Skip to content

Vara este asociată cu ideea de vacanță, relaxare și cu acel moment în care ne încărcăm bateriile pentru un nou sezon de activitate intensă – sezonul toamnă-iarnă. Pentru cadrele didactice, startul vacanței de vară este mult așteptat mai ales spre finalul anului școlar, atunci când cu toții simțim oboseala și stresul acumulate de-a lungul anului școlar. 

Anul acesta, în vacanța de vară (cu toate că va fi diferită din cauza contextului COVID-19), fiecare educator și profesor își va planifica mult dorita pauză de la catedră, în funcție de nevoile proprii. Și dacă ne dorim randament și eficacitate din toamnă, ar fi bine să ne oferim cât mai multe contexte de odihnă și regenerare cognitivă și fizică. Vacanțele, în general, ne cresc productivitatea. Dacă ne implicăm în diferite activități, ne pot face chiar mai fericiți și mai sănătoși (asta, dacă nu uităm de faptul că, dincolo de rolul de la catedră, avem și multe responsabilități personale).

Fiind vară, dacă suntem întrebați de cineva „Ce veți face în următoarea perioadă?“ e foarte posibil să răspundem „Voi merge în două excursii, o să citesc mult, iar restul timpului îl voi petrece pe Netflix“. Chiar dacă această perioadă este mult așteptată, nu doar de către elevi, ci și de către cadrele didactice, este bine de reținut că noi toți ne recuperăm cel mai bine (după stresul anului școlar) tot prin activități și rutine bine gândite. 

Iată câteva sugestii de activități care pot avea un impact benefic asupra sănătății fizice și psihice atât a cadrelor didactice, cât și a altor persoane care, prin natura muncii lor, interacționează cu elevii:

1. Faceți din lectură un obicei zilnic. 

Profesorii petrec destul de mult timp citind în timpul verii. Sigur, cărțile pot fi foarte diferite ca tematică și tipologie. Dar șansele să luați în bagajul de vacanță o carte de psihologie sau pedagogie sunt foarte mari. Lecturarea unui nou curriculum, actualizări ale unor standarde de evaluare și, poate, un roman sau două pot fi, de asemenea, de bun augur. Pentru o diversitate cât mai mare de hrană pentru minte și spirit, vă recomand următoarea selecție de cărți: pentru educație și cărți pentru dezvoltare

2. Introduceți mișcarea pe lista activităților care contează. 

Uneori, activitatea din clasă poate fi destul de sedentară. Ne mai mișcăm printre bănci, dar (dacă nu suntem profesori de educație fizică) trebuie să recunoaștem că, adesea, ne neglijăm corpul. Deseori le vorbim elevilor despre faptul că o minte sănătoasă are nevoie și de un corp sănătos, de aceea vara este perioada în care ne putem manifesta grija față de trupul nostru. O dimineață care începe cu câteva exerciții fizice sau o zi care se încheie cu puțină mișcare, alături de eventualele cursuri de yoga și dans, sunt activități care nu trebuie să lipsească din agenda acestei veri. Pentru câteva idei ingenioase, vă recomand – Psihologia yoga și Yoga

3. Somnul este secretul tinereții veșnice. 

Studiile de specialitate ne arată că una dintre cele mai importante îndeletniciri din viața unui om este programul de somn și odihnă. Stresați de atribuțiile profesionale și de provocările de acasă, cadrele didactice adesea își neglijează somnul și, din cauza acestui obicei, stresul și oboseala devin parte din viața lor de zi cu zi. Dar acum, în vacanța de vară, putem reveni la un tipar de somn mult mai sănătos, unul în care să dormim între 7 și 9 ore pe noapte, iar în mai mult de 5 zile din 7 să ne asigurăm că mergem la culcare cel târziu la ora 23.00. Ecranele merită stinse cu cel puțin 30 de minute înainte de ora de culcare, iar telefonul ar fi bine să stea cât mai departe de dormitorul nostru. Ca lectură pentru un somn de calitate, vă recomand: Revoluția somnului

4. Învățați să meditați, dacă nu faceți asta deja.  

