fbpx
skip to Main Content

În perioada aceasta, auzim foarte des părinți ce folosesc sintagme de genul „dăm examenul“ sau „avem admiterea“ și, deși pare că evaluările naționale ori examenele de bacalaureat sunt destinate elevilor, în tot acest proces este clar că părinții se simt destul de solicitați și de responsabilizați. 

Fie că se implică activ în tot ce înseamnă parcursul educațional al elevului (prin empatie, meditații la variate materii și conversații despre viitor), fie că pun presiune asupra acestuia (prin rezultatele pe care le așteaptă și care le vor putea confirma „statutul“), părinții, cu cele mai bune intenții, pot adăuga un dram de anxietate în tot acest proces și, în mod real, au nevoie de ghidaj și susținere. Drept urmare, acest articol este pentru părinții care au în familie copii aflați în prag de examene. 

Anxietatea poate fi funcțională sau nu 

Stresul și anxietatea dinaintea unui examen sunt inerente în rândul elevilor. Deși pare ciudat de citit, adrenalina aceasta ne poate da un imbold să ne depășim limitele (iar astfel, capătă titlul de anxietate sau stres funcțional). Însă ne poate activa și prea mult, ajungând să ne simțim copleșiți și să ne îngrijorăm tot mai mult legat de viitor și de rezultatele așteptate (context în care devine o anxietate nefuncțională). Psihologii numesc îngrijorările și fricile de acest gen anxietate de performanță sau de testare. 

Simptomele acestei anxietății pot varia, de la ușoare, la severe, ajungând să împovăreze elevii, prin diferite manifestări și reacții: 

  • La nivel fiziologic, elevii pot experimenta senzații de gol în stomac, tremurături, transpirație, palpitații, gură uscată, dificultăți digestive, leșin ori greață etc.
  • La nivel emoțional, frica, neliniștea, agitația, tristețea sau furia sunt doar câteva din elementele care ne pot indica prezența anxietății de examene. 
  • La nivel cognitiv, sunt adesea prezente dificultățile de concentrare, strategiile de distragere a atenție (mai stau puțin pe rețelele sociale, mă ocup de altceva mai puțin important sau relevant pentru studiu) sau de procrastinare (mă tot gândesc la cum, când și cu ce să încep). Dar tot aici avem de amintit și scenariile negative legate de viitor, gândurile supărătoare sau credințele limitative („Nu sunt în stare de nimic“, „Nu sunt bun la materia X“, „Sigur voi pica la acel examen“ etc.). 

Ce putem face pe ultima sută de metri

Întrebarea ce se derulează constant în mintea părinților este cum să-i motivăm pe copii (în special pe cei ce nu au fost interesați nici în timpul anului), să „îngrașe porcul în Ajun?“. Doi dintre psihologii Paginii de Psihologie ne spun.

Oana Calnegru, psiholog, psihoterapeut și coordonator al programului Parenting Masterclass, ne validează starea, spunând că avem nevoie de o doză de realism: „Stimularea motivației asociată studiului academic, mai ales când ea a fost inhibată printr-o lipsă de interes, pentru o perioadă (prea) lungă de timp, nu este deloc ușoară.“ Cu alte cuvinte, s-ar putea să nu producem chiar minuni pe ultima sută de metri, dar asta nu înseamnă nici că nu am mai putea face nimic. 

„Expunerea la informații, în aceste zile de dinainte de examen, ar fi bine să se realizeze printr-o prioritizare a conținutului relevant, printr-o structurare în bucăți și, mai ales, pe o dozare a efortului mental și de concentrare a atenției, astfel încât să se mențină în cote eficiente“ −  ne recomandă tot psihoterapeutul Oana Calnegru. Ceea ce înseamnă că în acest scurt timp ce a mai rămas până la examene ar fi bine să eficientizăm timpul și să-i încurajăm pe copii să se concentreze pe ceea ce este esențial. 

