Octombrie este luna conștientizării deficitului de atenție și a hiperactivității. Acest articol este pentru toți adulții care, de-a lungul copilăriei lor, au fost etichetați în mod repetat de către părinți, bunici și profesori ca fiind: neatenți, visători, absenți, neîndemânatici, împiedicați, distrați, agitați, impulsivi, deranjanți, împrăștiați, nerăbdători, cu mintea în altă parte, neliniștiți, considerați a fi „brânză bună în burduf de câine“ sau descriși ca fiind „copii inteligenți, pe care îi duce capul și care ar putea face mai mult, dacă s-ar concentra mai bine sau ar fi mai consecvenți“.
Acest articol este pentru mine. Am căutat mult timp să înțeleg de ce creierul meu funcționează diferit, punându-mi o serie de întrebări, aproape obsesiv:
- De ce creierul meu simte nevoia să sară din sarcină în sarcină și reușește performanța de a nu termina niciuna?
- De ce uită lucruri esențiale?
- Cum reușește uneori, într-un mod magic și surprinzător, niciodată predictibil sau previzibil, să ducă la capăt toate sarcinile amânate de săptămâni, luni sau ani de zile?
Este pentru tine, cititorule, care poate te-ai confruntat cu aceleași trăiri, gânduri și întrebări ca și mine și nu ai reușit, încă, să găsești toate piesele puzzle-ului tău neurodivergent. Este, poate, fix acea piesă ascunsă, care te va ajuta să vezi lucrurile, viața și dezvoltarea creierului tău dintr-o nouă perspectivă.
Se estimează că aproximativ 3% din populația lumii are o formă de tulburare de atenție, cifrele reale fiind, probabil, mult mai mari, deoarece mulți adulți rămân nediagnosticați. Unii dintre ei, ca și mine de altfel, au norocul (fără nicio urmă de ironie) să aibă un copil care se confruntă cu o slabă capacitate de a-și menține concentrarea în anumite sarcini (de obicei, de învățare), și pornesc astfel pe drumul investigării acestor manifestări și află cu destul de multă stupoare, că atât copilul, cât și ei au un deficit de atenție. Alții nu reușesc să afle deloc că suferă de ADHD, lucru care i-ar ajuta să știe cu ce confruntă, făcând, astfel, luptele lor zilnice mai puțin chinuitoare, și le-ar inocula speranța că viața poate fi altfel, că nu sunt condamnați la o viață trăită doar în haos.
Mecanismul ADHD: definiții, cauze și ipoteze
Tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție este considerată a fi una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare, al cărei debut are loc în copilărie, și care, de multe ori, persistă și la vârsta adultă. Atenția pe care a primit-o această tulburare în ultimii 20 de ani din partea mass-media i-a determinat pe mulți părinți să se adreseze specialiștilor din domeniul psihologiei și psihiatriei, pentru a primi confirmarea oficială că al lor copil agitat și neatent are ADHD. În zilele noastre, mulți copii riscă să fie supradiagnosticați, pentru că, de multe ori, limita dintre dezvoltarea tipică și atipică este foarte fină (hiperkinestezia fiind naturală și absolut normală până în 7 ani), iar mulți dintre adulții din jurul nostru, care au fost copiii neatenți și zvăpăiați, riscă să rămână nediagnosticați, pentru că tulburarea de atenție la adult se manifestă diferit față de cea la copii.
Dar ce este tulburarea de atenție? Există multiple definiții științifice, însă cel mai mult am rezonat cu cea oferită de Gabor Maté: „Tulburarea de atenție este o deconectare automată, nedorită, de o frustrantă stare de non-prezență a minții“ (Mate, p. 28). În traducere liberă, incapacitatea de a te concentra atunci când trebuie/este necesar, peste care se suprapune o hiperactivitate și o impulsivitate care pot ridica dificultăți semnificative în toate domeniile vieții.
ADHD este termenul medical oficial și conform DSM-V, această tulburare poate fi întâlnită în 3 forme: subtipul predominant neatent, subtipul hiperactiv și impulsiv și subtipul combinat. În anumite lucrări și la anumiți specialiști (ex. Gabor Maté), veți găsi forma de ADD (Attention Deficit Disorder), care se referă la subtipul predominant neatent, iar în multe lucrări termenii de ADD si ADHD sunt folosiți interșanjabil.
Sandra Kooij este o psihiatră olandeză, care și-a dedicat întreaga carieră studierii tulburării de atenție la vârsta adultă și a publicat o carte, care se află la a patra ediție deja, în care explică pe larg cum se manifestă tulburarea de atenție în rândul adulților. Adult ADHD, Diagnostic Assessment and Treatment este un ghid dedicat specialiștilor pentru a-i ajuta să diagnosticheze corect tulburarea de atenție la adulți.
