Orice părinte al cărui copil se îngrijorează mult simte pulsul ridicat doar la citirea cuvântului „anxietate“. Anxietatea este acest balaur care ține toată familia captivă într-un cerc vicios de griji, reasigurări, evitări, furie și neputință. Vom afla câteva metode de îmblânzire a lui, dincolo de cunoscutele exerciții de respirație.
În timpul episodului de anxietate
Principala metodă este prezența liniștitoare a părintelui. Deși pare simplu, este poate cel mai dificil lucru în momentul în care copilul intră în spirala îngrijorării. Și este normal să fie așa, pentru că, oricât de echilibrat ai fi ca părinte, apare fenomenul de contagiune emoțională. Ce-i ajută pe părinți să nu fie copleșiți este contraintuitiv și de aceea puțini dintre ei fac această alegere.
Imaginează-ți că anxietatea este o groapă în care cade copilul tău. Începe deci să experimenteze disconfort în corp, gânduri chinuitoare, vrea asigurări și practic îți cere să-l scoți din acel loc. Dar ce-l ajută cu adevărat nu este să-i întinzi o mână și să-l scoți de acolo (adică să-i oferi garanții, să-i permiți să evite o situație etc), ci să cobori cu el în acea groapă.
Când facem pasul înăuntrul stării sale, ceea ce-i comunicăm indirect este: „Nu e periculos, pentru că altfel n-aș fi coborât nici eu aici“, „Nu e grav ceea ce ți se întâmplă“, „Emoția ta nu mă sperie“, „Îți accept și această parte“. Ce va percepe copilul: „Dacă părintele meu nu este speriat, înseamnă că nu este ceva serios, că pot face față acestui moment“. Copilul va împrumuta deci din reziliența noastră și de aceea e necesar să înconjurăm anxietatea cu siguranță, nu cu și mai multă anxietate.
Ceea ce putem comunica direct:
- „Ceea ce simți este neplăcut, nu și periculos.“
- „Sunt aici cu tine.“
- „Vom trece împreună prin asta.“
- „Voi sta aici cu tine până când trece emoția.“
- „Este ceva legat de situația x care se simte neplăcut. Unde se simte în corp? Cum se simte? Cât de mare este?“
Ca părinți, prioritatea noastră ar trebui să fie însoțirea emoției și nu abordarea conținutului anxietății. Pentru un copil anxios, conținutul va fi diferit, în funcție de vârstă, însă starea neplăcută va fi aceeași și față de această stare este nevoie să clădim reziliență.
În mod logic, vrei să faci o intervenție asupra conținutului, cu explicații și reasigurări. Dar cu siguranță ai observat că nu funcționează, ba chiar în timp întrebările se repetă și se înmulțesc.
Trăirea emoției este cea care-l ajută pe copil să treacă mai bine atât peste episodul curent, cât și peste cele din viitor. Intervenția asupra emoției înseamnă: (1) validarea emoției; (2) tolerarea emoției, (3) necontaminarea părintelui cu emoția copilului.
Metode secundare, în funcție de temperamentul copilului și de intensitatea trăirii anxioase
Janine Halloran, consilier de sănătate mintală, specializată în ultimii 15 ani în lucrul cu copiii și adolescenții și fondatoarea comunității Copying Skills for Kids, enumeră mai multe stiluri de reducere a anxietății.
- Prin mișcare
În orice episod anxios, copilul are o cantitate mare de energie în corp. Sistemul său nervos autonom se află în modul de supraviețuire, prin urmare produce un exces energetic pentru „fugă sau luptă“.
Energia se poate elibera atât prin mișcări mici, cum ar fi rotirea umerilor sau mișcarea degetelor, cât și prin mișcări mai ample, cum ar fi alergatul, dansul, orice sport, mers cu bicicleta etc.
O formă de eliberare foarte utilă și accesibilă este scuturarea corpului – o tehnică împrumutată de la mamiferele observate în mediul natural. Atunci când un animal este urmărit de un prădător și reușește să scape, petrece apoi minute în șir scuturându-se de energia suplimentară pentru a se liniști.
- Prin activități senzoriale
Acestea sunt bazate atât pe cele cinci simțuri externe (auz, văz, miros, gust, atingere), cât și pe cele două interne (propriocepție și sistemul vestibular). Din această categorie putem menționa:
℗PUBLICITATE
- Mânuirea plastilinei sau a mingilor de stres.
- Mestecatul gumei sau consumarea unor alimente acre.
- Mirosirea unor arome calmante.
- Ascultarea unor sunete liniștitoare.
- Privitul unor obiecte care calmează.
- Menținerea echilibrului pe o bârnă.
- Prin distragerea atenției
Tehnicile menite să distragă atenția copilului sunt recomandate nu pentru a reprima emoția, ci pentru a lua o pauză de la ea, în special în cazul copiilor cu anxietate generalizată.
Aceste tehnici presupun orice fel de activitate amuzantă sau conversație plăcută, care calmează pe moment sistemul nervos.
- Prin relaxare
Este bine să știi că tehnicile de respirație nu se potrivesc oricărui copil. Chiar și copiii al căror temperament face ușoară aplicarea acestora au de ales dintre multiple tehnici.
Janine Halloran descrie o listă extinsă de exerciții de respirație, pornind de la diverse forme (triunghi, pătrat, stea), până la modalități amuzante, menite să detensioneze și mai mult, ca respirația Darth Vader, respirația de balenă sau de iepuraș.
Alte tehnici de relaxare, în special pentru copiii mai mari, constau în vizualizarea unui spațiu de confort și siguranță, desenul sau notarea gândurilor într-un jurnal.
În afara episodului de anxietate
Exista o multitudine de metode de „vaccinare emoțională“, care are loc în momentele de calm, însă trei sunt menționate de cei mai mulți specialiști.
- Normalizarea
Comunicăm copilului nostru faptul că noi toți ne îngrijorăm, iar frica are un rol important în viața noastră, acela de a ne proteja și de a ne menține în siguranță.
- Personificarea și externalizarea
Problema apare atunci când frica devine prea intensă și ne împiedică să ne mai bucurăm de viață. Ceea ce ajută întotdeauna este imaginarea unui personaj care să o reprezinte. În felul acesta, copilul înțelege că frica este doar o parte din el și că poate să discute și să se împrietenească cu ea și chiar să o confrunte.
- Alocarea unui timp special pentru griji
Dr. Dawn Hueber, renumit psiholog clinician și unul dintre specialiștii importanți în studiul anxietății, recomandă pentru copiii care se îngrijorează des și pentru lucruri mărunte să stabilească un interval de timp din zi în care să vorbească cu părinții lor despre ceea ce-i frământă. Astfel, eliberează din stresul adresării continue a întrebărilor, iar copiii vor înțelege că unele griji mici trec de la sine.
Poate cea mai importantă concluzie legată de anxietate este că mai importantă decât emoția în sine este relația pe care o avem cu emoția. Este foarte probabil ca un copilaș cu grad mare de nevroticism (ceea ce înseamnă experimentarea emoțiilor neplăcute cu mai multă frecvență, intensitate și durată) să fie însoțit de anxietate pe parcursul întregii sale vieți. Astfel, este crucial să fie ajutat să crească pragul de toleranță față de disconfortul fizic și să scadă volumul cu care frica încearcă să-i vorbească.
Bibliografie și resurse pentru părinți:
- Becky Kennedy, Parenting Kids with Anxiety and Worry: What is really going on and How to Help, Workshop, 2023;
- Dawn Huebner, Ce să faci… să scapi de griji, Editura Trei, 2008;
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