De asemenea, ajută să normalizăm anxietatea elevilor, să-i încurajăm să facă câteva exerciții de respirație abdominală, să-și pună corpul în mișcare, să doarmă și chiar să practice mindfulness. Oana Calnegru ne reamintește că este important ca elevii „să aibă un număr de 8 ore de somn, o hrană adecvată, o plimbare de minim o jumătate de oră pe zi în aer liber și un mediu acasă, în care să fie cât mai puțină stimulare emoțională negativă. În cele din urmă, orice efort concentrat pe un anumit obiectiv se poate transforma într-un potențial de reușită în acord cu acel obiectiv.“

Ce teme avem noi de făcut

„Este sănătos să ne autoevaluăm și noi, ca părinți, întrebându-ne dacă noi am reușit să îi sprijinim până în acest moment“ − spune Diana Stănculeanu, expert național în sănătate mintală și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie

Putem face acest exercițiu, încercând să răspundem următoarelor asumpții. I-am învățat:

  • să se cunoască pe sine, să-și identifice, deopotrivă, resursele și limitele, fără rușine sau îndreptățire nejustificată;
  • să-și cultive stilul și motivația corectă pentru învățare;
  • să-și dezvolte disciplina, perseverența și toleranța la efort;
  • să înțeleagă că greșeala nu este ceva rău, ci parte inerentă a învățării;
  • să se compare cu sine în momente diferite (t0… t1… t2…) pentru a-și vedea evoluția, progresul;
  • să evite să se compare cu alții;
  • să le permitem drumul propriu, fără a-i forța să continue drumul nostru sau să înceapă un drum care nu a fost niciodată al nostru, dar sperăm noi că ar putea deveni al lor;
  • să fie siguri de iubirea și sprijinul nostru, oricare ar fi alegerile pe care le vor face în viață?

Dacă am răspuns DA la întrebările de mai sus, deja am făcut o treabă suficient de bună − spune Diana Stănculeanu. Același moment al examenelor este unul potrivit pentru a reflecta ce au însemnat aceste examene pentru generația noastră, a părinților, și ce înseamnă aceste examene pentru ei, adolescenții.

Copiii învață diferit

Psihologii și experții în educație punctează adesea faptul că nu există o singură strategie de învățare, că oamenii sunt diferiți, drept urmare, și elevii au variate stiluri de învățare. „Pentru acele minți care învață structurat, organizarea în scheme a informațiilor, a indicatorilor de tipul cauză-efect, poate fi de ajutor. Cei care răspund mai bine la stimuli vizuali se pot ajuta de culori, artificii vizuale, desene, pentru a-și maximiza retenția de informații, așa cum cei care sunt mai degrabă auditivi își pot înregistra și asculta on repet informațiile. De asemenea, sunt și elevi care, pentru a-și putea face informația cât mai inteligibilă și mai ușor de reținut, au nevoie să o coreleze cu povești cu sens sau cu metafore. Claritatea obiectivului ne ajută să facem demersuri comportamentale și eforturi cognitive pentru a obține rezultate în acest sens“ – spune Oana Calnegru. 

℗PUBLICITATE



Dincolo de procesul per se de învățare, contează și alte lucruri. Psihoterapeutul Oana Calnegru este de părere că „ceea ce putem face ca părinții pentru a ne ajuta copiii în această perioadă de examene este, în primul rând, să avem grijă să ne gestionăm propriile emoții; dacă autoreglarea emoțională este dificilă, putem apela la sprijinul altor adulți. Prietenii, rudele, alți părinți care trec prin evenimente asemănătoare (sau poate chiar specialiști în domeniul sănătății mintale) sunt resurse foarte bune pentru părinți, pentru a-și liniști propriile emoții și îngrijorări, astfel încât acestea să nu ajungă să fie transferate pe umerii elevului, care deja gestionează o cantitate enormă de stres, dată de presiunea implicită pe care o pune el însuși pe sine și de așteptările pe care le au profesorii, colegii, prietenii, familia.“

Teama de eșec

Care este scenariul negru la care se gândesc elevii, atunci când își proiectează în minte perioada ce se apropie cu pași repezi? Probabil că majoritatea scenariilor pe care le generează elevii din clasele terminale au la bază teama de eșec. Iar eșecul poate însemna: a nu lua examenul, a dezamăgi părinții sau profesorii, a nu ajunge la liceul dorit, a nu se ridica la nivelul așteptărilor sau a claca în timpul examenului. 

Din fericire, pentru această teamă de eșec există și soluții. „Niciun examen nu este un capăt de drum. Este un punct pe un drum, iar dacă direcția este bună, devine irelevant că ne mai poticnim din când în când. Pe niciun copil nu îl va ajuta convingerea că examenul este capătul drumului“. Ceea ce înseamnă că niciun examen nu merită sacrificiul încrederii în sine a copilului și povara vinovăției − subliniază psihoterapeutul Diana Stănculeanu, într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro.

