Să iubești este o abilitate. Necesită exercițiu. Când îți stabilești obiectivul de a învăța să te iubești pe tine însuți, vei găsi oportunități omniprezente de a practica această nouă abilitate, pentru că nu ești niciodată mai departe de o aruncătură de băț, sau poate mai bine spus, mai departe de o inimă.
La fel ca toate formele de rezonanță pozitivă, iubirea de sine necesită în primul rând siguranță și conexiune. Dacă te critici în permanență, nu poți ajunge să te simți în siguranță în compania propriei persoane. În mod similar, dacă autoevaluările tale sunt mereu pozitive, desprinse de realitate și tind să-ți ignore obiceiurile proaste, nu ai cum să te simți în siguranță. La urma urmelor, un prieten real este cel care-ți spune adevărul. El sau ea te încurajează verbal adesea, într-o manieră realistă, dar nu te abandonează și nu tace atunci când este cazul să-ți ofere o evaluare negativă. Pentru a crea un sentiment de siguranță interioară, trebuie să procedezi și tu la fel. Pentru a accesa iubirea de sine, renunță la asprimea din monologul tău interior, însă nu te desprinde și de realitate. Afirmă-ți calitățile tale pozitive, dar nu recurge la autoamăgire. Spune-ți singur adevărul într-o manieră plină de compasiune.
A doua precondiție a iubirii este conexiunea. Acest lucru este la fel de adevărat în cazul iubirii de sine, ca în cazul rezonanței pozitive cu alte persoane. Să te iubești cu adevărat implică să încetinești suficient pentru a te conecta cu tine însuți de la inimă la inimă, să-ți lași inima eu-lui să rezoneze cu inima mine-lui. Acordă-ți timp pentru a reflecta asupra eforturilor tale intrinseci de a tinde spre bunătate. Acordează-te la mesajele pe care ți le trimite corpul tău. Nu poți să treci, pur și simplu, în grabă, de la o activitate la alta, preocupat mereu doar de exterior, și să te aștepți să ajungi să te iubești pe tine însuți. De fapt, ai putea lua acest lucru ca pe un semn că este cazul să schimbi direcția.
Iubirea de sine nu e același lucru cu a avea o părere exagerată, narcisistă despre propria persoană sau o stimă de sine crescută. Acest lucru depinde adesea de rezultate pozitive, ceea ce te determină să te aperi cu rigiditate de feedbackul negativ. Atunci când nu poți evita veștile negative, acestea te destabilizează complet. Iubirea de sine, prin comparație, e mai stabilă, mai liniștită. Acest calm inerent apare pentru că nu este dependent de rezultate bune. Poți învăța să-ți fii prieten la bine și la rău. De fapt, cele mai dificile momente sunt cele în care o atitudine plină de compasiune față de propria persoană face diferența. Exersează să-ți fii alături în vremurile grele, cu deschidere și bunăvoință, și vei ajunge să apreciezi sentimentul stabil de siguranță pe care ți-l oferă iubirea de sine. Te împiedică să te lași copleșit de disperare.
℗PUBLICITATE
Iubirea de sine îți aduce încă și mai multe beneficii. Este moneda de schimb între toate celelalte forme de rezonanță pozitivă. Atunci când rezervele tale de iubire de sine sunt scăzute, abia dacă poți întâlni privirea altor persoane, considerându-te fie inferior, fie superior lor. Se formează o prăpastie între tine și ceilalți ce-ți reduce șansele de a crea conexiuni adevărate. Cu toate acestea, atunci când practici și-ți consolidezi iubirea de sine, te îmbogățești de rezerve emoționale. Devii mai capabil să recunoști surse de bunătate în alte persoane, să observi și să satisfaci dorința celorlalți de a se conecta, indiferent de circumstanțele lor.
Fragment preluat din cartea Iubirea 2.0, de Barbara L. Fredrickson, Editura Pagina de Psihologie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