Vacanța de vară ne oferă această oportunitate. Fie că am citit recent o carte despre mindfulness (poate chiar Mindfulness urban) sau am parcurs un tutorial pe YouTube, este înțelept să învățăm să medităm și să respirăm conștient. Studiile spun că nu aduce decât beneficii. Este posibil ca, după aceste experiențe, să trecem mult mai bine peste perioadele aglomerate din toamnă și să reușim să gestionăm stresul și anxietatea într-un mod mult mai matur. 

℗PUBLICITATE



5. Procesul de învățare este unul fără sfârșit.

Pauza de vară este un moment minunat pentru a fi din nou cursant. Fie că urmați un curs de perfecționare sau munciți pentru o lucrare de diplomă ori de master, când veți avea mai mult timp pentru a vă dedica propriilor studii decât în pauzele de vară? Puteți, de asemenea, să vă îmbunătățiți abilitățile digitale. Sunt mari șanse ca școala online să devină un nou orizont. De aceea, parcurgerea unor tutoriale sau a unor cursuri despre predarea online vor fi binevenite.

6. Dezvoltarea personală este parte din responsabilitatea fiecăruia dintre noi.

Viața la clasă este o mare provocare, elevii se schimbă de la o generație la alta, viața are planurile ei (așa cum a fost trecerea, din această primăvară, la școala online), iar noi nu avem decât să ne adaptăm la fiecare context în parte. Potrivit psihologilor, cea mai bună investiție în viitor este autocunoașterea și dezvoltarea personală, deoarece ne ajută să ne flexibilizăm personalitatea și să ne folosim mintea în favoarea noastră. Tot psihologii ne recomandă grupurile de dezvoltare personală, dar și ședințele individuale de psihoterapie. În cazul în care nu aveți recomandări în acest sens, iată câteva date de contact

7. Uneori, cea mai bună terapie este voluntariatul.

Voluntariatul este o modalitate foarte bună de ne cultiva sănătatea mintală. Studiile ne arată că aceia dintre noi care se implică în acte de voluntariat sunt mai puțin predispuși la depresie și anxietate, generozitatea le crește stima de sine și apare un sentiment de încredere și stare interpersonală de bine. ONG-urile din România au nenumărate programe destinate voluntarilor, iar ajutorul nostru poate fi de neprețuit.  

8. Acceptați diversitatea predării la o școală de vară.

Chiar dacă dorim să ne detașăm puțin de catedră, câteva cursuri susținute la o școală de vară nu ar fi o idee tocmai rea. Poți pune în practică noi stiluri de predare, poți întâlni tipologii noi de elevi (care îți vor îmbunătăți experiența profesională) și – de ce nu? – după aceste cursuri, te poți răsplăti cu o vacanță în plus.

9. Planificarea lecțiilor din timp poate reduce neliniștea de la începutul anului școlar.

S-ar putea să aveți o vară mai liberă, dar asta nu înseamnă că nu veți petrece câteva ore pentru actualizarea sau crearea de noi planuri de lecții. Aceasta este frumusețea educației: ceea ce știm se schimbă mereu, așa că există întotdeauna ceva nou de învățat, de îmbunătățit, mai ales că deja aveți un plus al experienței anului precedent. Dacă deja aveți alocată noua clasă pentru următorul an, este momentul potrivit să vă lăsați creativitatea și experiența să vă ajute în acest scop.

10. Petreceți suficient timp cu familia și prietenii.

Meseria de profesor înseamnă să fii dedicat altora. Prin urmare, adesea, fără ca măcar să conștientizăm, ajungem să ne privăm familia și prietenii de prezența noastră iubitoare. De aceea, vara putem recupera toate conversațiile pe care le ignorăm de-a lungul anului școlar, putem petrece timp de calitate cu „ai noștri“ și ne putem încărca bateriile cu veselie și voie bună. Oricât de mult ne-am iubi meseria, este important să nu uităm că familia are nevoie de noi și de energia noastră. 

Cosmin Tuduran este absolvent al Facultății de Jurnalism și Relații Publice și este interesat de integrarea tehnologiei digitale în programele educaționale. Experiența lui de peste 20 de ani în domeniul educațional este completată cu un program de masterat în tehnologiile informatice și de comunicații.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0