Pe elevii care „s-au poticnit“ (nu au dat un examen sau l-au dat și rezultatul nu a fost unul pozitiv sau cel așteptat), îi vom ajuta în felul următor, ne sfătuiește tot Diana Stănculeanu: 

  • Îi asigurăm necondiționat de iubirea și sprijinul nostru. Momentele de acest fel generează suficientă îndoială de sine, nu trebuie să se îndoiască și de sprijinul și acceptarea familiei. 
  • Abia după ce le-am oferit susținerea emoțională și am creat contextul optim pentru ventilarea emoțiile, trecem la a analiza situația și a identifica noi soluții sau a identifica lecții de viață. 

După cum ne reamintesc experții în parenting, primul pas este conectarea emoțională și abia apoi recurgem la restructurarea cognitivă și schimbarea comportamentală. 

Regândim succesul și viitorul

Este o dovadă de maturitate să putem așeza lucrurile în perspectivă, iar dacă elevii încă nu sunt echipați cognitiv să facă asta, este de datoria noastră, a adulților (părinți, bunici, profesori) să-i ajutăm să privească lucrurile și de la o altă dimensiune. Dar tot psihologii ne punctează și diferențele dintre generații și nevoia de actualizare a adulților. Diana Stănculeanu ne reamintește în același interviu pentru paginadepsihologie.ro, că elevii-adolescenți de astăzi pot avea: „o altă definiție a succesului în viață, care nu neapărat exclude învățământul de nivel superior, dar, categoric, acesta nu reprezintă neapărat ingredientul central; o poziționare diferită față de educația formală, ca valoare cardinală în viață; flexibilitatea valorică și accesul facil la meserii care nu necesită studii superioare, dar generează securitate financiară rapidă (a se vedea exemplele numeroase de IT-iști self made) și aduce multă relaxare în raport cu aceste două examene, considerate «inițiatice» de către generațiile anterioare.“

Tot în acest context, este de recunoscut faptul că „pentru o parte din adolescenți, BAC-ul reprezintă ultimul exercițiu din mai mulți ani de școală etichetați adesea ca irelevanți, depășiți, uzați informațional, petrecuți într-o instituție – școala, care, ironic, nu a reușit să țină pasul cu vremurile și se dovedește adesea anacronică prin resursele de care dispune și oamenii care o conduc. Pe de altă parte, admiterea la facultate este o etapă cu multe planuri de rezervă, ceea ce îi dărâmă imaginea de moment unic și foarte important: dacă nu intru la o facultate de stat la buget, intru pe locurile cu taxă; dar nu intru la o facultate de stat, am măcar câteva opțiuni în privat; cât despre dificultatea admiterii, variază și aceasta – examen scris, interviu, dosar, medie de bac sau …. simpla înscriere. Dacă toate aceste variante rămân inaccesibile, pot oricând să iau un an sabatic“ − încheie Diana Stănculeanu.  

Dincolo de note și scoruri 

Dincolo de note, rezultate și reușite, Diana Stănculeanu ne reamintește faptul că „locul lor (al elevilor) în viața noastră nu este condiționat de nota obținută la aceste examene, că indiferent de felul în care se vor descurca, ei vor avea în continuare iubirea și acceptarea noastră, că indiferent cât de greu le va fi, le vom fi alături cu sprijin, brațe calde, încredere și soluții.“

Iar Oana Calnegru ne încurajează să purtăm și conversații dificile: „Așa cum visăm la reușită și depunem mult efort să o atingem, este bine să avem o discuție în familie și despre situația în care rezultatele nu sunt cele așteptate. Sunt mulți factori care pot interveni în condiții de stres și care pot afecta rezultatele unui examen. Iar a vorbi și despre această variantă a viitorului poate reduce mult anxietatea inutilă.“

În calitatea noastră de părinți și susținători ai copiilor, este important să acceptăm că nimeni nu este perfect, că eșecul face parte din drumul către succes, că uneori ceea ce pare a fi un rău pe moment, se poate dovedi un mare bine pe termen lung. 

Copiii și adolescenții au nevoie să știe că îi apreciem și dincolo de rolul de elevi, că nu-i minimalizăm la nivelul notelor, că anxietatea este normală și că antidotul cel mai bun se regăsește în conversațiile deschise și susținerea sentimentului de apartenență. Este o perioadă grea și provocatoare, dar, cu siguranță, va trece. De aceea, vă invit să nu fim indiferenți față de emoții și vulnerabilitate, ci să le oferim elevilor și spațiul psihologic necesar pentru a face față provocărilor.  


Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0