skip to Main Content
Noi Doi Suntem Trei: Eu, Tu și Relația Dintre Noi

Noi doi suntem trei: eu, tu și relația dintre noi

Cea mai importantă relație în creație este relația dintre conștient și subconștient sau dintre mamă și copil. – Hew Len

Pe lângă faptul că această paralelă între conștient și subconștient, respectiv mamă-copil, poate frapa la o primă vedere, articolul de față își propune, pentru început, să acorde o atenție deosebită relației în general. Aceasta presupune întotdeauna un duet, un dans al celor două principii creatoare: masculin-feminin, Yin-Yang, activ-pasiv, emițător-receptor etc. Așadar, o creație este în sine o relație între creator și opera sa. Un tablou poate exprima relația dintre pictor și natură, un poem poate exprima relația romantică dintre poet și iubita sa, iar copilul este rodul relației dintre părinții lui.

„Revoluția Relațională“ mută accentul de pe individ pe relație.

Dacă o creație finalizată este, în general, rezultatul relației dintre o parte activă (conștient, mamă, pictor, poet) și o parte receptivă, pasivă (subconștient, copil, natură, iubită), relația de cuplu este, în schimb, o creație dinamică, vie, deoarece angajează două părți active, responsabile, care creează în permanență un spațiu comun, ce permite evoluția și transformarea. Pe acest principiu, autorii Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt au creat un concept nou, pe care îl numesc „Revoluție Relațională“, un concept care mută focusul de pe individ pe relație, aceasta reprezentând contextul optim pentru vindecarea noastră emoțională – o etapă importantă în cadrul procesului de creștere și maturizare.

„Ne naștem dintr-o relație. Ne rănim într-o relație. Ne vindecăm printr-o relație. Nu putem afla cine suntem și nu putem ajunge cine-am fost meniți să fim, decât într-o relație. Esențialmente, noi constituim relațiile noastre. Iar cea mai importantă relație pentru descoperirea și transformarea sinelui este relația noastră principală de iubire. Acesta este contextul în care puteți, de fapt, să vă resetați creierul, schimbând modul în care gândiți și simțiți.“ (Hendrix & Hunt).

℗PUBLICITATE


Prin puterea conectării profunde dintre parteneri, relația de cuplu reprezintă spațiul cel mai potrivit pentru a (re)crea atașamentul securizant.

Dar ce altceva este relația de cuplu, dacă nu o oglindire a primei relații esențiale din viața noastră – și anume relația cu figura de atașament care este, de cele mai multe ori, mama? Paralela de la începutul articolului (între mamă-copil și conștient-subconștient) scoate în evidență faptul că relația primordială cu persoana de atașament rămâne adânc ștanțată în subconștientul nostru și ne repune în scenă pattern-ul ei, cu fiecare relație de iubire pe care o experimentăm.

Este exact același principiu din care s-a născut și terapia Imago, doar că promotorii ei (Harville și Helen) consideră că, în procesul vindecării, este nevoie să mutăm focusul pe relația de cuplu, fiindcă în acest spațiu, maturi fiind, avem posibilitatea și puterea să luăm decizii conștiente înspre binele nostru – ceea ce în prima relație de atașament, copii fiind, ne-a lipsit cu desăvârșire. Dacă în prima relație de atașament conectarea este unidirecțională, dinspre mamă înspre copil, în relația de cuplu raportul de forțe din acest punct de vedere este egalizat, iar asta oferă relației dintre doi parteneri putere sporită în procesul de vindecare.

Prin însăși această putere a conectării profunde, relația de cuplu reprezintă spațiul cel mai potrivit pentru a (re)crea atașamentul securizant de care ființa umană are cea mai mare nevoie pentru a se dezvolta și care în unele cazuri, dintr-un motiv sau altul, a fost alterat în prima parte a copilăriei.

Terapia Imago se focalizează pe însănătoșirea relației și nu pe „reparațiile“ sufletești ale partenerilor.

Relația de cuplu este un dans. Un dans original, ce creează de fiecare dată un spațiu unic și individual între cei doi parteneri, pe care ni-l putem imagina ca pe un câmp energetic supus forțelor și legilor fizicii. Acest câmp reprezintă o entitate distinctă, unică și individuală, mereu dinamică, ce se naște și evoluează odată cu relația dintre doi parteneri. Ei își creează câmpul energetic comun doar împreună. Iar dacă sunt luați fiecare separat și angajați în relații cu alți parteneri, vor crea dinamici diferite, câmpuri diferite, bazate tot pe complementaritatea principiilor activ-pasiv, masculin-feminin.

Cu toții am experimentat roluri ușor diferite (sau poate total diferite) în relații distincte sau chiar în aceeași relație (mai ales dacă relația a parcurs mai multe etape de dezvoltare). Uneori, ne surprindem că suntem mai mult „broasca țestoasă“, alteori mai mult „grindina“, deoarece dinamica relației ne influențează în mod direct comportamentul și, implicit, emoțiile.

De aceea, Harville și Helen consideră că: „Dacă o relație se află în impas, cuplul are nevoie să se focalizeze pe însănătoșirea relației. Nu pe ei înșiși. De fapt, noi afirmăm că cea mai bună cale de a remedia o relație nu este aceea de a-i drege pe cei doi, ci de a purifica Spațiul Comun dintre ei“. Autorii numesc acest câmp Spațiu Sacru – atunci când relația dintre parteneri devine suficient de securizantă, pentru ca procesul vindecării rănilor emoționale ale celor doi să poată avea loc.

„Prin Spațiu Sacru, înțelegem un loc care este absolut perfect. Între voi și perechea voastră poate părea că e numai aer obișnuit. Dar să nu-l tratați niciodată într-un mod obișnuit. Relația voastră trebuie să fie cel mai important lucru din lume – pentru voi. Niciodată, niciodată, niciodată să nu violați Spațiul Comun cu ceva care ar putea leza relația. Cu adevărat, ar trebui să vă gândiți la el ca la Pământul Sfânt“.

Din nefericire, de puține ori partenerii își asumă cu responsabilitate rolul pe care îl au în hrănirea sănătoasă a relației lor – prin alegeri conștiente și constructive, atât pentru fiecare în parte, cât mai cu seamă pentru relația lor. Și, în majoritatea cazurilor, relațiile funcționează pe pilot automat, ceea ce înseamnă că partenerii, de fapt, proiectează unul asupra celuilalt neajunsurile de care au avut parte în prima relație de atașament, cu figura maternă. Astfel, relația lor repetă o scenă dintr-un film vechi, în care fiecare se simte victima celuilalt, iar abuzul (deși sub forme diferite) rămâne cel mai familiar mijloc de exprimare.

℗PUBLICITATE


De cele mai multe ori, comportamentele abuzive la adresa partenerului îmbracă straiele bunelor intenții.

Helen & Harville identifică trei forme de abuz des folosite în relațiile de cuplu: gândirea critică, apoi competiția și, în fine, critica constructivă. Toate aceste forme de exprimare și comportament își au rostul lor, explică autorii, însă niciuna în relația de cuplu. Dreptatea și iubirea nu pot coexista. De cele mai multe ori, comportamentele abuzive la adresa partenerului îmbracă straiele bunelor intenții. În realitate, efortul nostru este canalizat înspre a-l schimba pe partener și a-l transforma în ceea ce ne e nouă convenabil. Asta declanșează automat mecanismele de apărare ale partenerului și nicidecum vreo dorință de-a lui de a se schimba și transforma după bunul nostru plac.

„Nimeni nu își dezvoltă personalitatea pentru că i-a spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă. Niciodată natura nu s-a lăsat impresionată de recomandări binevoitoare. Natura, chiar cea umană, e pusă în mișcare numai de constrângeri care acționează cauzal. Fără să fie nevoie, nu se schimbă nimic – și cel mai puțin, personalitatea umană. Ea este teribil de conservatoare, ca să nu spunem inertă. Doar cea mai acută NEVOIE o poate stârni. Astfel încât nici dezvoltarea personalității nu ascultă de nicio dorință, de nicio poruncă și de nicio judecată, ci numai de NEVOIE; îi trebuie constrângerea motivațională a destinului interior sau exterior.“ (C. G. Jung)

Schimbarea presupune parcurgerea etapelor unui proces de învățare.

Și care ar putea fi, oare, cea mai mare NEVOIE de schimbare, dacă nu dorința noastră conștientă de a ne vindeca și de a crește? Chiar și în cadrul relației de cuplu, terenul cu cele mai aprige bătălii, dar și cu cele mai dulci victorii…

Schimbarea, însă, nu vine de la sine. Ba chiar vine cu o mare senzație de disconfort. Ea presupune învățarea unor noi abilități, mai ales în sfera comunicării – abilități ce reușesc să transforme negativitatea din cuvinte, din tonul vocii sau din expresiile faciale într-o puternică formă de conectare, prin exprimarea emoțiilor, prin empatie și validare. Odată ce reușim să ținem sub control negativitatea, întreaga dinamică a relației se schimbă, distanța dintre parteneri se micșorează, grindina se domolește, iar țestoasa face un pas înainte și iese încet din carapace. Energia ce se naște în spațiul comun este una proaspătă, vindecătoare, dar și molipsitoare.

„Această schimbare va avea un profund impact nu doar asupra parteneriatului dintre voi doi, ci și asupra tuturor celorlalte relații. Eliminați abuzul invizibil al negativității asupra partenerului vostru, iar efectul va dispărea și din relațiile cu copiii, prietenii sau lumea întreagă. Oamenii din jur s-ar putea să nu-și dea seama ce anume s-a schimbat, dar vor observa – și aprecia – că ceva e diferit.“ (Hendrix & Hunt) Reușita presupune multă răbdare și perseverență. Și, ca orice proces de învățare, se bazează pe repetiție. Iar la un moment dat, vom observa cum aceste comportamente devin parte integrantă din ființa noastră, sunt internalizate, iar noi devenim beneficiarii unor abilități de comunicare constructivă.

As I’m doing practice, practice is doing me. – Jon Kabat-Zinn

Desigur că acest proces al transformării – de care avem mare nevoie toți – e foarte util, dacă e susținut de partener. Dialogul Imago (ca tehnică de bază a terapiei Imago) este un instrument foarte eficient în acest sens. În primul rând, ne amintește că, în relație, suntem doi și că monologul pe care fiecare îl folosea înainte trebuie înlocuit cu dialog. Un dialog în care fiecare să se simtă auzit și înțeles. Este exact nevoia copilului din noi – de a fi acceptat, pentru a se simți iubit. Dialogul Imago ne întoarce la profunda conectare cu figura de atașament, deoarece are putere de oglindire, validare și empatizare a stărilor emoționale ale partenerilor. Fiecare este, pe rând, mamă pentru celălalt, conștient pentru subconștientul celuilalt. De aceea are o mare putere vindecătoare.

Dialogul Imago „vă determină să încetiniți ritmul, vă liniștește mintea și vă invită să lăsați deoparte aceleași vechi gânduri care vă macină obsesiv, mereu și mereu“.

Procesul vindecării, desigur, nu este unul ușor, ci este mai degrabă o călătorie de viață și pe viață. Putem parcurge acest proces singuri sau putem alege să facem călătoria alături de partener. „Unde-s doi, puterea crește“, spune o vorbă din popor. Cei doi autori ridică la rang spiritual puterea vindecătoare a mariajului. Și asta, pentru că nicio altă relație nu este mai aproape de conectarea profundă mamă-copil, decât relația de cuplu. Ce este partenerul, dacă nu oglinda noastră și măsura iubirii pe care o avem față de noi înșine? Desigur că putem alege orice altă formă de vindecare prin care să învățăm iubirea de sine, dar – dacă nu există un partener care să oglindească această transformare – nu putem avea un feedback autentic. Ne putem oglindi și în alte relații sau situații de viață, e adevărat, însă relația de cuplu rămâne, dintre toate, cea mai puternică formă de conectare umană.

„Din acest motiv, spunem că unul dintre cele mai mărețe itinerarii spirituale e să rămâneți implicați în relația voastră și să învățați cum să vă iubiți cu adevărat partenerul, cu toate calitățile și defectele. […] Elevarea relației până la acest nivel transformă Dialogul Imago într-o practică spirituală. La fel ca meditația și rugăciunea, Dialogul vă determină să încetiniți ritmul, vă liniștește mintea și vă invită să lăsați deoparte aceleași vechi gânduri care vă macină obsesiv, mereu și mereu.“ (Hendrix & Hunt)

Precedentul mesaj este o invitație: să acordăm respectul cuvenit relației de cuplu, ca fiind oglinda cea mai elocventă a respectului față de propria persoană, respectul și iubirea ilustrând unitatea de măsură în relația conștient–subconștient, mamă–copil.

Articol publicat în ziarul Informația Zilei

Ioana Zaharia

Ioana Zaharia - Dascăl de meserie, jurnalist de profesie, psiholog în devenire, psihoterapeut în formare, bodyART instructor în timpul liber, iar peste și printre toate astea la un loc, ardeleancă și mamă de Flaviu și Sofia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută