Skip to content

Daniel P. Keating și‑a obținut titlul de doctor de la Universitatea „John Hopkins“ din Baltimore (SUA), iar în prezent este profesor de psihologie și psihiatrie pediatrică în cadrul departamentului de psihologie al Universității Michigan și cercetător la institutul Survey Research Center din cadrul aceleiași universități. Cercetările sale se concentrează, printre altele, pe identificarea diferențelor de dezvoltare dintre indivizi și populații, coroborând date atât din domeniul biologiei, cât și din cel al sociologiei.

Una dintre preocupările sale constante este identificarea circumstanțelor sociale care au un impact de durată asupra dezvoltării sănătoase a oamenilor și a mecanismelor biologice prin care mediul social influențează dezvoltarea indivizilor.

℗PUBLICITATE



Cartea sa, Născut anxios, a primit prestigiosul premiu Eleanor Maccoby, oferit de Asociația Americană de Psihologie.

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0