărâm prea puțin explorat, și asta duce la multă suferință în relații.

℗PUBLICITATE



Masculinitatea e tratată ca o identitate, indiferent de vârsta, statutul sau originea bărbatului. Doar că, în străduința de a încăpea în calapodul de bărbat, spațiul psihologic și relațional  în care ne descoperim adevăratul sine devine tot mai înăbușit. Pentru a supraviețui, preluăm felurite măști, care să ne acopere vulnerabilitatea și autenticitatea sinelui. Pentru că aceste fațete împrumutate sunt mecanisme de apărare, ce vin la pachet și cu beneficii, ajungem să uităm să le dăm jos și începem să le confundăm cu adevărata noastră înfățișare.

Lewis Howes a identificat nouă măști generale ale masculinității, pe care bărbații le poartă pe rând: Stoicul, Atletul, Materialistul, Seducătorul, Agresivul, Bufonul, Invincibilul, Atotcunoscătorul, Alfa. Nu e ușor să îndepărtăm aceste măști, vorbim despre un proces dureros și înfricoșător, fiindcă, de multe ori, nici nu mai știm ce se află în spatele acestora. Dar, după cum ne spune psihologia zilelor noastre, întregirea sinelui (care ne aduce viața trăită din plin) se petrece în relații, iar pentru asta avem nevoie să exersăm vulnerabilitatea. Marea problemă este că din spatele măștii nu avem șansa să explorăm toate acestea. Măștile doar ne adâncesc în singurătate, frică, tristețe, furie, ce se propagă în legătura cu copiii, partenera/partenerul, prietenii sau părinții.

Acum ajungem la al doilea exercițiu practic, de #psihodescoperiri personale. Dacă ai duce ideea măștilor mai departe, ce răspunsuri ai da la următoarele întrebări:

  • Pentru tine, ce înseamnă să fii bărbat?
  • Care este masca prin care ții lumea la distanță?
  • Care e cea mai mare frică a ta?
  • Cine pretinzi că ești?
  • Cine ești sub mască?

Harry Styles și părțile pierdute ale sinelui

Vă invit acum să facem un pseudostudiu de caz, și să descoperim un faimos bărbat al zilelor noastre. Acest artist, ce se bucură de o recunoaștere internațională, pe numele său Harry Styles, este numit în publicații cunoscute ca „noul bărbat“. Vogue Magazine îl vede ca fiind cel care redefinește normele tradiționale masculine, iar în lumea modei este reprezentat ca primul om din industria Hollywood care explorează fluiditatea stilului vestimentar la bărbați. În această exprimare a sinelui său, artistul a primit o grămadă de critici și a deschis controverse în ceea ce privește normele clasice ale masculinității.

Ca dezvăluire, trebuie să recunosc că, la prima vedere, am simțit reticență, indignare. A apărut chiar și gândul: „Încotro se îndreaptă lumea în care trăiesc?“. Iar apoi mi-am reamintit de una din mantrele terapiei relaționale imago, pe care o practic în cabinet: „Dă-ți voie să fii deschis și curios!“. Curiozitatea asta mi-a dezvăluit faptul că odată cu încercarea de a supraviețui în familiile noastre de origine, ne complăcem adesea în a nu fi ceva sau ne răzvrătim și suntem prea mult din ceva. Învățăm să facem asta pentru că, în copilărie, supraviețuirea noastră este strâns legată de acceptarea și apartenența pe care le primim din partea îngrijitorilor. Chiar dacă această disecție psihologică ne-a ajutat, a venit și cu un mare preț: a trebuit să renunțăm la părți vitale din noi. Amorțim aceste caracteristici și energia lor, ca să nu simțim rușinea ori frica de a fi într-un fel pe care noi sau cei din jur îl considerăm ca fiind inacceptabil sau inadecvat.

Și asta ne oglindește și Harry prin stilul lui de-a își exprima masculinitatea: aceste părți din noi care au fost amorțite și descurajate de calapodul mesajelor legate de masculinitate. Și e normal ca la o primă întâlnire cu conceptul de „noul bărbat“ să ne simțim activați sau combativi. Ne întâlnim cu ceva ce nu am avut voie să fim, ceva de care a trebuit să ne distanțăm. Și exact ceea ne stârnește la ceilalți avem nevoie să integrăm, pentru a începe să trăim din plin în viață și relații.

Te încurajez să exersezi și tu curiozitatea, descoperind mesajele care te-au făcut să reprimi părți din tine și să mai faci un ultim exercițiu de #psihodescoperiri:

  • Ce era acceptat să simți și ce emoții a trebui să ascunzi, în trecutul tău?
  • Pentru ce comportamente erai recompensat sau încurajat și pentru care ai fost pedepsit, rușinat sau certat?
  • Ce ai avut voie să gândești și ce nu era permis ori era chiar interzis să gândești?
  • Ce nu ai avut voie să fii, atunci când ai fost mic?
  • Ce simți în corp acum, că răspunzi la aceste întrebări?
  • Care este mesajul cheie pe care simți că are nevoie să-l audă copilul tău interior

Conștientizarea de final

Pare că suntem într-o perioadă în care se duce o luptă între zestrea străveche a masculinității și noul potențial masculin. Însă, dacă stăm să ne uităm mai bine la cel din urmă, s-ar putea să descoperim că nu e chiar atât de nou. Și că acest conflict este modul prin care integrarea sinelui autentic încearcă să își facă loc. Mesajele cu care a fost încărcată masculinitatea, de-a lungul timpului, au ciobit anumite părți din noi, pe care le-am amorțit, și avem senzația că nu sunt firești. Însă, pentru a ne bucura de propria ființă și de relații, într-un mod autentic, e nevoie să manifestăm curajul de a ne uita la ce se află în spatele măștii și să ne îmbrățișăm unicitatea.

P.S.: Miercuri, 30 noiembrie, de la 20:30, ne întâlnim LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, să dezbatem subiectul în detaliu și să facem și mai multe #PsihoDescoperiri împreună.

Diana Lupu este psihoterapeutul unei noi generații. Este absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, cu o formare în psihoterapia de familie. În prezent se formează în terapie relațională IMAGO. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0