Conform studiilor citate de Kooij, ADHD este o tulburare cu un puternic caracter ereditar, între 60-90% din cazuri (Kooij, 2022). Creierul persoanelor cu ADHD este neurodivergent, adică se dezvoltă și funcționează diferit de un creier tipic (neurotipic). Zonele din creier care ne ajută să rezolvăm probleme, să planificăm, să îi înțelegem pe ceilalți și să ne controlăm impulsurile sunt, în principal, afectate, generând, astfel, toate dificultățile cu care se confruntă persoanele care suferă de această tulburare. Există dovezi care leagă aceste dificultăți de un deficit de dopamină și noradrenalină, care ar determina o scădere a activității comunicării sinaptice.
„Adulții cu ADHD suferă de distractibilitate, planificare și organizare slabă, schimbări de dispoziție și furie. Ei caută tensiune (n.r. conflicte, chiar) și risc, pentru a se concentra mai bine, consumă adesea droguri și alcool și sunt impulsivi și neliniștiți. În plus, ei au aproape întotdeauna tulburări comorbide (n.r. și alte tulburări asociate), cum ar fi tulburări de anxietate, depresie, dependență, somn, tulburări bipolare sau de personalitate. Împreună, acestea cauzează probleme la școală, la locul de muncă și în relații. Prin urmare, persoanele cu ADHD au adesea un istoric de performanțe slabe la școală și la locul de muncă. În plus, este mai probabil să aibă accidente (de mașină) și sunt adesea bolnave și sub/neproductive, din cauza problemelor fizice cronice“. (Kooij, 2022, p. 1)
Studiile efectuate asupra adulților cu această tulburare au indicat că există o distribuție egală a acesteia în rândul femeilor și bărbaților, cu toate că femeile riscă să fie mai greu diagnosticate decât bărbații. Bărbații sunt mai degrabă hiperactivi și impulsivi, acest tip de comportament fiind mai ușor de remarcat. În cazul femeilor, hiperactivitatea trece mai ușor neobservată și nediagnosticată, deoarece femeile, într-un procent mult mai mare, sunt responsabile cu partea de gospodărie/gătit și sunt cumva mereu în priză și au ceva de făcut. Semnele că ceva ar fi în neregulă apar când dificultățile în gestionarea tuturor aspectelor ce țin de viața de zi cu zi (muncă, familie, copii, gospodărie) devin foarte evidente și supărătoare și pentru ceilalți membri ai familiei.
Explicațiile din partea neuroștiinței și ale fiziopatiei sunt completate de perspectiva lui Gabor Maté. Maté este unul dintre specialiștii care susțin că tulburarea de atenție este determinată de factori ce țin de mediul psiho-social. În cartea Minți împrăștiate, originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, notează:
℗PUBLICITATE
„Mediul are un impact mult mai mare asupra structurilor și circuitelor creierului omenesc decât se realiza chiar și cu un deceniu în urmă. El modelează materialul genetic moștenit. Eu cred că este factorul decisiv în a determina dacă deficiențele ADD vor apărea sau nu la un copil. […] Poate că locuiesc în aceeași casă, mănâncă aceleași feluri de mâncare, participă la multe activități comune. Acestea sunt circumstanțe de importanță secundară. Dintre toate mediile, cel care modelează cel mai profund personalitatea este cel invizibil: atmosfera emoțională în care trăiește copilul în timpul anilor critici ai dezvoltării creierului. Mediul invizibil are puțin de-a face cu filosofiile sau stilul creșterii copiilor. Este o chestiune ce ține de intangibil, cele mai importante aspecte fiind relația reciprocă a părinților și echilibrul lor emoțional, ca indivizi. Și acestea pot să varieze semnificativ între nașterea unui copil și venirea pe lume a altuia. Tensiunea psihologică din viața părinților în timpul prunciei copilului reprezintă, sunt convins, un factor determinant major și universal pentru apariția ulterioară a ADD.“
Cum se manifestă ADHD la viața adultă?
Criteriile de diagnosticare pentru ADHD din DSM-V se concentrează pe diagnosticarea afecțiunii în rândul copiilor, neexistând încă o secțiune dedicată simptomelor manifestate la vârsta adultă. Mult timp s-a crezut că tulburarea de atenție dispare odată ce copiii devin adulți, însă studiile din ultimi ani au demonstrat că aprox. 65% dintre copiii diagnosticați cu ADHD au manifestat simptomele și în viața adultă, însă au reușit să găsească strategii care să le ușureze viața. Sandra Kooij a alcătuit o listă cu principalele simptome de manifestare în rândul adulților (2022, p. 22)
Din studiile efectuate și din experiența clinică a specialiștilor reiese faptul că o mare parte a adulților care au ADHD au și alte patologii (diagnosticate sau nediagnosticate). Similitudinile dintre aceste patologii și ADHD fac ca diagnosticarea corectă să fie și mai dificilă:
- Tulburări de personalitate și de control al impulsurilor: tulburarea de opoziție, tulburarea de comportament, tulburarea de personalitate antisocială, tulburarea de personalitate borderline, tulburarea explozivă intermitentă;
- Tulburări de dispoziție: tulburarea bipolară, tulburarea ciclotimică, tulburarea distimică, tulburări depresive (tulburare afectivă sezonieră ‒ depresia sezonieră);
- Dependența de alcool, droguri;
- Tulburări de anxietate: anxietate generalizată, fobia socială, fobii specifice, tulburarea de stres posttraumatic, tulburarea obsesiv compulsivă, agorafobia;
- Tulburări de somn: tulburări de ritm circadian (alterarea ciclului somn-veghe/ zi-noapte), apneea de somn obstructivă, oboseală excesivă de-a lungul zilei, sindromul picioarelor neliniștite (Willis Ekbom);
- Dificultăți de învățare, ce se manifestă îndeosebi la citit, matematică și exprimarea în scris.
Cum arată viața cu ADHD?
Viața de zi cu zi a unei persoane adulte cu ADHD poate fi mai ușoară sau mai grea, în funcție de severitatea formei. Din interior, este foarte greu să îți dai seama cât de mult este afectată calitatea vieții tale. Una dintre cele mai precise descrieri ale unei fărâme din viața unei persoane cu tulburare de atenție este relatată de Gabor Maté (p. 29):
„Lipsa concentrării alimentează haosul. Te decizi să faci ordine în camera ta, care de obicei arată de parcă tocmai ar fi trecut un uragan pe acolo. Ridici o carte de pe podea ca s-o pui la loc pe raft. Între timp, observi că două volume de poezie ale lui William Carlos Williams nu sunt așezate alături. Uitând de mizeria de pe podea, iei unul dintre volume, ca să-l pui alături de celălalt. Întorci o pagină și începi să citești un poem. Poemul conține o referința clasică, care te îndeamnă să-ți consulți ghidul de mitologie greacă; de acum ești pierdut, fiindcă o referință face trimitere la alta. O oră mai târziu, cu interesul pentru mitologia clasică epuizat pentru moment, te întorci la sarcina propusă. Ești pe urmele unui ciorap lipsă, dispărut poate pentru totdeauna, când un alt obiect de îmbrăcăminte de pe podea îți amintește că ai rufe de spălat înainte de lăsarea serii. În timp ce cobori scările cu coșul de rufe în mână, sună telefonul. Planul tău de a face ordine în cameră s-a dus de râpă“.
Poate părea amuzant când citești, însă când trăiești asta devine dureros de trist, mai ales când aceste manifestări generează dificultăți pe toate planurile, de la cel social, relațional, educațional până la cel profesional.
Persoanele cu ADHD au dificultăți mult mai mari decât semenii lor, neurotipici, în a menține și dezvolta relații apropiate, de prietenie. Sunt mult mai predispuși la abandon școlar sau la a avea dificultăți în a-și finaliza studiile. Au șanse mult mai mici să dezvolte relații de lungă durată, din cauza lipsei de structură, concentrare, hiperactivitate, care generează o grămadă de probleme în cuplu/căsătorie/familie. Profesional sunt mai predispuși să devină workaholici. De asemenea, au un risc mult mai crescut să sufere de burnout, uneori, chiar de mai multe ori de-a lungul vieții.
Cred că am ADHD, ce e de făcut?
Oricât de mult vă regăsiți în oricare dintre manifestările menționate, cel mai indicat este să vă adresați unui specialist, pentru a determina cu exactitate diagnosticul. Există multe momente în care simțim că ne lipsește concentrarea și suntem incapabili să ducem la bun sfârșit multe dintre lucrurile pe care ni le propunem. Am putea crede că avem o tulburare de atenție doar citind simptomele, însă aceleași simptome (plus altele) pot fi specifice și altor patologii. Un psiholog clinician sau un psihiatru vă poate ajuta să vă elucidați. În cazul în care se confirmă diagnosticul, abordarea terapeutică este stabilită în funcție de gravitatea simptomelor și poate fi un mix de tratament și terapie. De cele mai multe ori, abordarea terapeutică (cf. Kooij) presupune o combinație dintre următoarele:
- Psihoeducație
- Medicație (în funcție de severitatea manifestărilor)
- Contactul cu alți oamenii care se confruntă cu aceeași problemă (grupuri de suport și psihoeducație)
- Terapie cognitivă
- Psihoterapie
În loc de final: „Se vindecă“?
Răspunsul simplu: Nu.
Răspunsul amplu: Nu trece, însă învățând strategiile potrivite de supraviețuire, devenim mai buni la a o stăpâni, iar calitatea vieții crește semnificativ. Despre aceste strategiile și abilitățile necesare, într-un articol viitor.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
