Gândesc prea mult?! Fenomenul supraeficienței și cunoașterea de sine – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Ai senzația că gândești prea mult? Ai dreptate înaintea celorlalți? Tolerezi greu rutina? Ai impresia că ceilalți se mișcă mult mai încet decât tine? Lucrurile simple ți se par complicate, iar cele complicate îți par ușoare? Ai un mod fundamental umanist de funcționare? Încerci să construiești o lume perfectă? Te-ai săturat să conștientizezi în permanență ce se întâmplă în jurul tău? Pare că nimeni nu te înțelege cu adevărat? Tânjești după a nu te mai gândi la nimic? Ai senzația că nu îți găsești locul, de parcă te-ai născut pe planeta greșită? 

Află că sunt mult mai mulți oameni decât ai putea crede care se confruntă cu aceleași provocări încadrate de ceva vreme în „fenomenul supraeficienței mintale“: o hiperactivitate cerebrală, cu conexiuni de mare viteză, care se desfășoară simultan în toate zonele creierului. Rezultatul este un flux cerebral neîntrerupt, „un cap plin“, care generează deseori senzația de epuizare pentru că nu te poți opri din a gândi. Prea multe gânduri, prea multe întrebări, prea multe emoții de o finețe, complexitate și rapiditate… fascinante. Fascinante deoarece, dincolo de dificultățile pe care le generează, dezvăluie particularități de funcționare din zona supradotării. Iar dacă apariția termenului „supradotare“ te-a făcut să te simți brusc exclus din categoria celor vizați, află și că majoritatea adulților supradotați au mari dificultăți în a accepta acest diagnostic. Deși știu în mod intuitiv că sunt diferiți, după o viață presărată cu eșecuri și suferințe, impregnați de teama și rușinea că sunt extrem de ciudați, dacă nu chiar nebuni, bântuiți intens de sindromul impostorului, le este greu să accepte că înzestrarea supradotării îi privește.

Costurile supraeficienței mintale

Supradotarea fascinează, însă nu este nici pe departe o binecuvântare să te afli în pielea unui supradotat, dacă nu ai fost învățat să ți-o porți ca atare. Curentul (încă) dominant promovează greșit ideea că supradotarea este exclusiv un avantaj major, o garanție pentru succes și performanță. În realitate, hiperinteligența este însoțită și de sensibilitate și vulnerabilitate psihică extreme. A neglija fațeta emoțională a supradotării, mai ales în perioada copilăriei și adolescenței, implică riscul unor decompensări psihologice frecvente sau chiar a unor tulburări psihice în cazul celor care au experimentat dificultăți afective majore sau multiple. La un adult supradotat care a crescut fără să știe cu adevărat cine este, „personalitatea va fi construită inegal, pe baza unor renunțări și a unor răni, a unor credințe eronate despre sine și despre lume sau pe niște mecanisme rigide, concepute pentru a se proteja de intensa ei vulnerabilitate.“ – Jeanne Siaud-Facchin

Conștientizarea celor două fațete ale supradotării – intelectul și partea emoțională – a declanșat cercetări mai ample. Teoria care stă în prezent la baza fenomenului supraeficienței mentale susține că gândirea excesivă, caracteristică unei părți a populației, se datorează dominanței emisferei drepte a creierului, motiv pentru care în literatură întâlnim ca referință și termenul „neurodreptaci“. 

Creierul persoanelor supradotate

După cum bine știm, creierul uman este format din două emisfere complet separate, care comunică între ele prin corpul calos. Fiecare emisferă are competențe diferite și procesează diferit informațiile. Emisfera dreaptă gândește în imagini, asociază idei, este sediul inteligenței intuitive, al creativității, al implicării emoționale puternice. La nivelul ei, pornind de la un stimul sau o idee se poate genera cu mare viteză o întreagă rețea ramificată de gânduri asociative, fără a avea neapărat o legătură logică, pentru că o idee poate inspira o altă idee până la frontiera infinitului – talentul gândirii ramificate. Emisfera stângă, în schimb, are o capacitate analitică ce permite organizarea și structurarea gândirii, are competențe logice și raționale, este sediul funcțiilor limbajului. Datorită ei putem construi o argumentare, structura un raționament, justifica un rezultat. Tot ea este cea care conectează lumea interioară cu lumea exterioară prin comunicarea verbală și cea care organizează informațiile ajunse la creier prin intermediul sistemelor noastre senzoriale. „Gălăgia“ din creierele supraeficiente este rezultatul activității emisferei stângi care se străduiește, în stilul ei liniar și metodic, să structureze și să traducă inclusiv efervescența de idei noi, imagini, intuiții, asocieri, emoții care au loc în emisfera dreaptă. Dacă ne imaginăm ce înseamnă să procesezi cu un tub liniar o coroană super ramificată ne putem face o idee despre intensitatea activității cerebrale în cazul neurodreptacilor. 

℗PUBLICITATE



În plus, putem înțelege de ce supradotatul poate avea dificultăți în a-și transpune în limbaj gândirea efervescentă: are nevoie de o concentrare și de un efort deosebit pentru a-și tria și organiza gândirea. Din cauza vitezei cu care se derulează activitatea emisferei drepte, planul conștient al gândirii ratează o parte din procesul derulat. Este motivul pentru care neurodreptacii nu știu în mod conștient de unde știu tot ceea ce știu. Iar asta, în mod paradoxal, îi face să se simtă impostori, nu supradotați. Pot ajunge chiar să își inhibe răspunsurile pe care știu că nu le pot justifica. 

Exprimarea verbală este o dificultate des întâlnită în cazul supradotaților. Vârtejul de gânduri și emoții face dificilă transpunerea în cuvinte potrivite, la momentul potrivit, ceea ce poate crea probleme serioase de comunicare și relaționare. Deseori, supradotatul alege să tacă pentru că nu știe cum să spună ceea ce vrea să spună, mai ales când e vorba de a traduce ceea ce simte. 

Iată cum, din multiple motive, o mare parte dintre supradotați nu doar că nu se percep ca fiind supradotați, ci chiar sunt copleșiți de percepții negative despre sine, căutând asiduu soluții pentru a deveni altceva decât sunt. Stau adesea ascunși în spatele unui Sine fals, din convingerea că Sinele lor autentic este defect. Ceea ce îi privează și pe ei și pe ceilalți de beneficiile pe care le oferă înzestrarea. 

Lectura este un mijloc de autocunoaștere 

Gândirea intuitivă este un fel de superputere pe care supradotații au nevoie să învețe să și-o controleze. Cercetările pe această temă sunt încă la început de drum, dar există informații într-o serie de lucrări publicate de autori de referință, precum Christel Petitcollin, Jeanne Siaud-Facchin, Myriam Ogier, Beatrice Milletre, Jill Bolte Taylor, Arielle Adda. În cărțile lor există informații utile deopotrivă psihoterapeuților și supradotaților, pentru a putea înțelege complexitatea și particularitățile gândirii ramificate.

Anca Pavel

Anca Pavel este psiholog și psihoterapeut de familie, consilier pentru dezvoltare personală și facilitator în medii organizaționale. Poate fi găsită online pe jocul-vietii.ro.

Caută