skip to Main Content

Stimați clienți dorim să vă anunțăm că livrarea comenzilor sosite în această perioadă este posibil să se efectueze cu o mică întârziere din cauza aglomerării firmelor de curierat. Vă mulțumim pentru înțelegere. Sărbători fericite! Refuză

Cititorii Întreabă: Partenerul Meu Are Atacuri De Panică și Nu Mă Ascultă Când îi Spun Că Sunt Prostii. Ce Să Mai Fac?

Cititorii Întreabă: Partenerul meu are atacuri de panică și nu mă ascultă când îi spun că sunt prostii. Ce să mai fac?

„Partenerul meu are în ultima vreme atacuri de panică. Cum îl pot ajuta? Am încercat varianta în care îi spun să renunțe la aceste prostii și să se poarte ca un adult, dar în mod cert nu l-a ajutat prea mult. Aș avea nevoie de o părere avizată în acest caz. Vă mulțumesc pentru că sunteți și pentru că ne faceți viața mai ușoară.“

Acesta este unul dintre cele mai recente mesaje primite pe Pagina de Psihologie, la rubrica Cititorii Întreabă. Sincer, citind întrebarea, nu am știut într-o primă fază cu care dintre cei doi parteneri să empatizez mai mult – cu cel care ne cere ajutorul sau cu cel care se întâlnește cu apăsătoarele atacuri de panică. În mod cert, situația nu este una confortabilă pentru niciunul dintre cei doi și cu atât mai puțin pentru relația care-i leagă. Dacă este să privim spre acest cuplu de la o distanță mare, am putea spune că situația lor nu este cu mult diferită de a multora dintre noi. În ultimii ani, tulburările de anxietate au devenit o adevărată epidemie în rândul adulților, iar atacul de panică reprezintă una dintre formele prin care anxietatea se manifestă.

Pentru a da o ușoară notă științifică răspunsului, aș adăuga că anxietatea în sine nu este nici bună și nici rea, dar în mod cert a contribuit la supraviețuirea noastră ca specie. Însă, în cantități prea mari, poate avea efecte negative asupra funcționării noastre, acasă ori la muncă. Mecanismul din spatele atacului de panică implică o combinație de factori biologici, câteva elemente de relaționare (de exemplu, lipsa de încredere în relații și un stil de atașament insecurizant), un context particular de viață (unul stresant) și, desigur, modul în care ne raportăm la emoțiile pe care le trăim și la poveștile pe care mintea noastră le construiește. În momentele (puține, ce-i drept) în care am fost bântuit de un atac de panică, am trăit ceea ce înseamnă cu adevărat pierderea controlului – nu că aș crede că avem prea mult control în această viață, dar, totuși, minții mele îi place predictibilitatea și structura.

Ca partener într-un cuplu în care atacul de panică face unele vizite, este important de știut că jumătatea ta nu exagerează și nici nu dramatizează, chiar dacă pe alocuri am putea spune că se încrede prea mult în scenariile negative pe care mintea sa le produce. Unul dintre clinicienii mei preferați, dr. Robert Leahy, spune că atacul de panică ar avea următoarea formulă psihologică: Identificarea unui pericol + Catastrofizarea pericolului + Tentativa inutilă de control al situației + Încercările de evadare sau de scăpare.

Acum să ne întoarcem la întrebarea adresată. Așa cum deja știu toți cei care citesc site-ul nostru, prima regulă – atunci când partenerul de viață sau copilul, un prieten sau orice altă ființă umană dragă se confruntă cu o dificultate – este conectarea emoțională și validarea celuilalt. Nu sunt de ajutor, așa cum reiese și din întrebarea formulată, strategiile de minimalizare a trăirii sau de ridiculizare. Nu ajută prea mult nici reasigurările de genul: „Nu-ți face griji!“ sau mesajele cu o tentă disprețuitoare: „Nu te mai purta ca un copil!“ Validarea înseamnă că-i transmitem sufletului aflat în dificultate că ceea ce trăiește are sens pentru noi, că îi suntem alături indiferent ce se va întâmpla. În acest caz, siguranța relațională poate reprezenta cel mai bun analgezic în calea anxietății și, implicit, a atacului de panică.

Personal, am fost mereu dezamăgit de replicile de genul: „Liniștește-te!“ Pot să-mi imaginez că cel care le verbalizează este bine intenționat, dar pentru mine au fost mereu ca uleiul pe foc sau ca sarea pe rană. Și, coroborată cu mesajele descrise mai sus, o asemenea replică mă arunca direct în trecut, într-o minunată regresie psihologică și emoțională. În astfel de situații, nu avem nevoie de un partener rațional care să facă pe deșteptul și să ne țină o lecție de viață, avem nevoie de conectare emoțională și de acceptare. Ok, dacă tot este nevoie ca cineva să fie în control (și să se folosească de puterea gândului), atunci este mai indicat să facem referire la faptul că, în relație, celălalt este în siguranță și că atât emoțiile, cât și gândurile negative sunt ca norii de pe cer, vin și trec.

Știu, este greu pentru amândoi, dar și în acest caz bunătatea și umanitatea trebuie să câștige. Cu alte cuvinte, este nevoie de curaj să rămânem lângă cel care are sau tocmai a avut un atac de panică, să-l ajutăm să respire (poate, chiar respirând conștient și vizibil împreună cu acesta) și repetând: „Împreună, suntem mai puternici.“ Cel mai adesea, partenerii cu o stimă de sine scăzută sau cu dificultăți pe partea de încredere și atașament, ajung fie să minimalizeze situația și să se rigidizeze (impunând reguli și împărțind dreptate), fie să dramatizeze și totul să capete proporțiile unui haos. Cert este că, în ambele situații, reacția este una de frică și de intrare în defensivă.

A fi alături de partenerul tău în astfel de momente înseamnă a fi împreună la bine și la greu, a-i transmite celuilalt că persoana sa contează și că în momentele cele mai dificile nu vei fugi de lângă el. Este adevărat, nu-i o treabă ușoară, dar sunt convins că împreună îi puteți face față. De asemenea, poate merită luată în calcul și ideea unei psihoterapii – cei mai mulți colegi din breaslă ar recomanda terapia individuală, dar eu v-aș recomanda o terapie de cuplu, ca să împușcați doi iepuri dintr-o lovitură. Știm că uneori anxietatea din cuplu sau din familie este resimțită mai intens de către un singur membru, dar asta nu înseamnă că problema nu e una comună.

Deci, pe scurt:

1. Rămâi lângă el și ajută-l să simtă #puterearelațiilor.
2. Ajută-l să respire și să ajungă la o gură de aer curat.
3. Încurajează-l să pună în cuvinte ceea ce simte și ceea ce trăiește; nu trebuie să-i rezolvi tu problema, de cele mai multe ori este suficient să-l asculți.
4. Ține-l în brațe dacă simte nevoia, fără nicio predică sau tentativă de dojană, doar repetându-i cât de mult înseamnă pentru tine și că poate avea încredere în tine.
5. Poate, o scurtă plimbare v-ar prinde bine amândurora sau – de ce nu? – un moment de intimitate sexuală.

Dacă ai și tu întrebări concrete la care ți-ai dori să primești un răspuns, te rugăm să ne scrii la adresa: contact@paginadepsihologie.roÎncercăm să răspundem cât mai corect din punct de vedere științific, ceea ce înseamnă că nu vor fi neapărat răspunsuri confortabile sau cele pe care ai vrea să le auzi – dar cel puțin te asigurăm de faptul că suntem sinceri și cât mai profesioniști posibil.

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută