Mintea umană, cea mai complexă și imposibil de egalat „mașinărie“ cunoscută vreodată, se hrănește cu sens și semnificație. Dacă omul nu găsește sensul unei anumite întâmplări sau situații, mintea lui va croi unul. Mecanismele prin care mintea operează se studiază intens în ultimele decenii și vor mai trece multe altele până când știința va acoperi o mai mare parte din explicarea lor. Cu alte cuvinte, rămâne o provocare pentru om să-și înțeleagă propriile alegeri și situații în care se află. Iar dacă această înțelegere este mai puțin conștientizată, mintea va găsi suficiente justificări și raționalizări care să i le explice. Îi va da un sens, unul subiectiv, pe baza căruia omul va reuși să integreze mai mult sau mai puțin conștient diverse experiențe de viață.
Conflictul cognitiv și dorința de apartenență
Prin atribuirea de sens experiențelor de viață noi reușim de fapt să atenuăm ambiguitatea intrinsecă oricărui fenomen și, implicit, oricărei situații de viață. Este suficient ca două gânduri să fie în contradictoriu pentru ca în psihicul nostru să se instaleze disconfortul. Prin urmare, cu cât percepțiile vizavi de situațiile din mediu sunt mai disonante, cu atât disconfortul psihic va fi mai mare. Nu e de mirare că un context de criză cum este cel pe care îl traversăm cu toții, însoțit de un bombardament informatic plin de ambiguități, generează extrem de mult conflict interior. La nivel individual, propriile mecanisme defensive automate ne angrenează în comportamente de evitare sau de atac, care din nefericire se întâlnesc în ultima perioadă la tot pasul. La nivelul maselor, însă, se activează și alte mecanisme concordante cu nevoile noastre sociale. Altfel spus, când avem de luat o decizie, influența celor din jur, a grupurilor din care facem parte joacă un rol foarte important și poate face o mare diferență. Pentru că suntem ființe sociale și trăim în comunități. Așa am evoluat de-a lungul veacurilor și așa funcționăm și azi.
Omul se conformează la „adevărul“ majorității
Nu de puține ori am putut observa cu toții cum încrederea în propriul raționament poate să se evapore pur și simplu atunci când suntem priviți de alții și când majoritatea spune sau face contrariul. Celebre în psihologia socială, experimentele lui Solomon Asch arată că individul se conformează majorității dând în medie unul din trei răspunsuri greșite la sarcini extrem de simple, doar pentru a nu se deosebi de ceilalți. Acest fenomen se numește conformism și se activează automat, punând în umbră propriile filtre de judecată, mai ales când încrederea în sine este diminuată. În astfel de situații, subiectul răspunde în acord cu ceea ce crede că trebuie să răspundă, chiar și atunci când nu îl vede nimeni. Raționamentul lui este supus fricii de a fi ridicol sau respins de ceilalți. Pe fondul neîncrederii în capacitatea sa de a răspunde corect, individul poate ajunge să se întrebe „Ce se va întâmpla cu mine dacă răspund altfel decât toți ceilalți?“ Teama că devianții sunt respinși de ceilalți membri ai grupului îi presează pe fiecare dintre ei la răspunsuri asemănătoare cu ale celorlalți.
Cu cât mai mare este frica de a fi discriminat, cu atât mai mare este mânia împotriva devianților. Acest fenomen, din păcate, nu face decât să îi învrăjbească pe unii împotriva altora, crescând nivelul de frică și, implicit, nivelul de disconfort psihic. Disconfortul are la bază disonanța dintre convingerile personale, reprimate, și alegerea făcută în conformitate cu opiniile celorlalți. Pe acest fundal, se formează seturi de convingeri (ideologii) colective. Schemele de gândire prestabilite ajung să contureze ulterior aproape orice situație. Realitatea este astfel reinventată pas cu pas. Clișeele și formulele fixe (stereotipiile colective) deviate de la realitate nu sunt însă instrumente ale gândirii. A gândi, spune L. L. Thurstone, înseamnă „a adăuga noi atribute lucrului la care ne gândim. Înseamnă a face acel lucru din ce în ce mai puțin abstract.“ Gândirea, pe lângă că este un instrument al cunoașterii și al descrierii obiective, este și o cale de a reduce anxietatea. Iată cum, în mod inconștient sau involuntar, luând decizii disonante cu adevărul nostru propriu nu facem decât să creștem nivelul de stres și anxietate. Să ne apărăm propriul adevăr este tot mai greu în perioada ostilă pe care o traversăm cu toții și sub presiunile din ce în ce mai mari de a ne conforma la „adevărul“ majorității. Însă, cu siguranță, este o cale mai bună care ne ajută să ne menținem sănătatea psihică.
Groupthink (conformarea la grup), un pericol pentru individ și societate
Unde se poate ajunge când percepția indivizilor este monopolizată spre o singură soluție, o singură decizie, cea de grup? Este suficient să ne uităm puțin în istorie și să înțelegem până unde grupul sau majoritatea ne poate asigura un spațiu de siguranță și protecție.
℗PUBLICITATE
Pornind de la analiza unor evenimente istorice recunoscute ca decizii politice eronate (ex: acordul lui Chamberlain cu Hitler 1937-1938, eșecul marinei SUA de a anticipa atacul japonez de la Pearl Harbour), dar și a altor episoade istorice semnificative (ex: accidentul navetei spațiale Challenger), Irving Janis subliniază pericolul fenomenului de groupthink. În Victims of Groupthink: A Psychological Study of Foreign-Policy Decisions and Fiascos (1972), Janis numește groupthink fenomenul care se naște în interiorul grupului și care alterează desfășurarea procesului de decizie prin limitarea gândirii autonome a membrilor săi. O doză prea mare de conformitate și coeziune a grupului contribuie la crearea unor tipare de comportament care subminează luarea unei decizii corecte. Putem recunoaște acest fenomen care acaparează autonomia grupului prin câteva simptome, dintre care amintim: iluzia de invulnerabilitate a grupului, percepția stereotipă a rivalilor și inamicilor, procesarea selectivă a informației și presiunea directă împotriva oricărui membru care exprimă argumente contrarii.
De ce am renunța la exprimarea gândirii autonome în cadrul grupurilor, fără a fi neapărat constrânși? Chiar suntem dispuși să renunțăm atât de ușor la adevărul nostru? Experimentele derulate în acest domeniu arată că nevoia de apartenență, precum și menținerea unei atmosfere plăcute în grup devine mai importantă decât calitatea deciziei. La ce să ne mai așteptăm în situațiile în care conformitatea nici măcar nu mai este o opțiune, ci pas cu pas ajunge să ne fie impusă? Răspunsul la astfel de întrebări e greu de găsit în miezul unei situații ostile, când nivelul de stres este foarte ridicat. Cel mai probabil, o diagnoză post-factum va aduce mai multă claritate și în situația actuală, care ne unește și ne dezbină în același timp.
Percepțiile noastre ne influențează comportamentele
Întorcându-ne la sens și la felul în care luăm deciziile, ne rămâne întotdeauna libertatea de a conștientiza cum evaluăm ceea ce se întâmplă în jur. Sunt alegerile noastre aliniate valorilor personale sau mai degrabă preiau în mod automat adevărul unei majorități? E important să ținem cont că percepțiile noastre ne influențează alegerile. „Ființele umane vor acționa în viață pe baza modului în care își interpretează viața, circumstanțele și propriile activități“, afirmă Roy Baumeister în celebrul tratat Sensuri ale vieții. Dincolo de a considera că cele scrise mai sus epuizează subiectul legat de felul în care luăm decizii în general, aceste rânduri rămân, în final, o invitație la introspecție și la găsirea unui sens autentic care să ne susțină creșterea din punct de vedere psihologic.
Articol publicat în Informația Zilei.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
