Conversații în familie despre COVID, vaccin și emoțiile trăite – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Unul dintre subiectele cele mai populare în conversațiile pe care le-am avut cu cei dragi în ultimele zile (aș putea spune chiar săptămâni) este acela despre vaccinul împotriva COVID-19. Cu toții suntem preocupați cu privire la ce se va întâmpla cu noi pe viitor și sub ce formă vom putea să ne bucurăm de libertatea de-a trăi (cât de cât în siguranță), de a ne întâlni la mese în familie (de acestea ne este cel mai dor), de a merge la câte o piesă de teatru sau de a circula fără restricții prin lume. 

În familia noastră nu există niciun absolvent de medicină, prin urmare discuțiile pe acest subiect au fost non-medicale și ne-am dat cu părerea fiecare (cât ne-a dus mintea). Cu toată sinceritatea, recunosc că atunci când am început discuțiile pe tema „vaccinul anti-COVID“ știam prea puține inclusiv despre ce este un vaccin și cum funcționează acesta. Ceea ce ne-a determinat să intrăm pe site-ul OMS și să căutăm informații cât mai bine susținute științific. Potrivit explicațiilor citite, vaccinul este un fragment non-periculos de microorganisme menite să activeze sistemul imunitar al corpului. Noile versiuni de vaccinuri conțin o formulă avansată care poate facilita crearea de anticorpi și nu se bazează pe introducerea acestora în corp. Astfel, corpul învață să creeze anticorpii specifici necesari și, prin urmare, să se apere de factorul patogen. Unele vaccinuri implică injectări multiple, necesare pentru memoria celulară. În acest mod, corpul este antrenat să lupte cu organismele cauzatoare de boală.

Alte explicații utile

Factorul patogen este o bacterie, un parazit sau un virus (așa cum este și COVID-19) care poate cauza diferite boli în interiorul corpului. Fiecare factor patogen este compus din multe alte sub-părți, reprezentând, de regulă, o structură unică și specifică. Aceste sub-părți ale factorului patogen, care generează crearea de anticorpi, se numesc antigene. Anticorpii produși ca răspuns la antigenele patologice joacă un rol important la nivelul sistemului imunitar. Fiecare anticorp luptă, ca un soldat, pentru a recunoaște și elimina un antigen specific. Atunci când corpul uman este expus pentru prima dată la un antigen, e nevoie de ceva timp pentru ca sistemul imunitar să răspundă și să producă anticorpi specifici acelui antigen. Odată ce anticorpii respectivi ajung să fie produși, ei vor face casă bună împreună cu sistemul nostru imunitar pentru a distruge factorul patogen și a elimina boala.

Este ca atunci când o armată necunoscută invadează un stat. Pentru ca noi să ieșim câștigători în lupta cu coronavirusul e nevoie să aflăm cât mai multe informații despre soldați și despre muniția pe care o folosesc (despre antigen). De asemenea, e important să avem o armată proprie de soldați (numiți anticorpi) care să circule prin sânge, să recunoască armele virusului (antigenul) și să le neutralizeze – soldați care vor face parte din armata noastră generală numită sistem imunitar. Pentru a câștiga lupta, corpul nostru are nevoie de niște soldați specifici; soldații de care deja dispunem nu sunt specializați în lupta cu noul virus. Vaccinul presupune să-i oferim corpului uman informația necesară pentru a dezvolta și instrui soldați specializați în lupta cu SARS-CoV -2 sau câțiva soldați din armata inamică „care sunt adormiți sau prea slabi“ și de cunoștințele cărora să ne folosim pentru a ne instrui propria armată.

După cum ne informează și site-ul desprevaccin.ro, primul vaccin a fost implementat în 1796, de către un medic britanic, pentru a imuniza oamenii împotriva variolei (boală contagioasă, de natură virotică, ce a cauzat catastrofe umane majore de-a lungul timpului). Munca englezului Edward Jenner a făcut ca peste câteva sute de ani vaccinarea să salveze anual peste trei milioane de oameni din întreaga lume. Iar cel mai mare succes al vaccinării a fost eradicarea variolei. Ultimul caz de variolă a fost înregistrat în Somalia, în 1977, iar odată cu acesta s-a ajuns la oprirea vaccinării variolice. În ceea ce privește pierderile umane globale cauzate de coronavirus, potrivit datelor din seara de 28 decembrie, numărul acestora este de 1.761.381 de oameni.

Revenind la Organizația Mondială a Sănătății și la întrebarea de ce este vaccinarea importantă, experții ne oferă următorul răspuns: vaccinarea reprezintă o modalitate sigură și eficientă de a preveni îmbolnăvirile și de a salva vieți. Atunci când suntem vaccinați, ne protejăm propria sănătate, dar și pe a celor din jurul nostru. Există și situații în care vaccinarea este contraindicată, iar pentru a-i proteja pe acești semeni ai noștri este necesar să facem tot posibilul pentru a reduce răspândirea bolii. 

Discuțiile purtate cu familia mea extinsă au atins și subiectul efectelor adverse ale vaccinării. Iar site-ul OMS ne vorbește despre efecte medii și efecte serioase, cele din urmă fiind extrem de rare. Din prima categorie de efecte adverse fac parte febra și durerile de intensitate medie, efecte care trec de la sine după câteva zile. La nivelul simțului comun (la fel a fost și în conversațiile noastre) apare ideea potrivit căreia vaccinarea poate genera diferite patologii severe, cum ar fi autismul sau tulburările de spectru autist. Experții în cercetare și politici de sănătate publică din cadrul OMS ne asigură că nu există nicio dovadă științifică cu privire la o astfel de legătură cauză-efect. Vaccinarea este, prin urmare, un mijloc sigur și inteligent prin care declanșăm un răspuns imun în corp, fără a cauza alte boli. Spre deosebire de tratament, vaccinul poate contribui la educarea sistemului imunitar. Odată expus la una sau mai multe doze de vaccin, rămânem protejați de o anumită boală pentru o perioadă lungă sau chiar definitivă de timp. De aceea vaccinurile sunt atât de eficiente. Acestea se ocupă de partea de prevenție. Iar în toate domeniile sănătății știm că prevenția este o modalitate mai puțin invazivă și costisitoare decât intervenția.

După toate cele citite, am luat legătura cu buna mea prietenă, dr. Oana Niculae, medicul de serviciu la care apelez atunci când am nevoie să validez anumite opinii sau păreri medicale. Oanei îmi permit să-i adresez întrebări și, din fericire, are răbdarea necesară să-mi ofere explicațiile de care laicul din mine are nevoie. Oana mi-a confirmat cele înțelese de mine și mi-a reamintit că celulele sunt soldații din metafora mea, iar antigenele sunt armele cu care luptă armata virusului, în timp ce anticorpii sunt armele cu care luptă armata ce face parte din sistemul imunitar al corpului. Da, vaccinurile pot fi de cel puțin două feluri: unele cu virus viu atenuat, iar altele cu fragmente virale inerte. Iar prin vaccinul anti-COVID ținta este imunitatea specifică a organismului. 

Ce se întâmplă cu psihologia umană în situații noi sau de criză?

Făcând un pas înapoi către domeniul meu de expertiză, funcționarea psihicului și a comportamentului uman, știu fără dubii (în baza unei perioade 15 ani de practică clinică) faptul că în situații de stres major și de lipsă de informații mintea umană își pierde din flexibilitate, iar noi ne implicăm fie în (1) comportamente rigide, având impresia că știm mai multe decât cunoaștem în realitate; (2) fie în acțiuni haotice, ajungând să ne agățăm de orice sursă de informații care ne cade la îndemână și s-o considerăm perfect verosimilă. Ambele extreme sunt păcătoase atât pentru sănătatea noastră generală, cât și pentru latura emoțională și relațională a vieții. Pentru ca noi să putem lua decizii înțelepte și mature avem nevoie de o minte integrată și flexibilă – una care să nu supracompenseze (căzând pradă iluziei că știm mai multe decât experții în domeniul vaccinării și al medicinei, de exemplu), dar nici să nu ne lăsăm prizonierii emoțiilor de frică, anxietate și panică, renunțând la partea noastră rațională. 

Schimbul de informații este esențial, dar deciziile mature trebuie luate în baza unor surse veridice

În lunile următoare, așa cum s-a întâmplat în cea mai mare parte a acestui an, vom fi expuși la cantități uriașe de informații despre vaccinul împotriva COVID-19, iar multe dintre sursele de informare s-ar putea să fie bine intenționate, dar complet lipsite de valoare științifică. În calitate de psiholog, consider că fiecare om are dreptul să-și facă vocea auzită. Drept urmare, asta am făcut și noi la nivel de familie, dar este, de asemenea, important să recunoaștem că deținem informații limitate și că avem păreri pseudo-științifice. Așa cum nu mă voi baza eminamente pe recomandările surorii mele (care este specializată în produse de cosmetică și în arta machiajului) pentru a lua decizia finală cu privire la o durere de măsea istovitoare (deși am mare încredere în sora mea), tot așa nu cred că este înțelept să ascultăm exclusiv de artiști, bloggeri, psihoterapeuți, preoți sau alte figuri influente atunci când vine vorba despre luarea unor decizii mature cu privire la vaccinare. Cred că fiecare profesie are libertatea de a contribui la educarea populației, dar subiectul variază în funcție de domeniul de expertiză.

Epidemie, pandemie, infodemie

Am învățat, anul acesta, să folosim, în vocabularul uzual, termeni precum epidemie și pandemie, dar mai există un concept necesar, și anume infodemie. Ca ființă umană, una dintre trăsăturile mele de bază este curiozitatea și nevoia de cunoaștere: am nevoie să înțeleg cum funcționează lumea în care trăiesc, ce se întâmplă în universul meu interior și cum pot face față cel mai bine pericolelor. Una dintre modalitățile avangardiste de a-mi exprima complexitatea este căutarea și livrarea de informații, iar aici apare infodemia, care se referă la accesul la prea multă informație – pe care o consum și care poate avea efecte nocive. Așa cum suntem selectivi cu ce gen de cărți citim, ce prieteni acceptăm în spațiul nostru virtual, cu ce haine ne îmbrăcăm și ce substanțe introducem în corp, este la fel de important să facem o selecție și a informațiilor la care ne expunem mintea. 

Cum putem verifica dacă o informație este cât de cât validă sau nu? Iată ce ne recomandă un nou domeniu științific, numit infodemiologia:

1. Evaluarea sursei – cine a împărtășit informația cu noi și cum au fost obținute acele date. Da, sora mea ar face bine să nu se bazeze exclusiv pe cunoștințele mele avansate de psihologie atunci când are de luat o decizie cu privire la sănătatea ei biologică, așa cum nici eu nu ar trebui să fac asta bazându-mă exclusiv pe expertiza ei în domeniul frumuseții. Asta nu înseamnă că nu vom vorbi unul cu celălalt despre acest subiect sau că nu vom împărtăși informații; dar vom rămâne conștienți de cât de multe nu știm și ne vom oferi libertatea de a cerceta și de a nu crede tot ce citim, gândim sau ne imaginăm. 

℗PUBLICITATE



2. Lecturarea unor articole, studii, cercetări până la capăt – în secolul vitezei 5G, ne-am obișnuit să citim tot mai mult în fugă, să scanăm titlurile din presă și să credem că am aflat tot conținutul. Este important să citim dincolo de titlurile senzaționale și provocatoare, să ne asigurăm că sursa este cât de cât validă și, chiar și atunci, să ne permitem darul îndoielii, adresarea de întrebări lămuritoare, dar și libertatea de a căuta cât mai multe răspunsuri. 

3. Cine este autorul și ce treabă are cu vaccinarea? – recunosc că, oameni fiind, suntem tentați să-i credem pe cei care sunt carismatici, cu care vorbim în mod obișnuit, pe care-i citim sau îi vedem ca fiind prezenți în online sau la TV. Dar e înțelept ca acești oameni să reprezinte pentru noi personaje cu a căror gândire ne identificăm ori ba, fără însă să cădem în capcana viziuni simbiotice sau a idolatrizării. Cu tot respectul, în familia noastră am hotărât ca deciziile majore legate de vaccinare să nu le luăm în baza părerilor neavizate, ci să ne permitem curajul de a aduna cât mai multe informații și de a ne expune mintea cu precădere la părerile unor oameni cu expertiză în domeniu.

5. Contează și cât de proaspete sunt informațiile – data la care s-a publicat un articol sau o cercetare este esențială, mai ales în ceea ce privește informațiile despre coronavirus. 

6. Auto-observarea conștientă – pentru a evita capcana propriilor tipare de gândire, unul dintre mentorii mei din SUA, dr. Daniel Siegel, mi-a recomandat, într-o discuție, să nu cred nimic ca fiind 100% adevărat. Cu alte cuvinte, dacă mintea mea este pro-vaccinare – să mă informez cu privire la efectele adverse ale vaccinării, să caut opiniile variate ale experților și să las mereu spațiu cognitiv pentru noi informații. Dacă sunt împotriva vaccinării – să mă informez cu privire la efectele benefice ale imunizării și să caut dovezi științifice prin care să-mi susțin, dar și să-mi combat viziunea. Încă o dată, e nevoie de flexibilitate în gândire: de libertatea de a recunoaște că gândurile noastre nu sunt fapte, că nu sunt bătute în cuie și că a greși este parte din condiția umană. Consider că este o reală dovadă de curaj ca cineva să recunoască că mintea sa a exagerat sau s-a apropiat periculos de mult de extrema rigidității, însă odată conștientizat și recunoscut acest fapt, ni se oferă posibilitatea de-a face schimbări, de-a ne schimba părerea, a ne lărgi perspectiva și a lua decizii în baza mai multor informații noi. Știu, nu-i confortabil să recunoști că te-ai pripit, încăpățânat sau rigidizat, dar când vine vorba despre sănătatea noastră și a celor dragi, toate acestea pălesc în raport cu importanța luării unor decizii mature.

Să facem niște săpături psihologice pentru a scoate la suprafață ce se întâmplă în noi

E adevărat că decizia vaccinării nu ar trebui luată exclusiv pe cale rațională sau emoțională. Dar profesia mă determină să aduc în discuția despre vaccinare și componenta afectivă. Drept urmare, în conversațiile noastre familiale am decis să atingem și latura emoțională a temei, adresându-ne următoarele întrebări:

  • Ce senzații, emoții sau trăiri avem în corp pe măsură ce vorbim despre vaccinare? 
  • Ce imagini ne apar în minte, pe măsură ce înaintăm în conversație și aflăm mai multe informații?
  • Ce simțim în timp ce purtăm aceste conversații nu tocmai confortabile, dar atât de necesare?
  • La ce ne gândim în timp ce ceilalți vorbesc și cât de atenți sau de mindful suntem?
  • Decizia pe care o luăm este bazată pe emoțiile de frică, anxietate, panică, furie, supărare ori frustrare sau este o decizie în cunoștință de cauză?
  • Este realitatea noastră subiectivă suficient de generoasă încât să includă informații pro și contra vaccinare sau privim, cu rigiditate, într-o singură direcție? 
  • A beneficiat omenirea până în prezent de ajutor din partea vaccinurilor sau este pentru prima dată când se fac astfel de experimente? 
  • Cine sunt oamenii a căror părere contează și de la care merită să ne informăm, chiar dacă nu sunt reprezentanți OMS, virusologi sau medici de renume internațional?

Păreri ale unor oameni în care cred

În ceea ce privește răspunsul la ultima întrebare, eu urmăresc și ascult părerile mai multor experți non-medici, iar printre aceștia se numără și experta în științe sociale dr. Brené Brown, istoricul și autorul Yuval Noah Harari. Dar mai ascult și de vocea unor colegi de breaslă care au absolvit medicina, precum dr. Daniel Siegel, dr. Maté Gabor, ale căror păreri sunt cât se poate de clare – omenirea are nevoie să asculte de vocea oamenilor de știință.

De la dr. Brené Brown am înțeles ceva mai bine de ce sunt atât de multe necunoscute cu privire la această pandemie. În explicațiile sale, bazate pe alte surse de informare, pandemia nu este o criză (aș zice luptă, ca să rămânem în ton cu metafora de mai sus) pe termen scurt, ci este o criză cu bătaie pe termen îndelungat, iar asta face ca toate „calculele să se schimbe în mod constant“. Cu alte cuvinte, variabilele se schimbă constant, analiza cost-beneficiu se află într-o continuă modificare, iar toate acestea fac ca nevoia noastră de certitudine să fie puternic zguduită. În raport cu toate aceste fluctuații care sunt parte a procesului descoperirilor științifice este mult mai confortabil să ascultăm de părerea unor minți neavizate care transmit foarte multă siguranță și încredere atunci când ne spun că „totul este sub control“, că situația nu este atât de gravă pe cât pare, că oamenii de știință exagerează. Tot această dorință de control și de reducere a pierderilor ne poate determina să cădem pradă teoriilor conspiraționiste și ideilor care ne transmit că există „tabăra oamenilor puternici“ care ne vor răul. Regândind ceea ce am auzit de la dr. Brown, tind să fiu de acord cu ea. Știu că minții umane îi este greu să recunoască abstracția luptei cu un inamic invizibil, așa cum este coronavirusul; ne oferă ceva mai multă predictibilitate și confort părerile de genul că inamicul este întrupat în persoana unui alt om. Dar tipul acesta de confort psihologic poate fi unul letal și, în fapt, ne împiedică să luăm decizii înțelepte pentru persoana noastră și pentru familia și comunitatea din care facem parte. Iar întrebarea-cheie la care este bine să căutăm un răspuns sună astfel: ce este cel mai bine pentru noi și familia noastră? Nu ce este cel mai confortabil sau ușor, ci care este alegerea definită de curaj, compasiune, conectare? Curajul de a lua decizii noi; compasiunea față de emoțiile noastre grele și imperfecțiunea umană; și șansa de conectare interpersonală așa cum psihic și fizic avem atât de multă nevoie.

Yuval Harari, într-o postare pe social media, vorbește despre vaccin ca fiind „cea mai tare invenție din istorie. Înainte de epoca vaccinurilor, aproximativ o treime din copii mureau din cauza diferitelor boli infecțioase și nu ajungeau niciodată la maturitate. Și adulții trăiau cu frica veșnică față de molimele mortale. În ziua de azi, oamenii pot pune sunt semnul îndoielii beneficiile uriașe ale vaccinurilor dintr-un singur mare motiv: vaccinurile au făcut o treabă atât de bună, încât mulți dintre noi nici nu ne putem imagina cât de rea ar fi fost viața fără ele.

Cu toate acestea, unora le este frică de vaccinuri pentru că le văd ca străine și nenaturale. Ei își imaginează că vaccinurile inserează o substanță străină și artificială în corpurile noastre, substanță care rămâne acolo pentru tot restul vieții. Într-adevăr, asta sună înfricoșător. Dar este complet greșit. Vaccinurile nu sunt o substanță străină. Ele sunt doar un mod eficient de a ne antrena propriile sisteme imunitare naturale. 

Vaccinurile funcționează prin faptul că îi prezintă sistemului imunitar un virus slăbit sau poate doar o mică parte a unui virus. Apoi, sistemul nostru imunitar învață cum să recunoască și să distrugă acel inamic. Vaccinul în sine nu rămâne în corp. Singurul lucru care rămâne în corp este cunoașterea felului în care respectivul virus poate fi combătut. Această cunoaștere este stocată în memoria sistemului nostru imunitar natural, iar dacă în viitor astfel de viruși invadează corpul, sistemul imunitar știe ce să facă și respinge rapid invazia.

Este adevărat că unele vaccinuri pot avea niște efecte adverse dăunătoare, prin urmare, noile vaccinuri ar trebui verificate cu atenție înainte să fie oferite la miliarde de oameni. Dar nu există absolut niciun motiv ca să nu ai încredere în mecanismul fundamental al vaccinării. Dacă ar fi să aleg care e cea mai bună invenție din istorie, cu siguranță aș alege vaccinul.“ 

În concluzie

Este esențial să purtăm cât mai multe conversații oneste despre pandemia de COVID-19 și de vaccinul care ne poate ajuta să câștigăm lupta cu noul coronavirus. Nu cred că este vorba despre o singură conversație, la finalul căreia familia poate lua o decizie; consider că este vorba despre un proces în care e esențial să rămânem în dialog, să ne cunoaștem mintea, să fim conștienți de plusurile și minusurile noastre, să căutăm informații valide, să cunoaștem părerea oamenilor în care avem încredere (fără să luăm cuvintele acestora de-a gata), să ne sondăm emoțiile și, odată cu asta, să ne apropiem și mai mult de centrul ființei noastre (după cum spune dr. Siegel în bestsellerul său, Mintea).

Gáspár György

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută