Skip to content

„Încă 10 minute“… „Până ce se aprind luminile pe stradă“… „Până la ora 9“… „Până când intră toți copiii în casă“… Vă sună familiar?

Când eram adolescenți, nimic nu era mai de preț decât timpul pe care îl puteam petrece cu prietenii, explorând lumea ce ni se deschidea în față. Și tare greu ne era să respectăm regulile de intrare în casă – de obicei, se lăsa cu rugăminți fierbinți, multe promisiuni și lacrimi de frustrare. Ceea ce ne ajuta să cedăm totuși, într-un final, era gândul că a doua zi vom reveni în gașcă.

Când a început perioada de izolare provocată de pandemia de COVID-19 și am văzut cât de dificil le este multor adulți să facă față lipsei de interacțiune socială, gândul mi-a fugit automat la cei care au înscrisă în gene distanțarea de familie și apropierea de grupul de egali: adolescenții, care au fost nevoiți ca luni întregi să stea prea departe de prieteni și prea aproape de familie.

Acum, cu noile reguli de relaxare a măsurilor, poate părea chiar și mai dificil să îi convingem pe adolescenții care de-abia au așteptat să poată ieși din nou din case să respecte regulile sanitare. Deși acum pot ieși afară, trebuie în continuare să păstreze distanța fizică, să poarte mască în spațiile închise, să-și asigure igiena, să evite aglomerația. Cum putem face, în calitate de părinți, să transmitem aceste informații și să ne asigurăm că sunt ascultate?

În primul rând, este important să știm că, dacă întâmpinăm dificultăți în comunicarea și relaționarea cu copiii noștri, este în regulă – copilul tău nu este defect, iar tu nu ești un părinte groaznic. Pentru aceasta, e nevoie să știm câteva informații esențiale despre psihologia copilului, astfel încât să putem normaliza și accepta ce se întâmplă. În perioada adolescenței, creierul copilului trece prin cel mai intens proces maturizare și creștere. Dan Siegel, profesor de psihiatrie, explică în cartea sa, Vâltoarea minții, principalele caracteristici date de aceste modificări cerebrale: căutarea noului, intensitatea emoțională crescută, explorarea creativă și implicarea socială. Așadar, pentru un adolescent, este foarte normal să aibă trăiri emoționale puternice și adesea contradictorii, să își dorească să exploreze lumea înconjurătoare, să încerce tot ce-i diferit și, în special, să petreacă timp cu cei de vârsta sa. Evolutiv, este necesar să ne îndepărtăm de familia de origine, pentru a putea începe să ne creăm propriul „trib“ și propriul drum în viață.

℗PUBLICITATE



În vremuri normale, adolescenții reușesc să-și suplinească această nevoie de a fi cu prietenii – la școală, în fața blocului, la activitățile de timp liber, în vizitele pe la prietenii de familie ș.a.m.d. Acum însă e nevoie de multă comunicare, deschidere, acceptare și empatie din partea părinților, pentru ca ei să înțeleagă de ce este important să ne protejăm și cum putem îmbina cât mai bine această nevoie cu dorința lor înnăscută de a fi cu gașca.

Organizația Mondială a Sănătății vine în sprijinul părinților cu o serie de infografice, pe care le puteți consulta aici și care oferă câteva idei despre cum să fim părinții de care au nevoie copiii noștri, în această perioadă.

  • Oferă-i spațiul necesar să-și exprime liber nevoile, dorințele și temerile, pentru a-l putea înțelege mai bine și pentru ca el să știe că poate fi sincer cu tine – va fi astfel mai dispus să te asculte și atunci când vei dori să îi transmiți regulile de igienă obligatorii.
  • Implică-l în căutarea datelor esențiale privind evoluția pandemiei și discutați despre riscurile și consecințele nerespectării regulilor sanitare. Fii sincer, povestește-i despre nesiguranța și teama cu care te confrunți și ajută-l să analizeze critic știrile și dovezile care sunt prezentate pe Internet.
  • Ajută-l să-și gestioneze stresul: încurajează-l să se exprime, ascultă-l activ și non-critic și amintește-ți cât de greu îți e și ție acum, dar mai ales cât de greu ți-ar fi fost la vârsta lui.
  • Stabiliți împreună regulile de întâlnire cu prietenii – număr limitat de persoane, spații deschise, în aer liber, evitarea orelor de vârf.
  • Permite-i să facă sugestii cu privire la activitățile permise în această perioadă și decideți împreună desfășurarea acestora.
  • Împrietenește-te cu prietenii lui și cu părinții acestora. Astfel, întâlnirile pot avea loc acasă la voi sau la alți prieteni, evitând locurile aglomerate.
  • Laudă-l și validează-i toate comportamentele de protecție – purtarea măștii, spălarea și igienizarea mâinilor, menținerea distanței. Este posibil să nu primești în schimb nicio reacție, dar vei vedea că va fi înclinat să repete aceste obiceiuri. În plus, va fi pentru el o dovadă că observi și că îți pasă.

Poate că cel mai de preț lucru pe care putem să îl facem este să înțelegem cu adevărat frustrarea sa de a nu putea fi mai des cu prietenii și să-i oferim înțelegere și empatie. O astfel de exprimare poate fi tot ce are nevoie adolescentul nostru în această perioadă:

„Înțeleg că îți este dificil și că nu este vara pe care o visai și mi-aș dori mult ca lucrurile să arate altfel. Facem tot ce putem în condițiile acestea, pentru a împăca dorința ta de a fi cu prietenii și nevoia de a fi sănătoși și de a respecta regulile. Hai să discutăm împreună și să vedem cum e mai bine să procedăm în continuare.“

Andra Stoian - Psiholog, consilier de parenting, trainer și facilitator de grupuri de suport pentru adolescenți, cu experiență de 7 ani în activități cu copii și adolescenți și în coordonare de proiecte educaționale într-unul dintre cele mai mari ONG-uri din România. Pasionată de oameni, training și educație, iubește muzica, plimbările și cărțile. Visează la o lume în care drepturile tuturor oamenilor sunt respectate.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0